"Teii gălăţeni, decapitaţi ca într-un pat al lui Procust şi nu doar curăţaţi de uscături, agresaţi într-o perioadă nepotrivită, au şanse mari să moară până anul viitor", explică reputatul inginer horticol Alexandru Perieţeanu, unul dintre rarii specialişti în ambient, fost diriginte de şantier pentru Spaţii verzi la Primărie, între 1984 şi 1994, apoi muzeograf la Grădina Botanică, unde a lucrat şi la înfiinţarea Rozariului.
Pentru că s-a ocupat şi cu tăierile crengilor uscate, ne-a explicat cum trebuie efectuate acestea, cum trebuie „pansaţi” copacii după tăieri de crengi mai groase, dar şi cum trebuie udaţi, hrăniţi, lăsaţi să respire la rădăcină, dar şi de ce se prăbuşesc uneori aparent din senin…
„Teii nu-şi mai pot reveni!”
Specialistul gălăţean crede că arborii deranjau reţelele aeriene şi deci acestea au stârnit atenţia tăietorilor, copacii fiind socotiţi neimportanţi. Şi că n-au existat platforme destul de înalte pentru ca să se poată fasona normal crengile: „Cel care urcat în utilaj şi a văzut că până acolo ajunge, cum să se ducă mai sus să taie crengi? A retezat trunchiul! Cine l-a supravegheat, a fost vreun specialist? O fi fost unul care şi-o fi zis că, dacă peştelui îi tai coada şi înotătoarea dorsală, se face crap ghebos şi atunci e mai frumos. Şi n-am văzut să trăiască crapul după aşa operaţie, dar nici teii!”
Îşi mai revin? - l-am întrebat pe specialist. „Nu-şi mai pot reveni! Dacă ar fi fost să le facă îngrăşare de astă-iarnă, să le fi montat câte o ţeavă prin care să poată să le bage îngrăşământ chimic, soluţie şi apă… În străinătate se practică, făceam şi noi asta înainte. Afară, când se plantează orice, i se pune şi un furtunaş, pe unde se toarnă îngrăşămintele şi apă când trebuie. Au şi scule de cosit, pun şi un manşon de cauciuc, să nu rănească copacul când se coseşte. El are capacitate mare de lăstărire, dar îl protejezi!”
Reguli
„Trebuie respectate câteva reguli: dintr-un copac nu poţi să tai mai mult de o treime din partea crengoasă. Când aduni fiecare suprafaţă tăiată, să nu fie mai mult de o treime din cât ar fi să tai din partea de jos! Tai mai mult - îl dezechilibrezi, îl usuci! Şi tăierile se fac în ianuarie-februarie! Ori, ei au tăiat toată toamna trecută şi pe Domnească, şi pe Brăilei, unde se usucă copacii pe capete, şi pe Coşbuc!”
Operaţia cere şi „bandaje”: „Rănile să nu fie mai mari de zece centimetri. Şi zona tăiată trebuie badijonată: se dă cu un mastic special (material fluid sau vâscos care se întăreşte, n. red.), un fel de răşină, ca un bandaj. În cel mai rău caz, pui oleacă de pământ ud, îl faci mocirlă şi îl pui acolo…”
Povestea glorioasă a teilor noştri
„Ceea ce cred că leagă în aceste zile New Yorkul de România este teiul”, găseam scris în iunie, anul trecut, pe www.buletindecarei.ro. Cei din Carei reproduceau astfel corespondenţa din New York a unui gălăţean internaţional, Grid Modorcea: „E un miros pe strada mea din Midtown, aşa cum era vara în Galaţi pe strada Domnească, strada teilor, o minune, o frumuseţe! Aşa ceva nu am mai văzut decât la Berlin, pe Unter den Linden.
Şi nu mă mir că Marlene Dietrich, care trăise la Berlin şi era bolnavă după tei, când a venit în America, nu se putea obişnui, fiindcă nu erau tei".
De altfel, s-a afirmat şi că, în Europa, strada noastră Domnească este a doua arteră cu tei ca lungime, după cel mai mare şi mai cunoscut bulevard din Berlin - Unter den Linden: în traducere, chiar „Pe sub tei”! Plantată pe la 1652, artera de peste un kilometru a fost creată la ordinul unui Hohenzolern, cum am avut şi noi pe tron: marele prinţ elector de Brandemburg (numit popular „Marele Elector”), duce de Prusia, Friedrich Wilhelm.
Şi teii noştri au vechime! Constantin Ressu, ales de patru ori primar al Galaţilor, a reuşit să planteze cu tei strada Domnească până la sfârşitul ultimului său mandat, în 1893. Din arborii cei vechi din veac, au rămas astăzi doar câţiva, cu trunchiul gros de aproape doi metri, „casabili”. Replantări s-au făcut periodic şi în comunism, şi înainte, fiind înlocuiţi copacii putrezi. De distrus, nu s-au distrus însă copaci nici la bombardamente, nici pentru a încălzi săracii după război…
