Veşti proaste pentru medici şi pacienţi: Mai puţini bani pentru spitalele gălăţene în 2014

Veşti proaste pentru medici şi pacienţi: Mai puţini bani pentru spitalele gălăţene în 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După ce în ultimii ani spitalele româneşti au avut nevoie de bani în plus de la bugetul de stat (rectificare bugetară) pentru plata salariilor, a utilităţilor şi a serviciilor medicale, Ministerul sănătăţii a decis ca în 2014 fondurile alocate către aceste instituţii să fie şi mai mici decât în prezent * Banii rămaşi vor fi îndreptaţi către medicina de familie şi către serviciile de ambulatoriu


Deşi nu a dat date exacte cu privire la ce va însemna această reducere, în 2013 finanţarea spitalelor a costat 7,443 la sută din bugetul alocat Sănătăţii, în vreme ce în 2012 finanţarea a fost de 7,5 la sută. Pentru 2013, în urma stabilirii contractului-cadru, Spitalul Judeţean Galaţi a primit suma de 62.965.154,79 lei. Spitalul de Pediatrie Galaţi a primit 15.666.659,51 lei, Bolile Infecţioase - 6.318.582,04 lei, TBC-ul - 9.360.628,64 lei iar CFR-ul - 2.217.974 lei. În aceste condiţii, pentru ultimele trei luni ale anului, toate spitalele din Galaţi vor avea nevoie de bani suplimentari.

"Este o utopie să încerci să mulţumeşti pe toată lumea. Trebuie să fim conştienţi de faptul că în 2014 se va înrăutăţi bugetul pentru spitale. Chiar şi în asemenea condiţii cred că un management mai bun al fondurilor va rezolva multe dintre probleme", a declarat Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă organizată săptămâna trecută la Constanţa. Deşi a anunţat reducerea banilor pentru spitale, oficialul nu a explicat şi care vor fi măsurile prin care se doreşte ajungerea la "un management mai bun al fondurilor din spitale", din moment ce managerii acestor instituţii sanitare sunt numiţi în special pe considerente politice.

Salarii mai mari din bani mai puţini

Printre schimbările pe care Ministerul Sănătăţii anunţă că intenţionează să le facă pentru 2013 se află şi modificarea statutului unităţilor sanitare cu paturi. "Vrem să excludem spitalele din rândul instituţiilor publice bugetare. Sperăm că spitalul va deveni astfel mai competitiv, munca medicilor va fi mai calitativă, pentru că vor fi plătiţi în funcţie de performanţă, iar managerii vor avea mai multă libertate de acţiune, dar şi mai multă responsabilitate", a precizat Nicolăescu. Chiar dacă teoretic lucrurile sună bine, semnele de întrebare nu întârzie să apară imediat ce ne gândim la banii pe care spitalele îi vor avea la dispoziţie. Aspectul care în prezent produce cea mai mare nemulţumire în rândul medicilor este acela al salarizării. Odată ce grila de salarizare bugetară va fi înlocuită de una bazată pe performanţa profesională, se aşteaptă şi o creştere, cel puţin pe hârtie, a veniturilor. De unde vor veni însă aceşti bani, din moment ce fondurile alocate pentru spitale vor fi mai mici? Aceasta este o întrebare la care oficialii nici măcar nu au încercat încă să dea un răspuns.

Citit 1521 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2013 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.