Un fiu de chiaburi - paharnic pentru Ceauşescu

Un fiu de chiaburi - paharnic pentru Ceauşescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Botoşănean împământenit din 1964 la Tg. Bujor, inginerul Mihai Julei (foto) este o filă importantă din istoria producerii vinurilor nobile gălăţene.

Născut în Suliţa. Tatăl, rotar. Mama, de pus în vitrina Moldovei. Din cei zece fraţi ai săi, astăzi nu mai răspunde la apel niciunul. Au cruci la cap. Patru au murit simultan, după război, de la un proiectil explodat în mâinile lor.

Traseul şcolar: admis la Liceul „Mihail Sadoveanu”, din Iaşi, pentru că părinţii săi figurau pe lista cu chiaburi, este exmatriculat. Memoriul semnat de el şi de alţi 18 colegi de-ai săi aflaţi în aceeaşi situaţie n-a fost luat în considerare de autorităţi.

Bun la matematică şi cu înclinaţii evidente spre frumos, ar fi vrut să devină arhitect. Soarta însă a hotărât altfel, dirijându-l spre Şcoala Medie Tehnică de Viticultură şi Vinificaţie din acelaşi mare oraş moldav.

După desfiinţarea ei, „vărsat” la Odobeşti. Studiile universitare, la Iaşi. Repartizat la Vinalcool Brăila, e trimis la Bujoru, să ia în primire Vinalcool-ul de aici. Unităţi asemănătoare mai fuseseră construite la Pechea, Găneşti şi Nicoreşti.

Fiind singurul calificat, ocupanţii funcţiilor de conducere l-au primit cu răceală („Nu ne trebuie inginer”). Străin de locuri, încasează două palme de la viitorul poet Eugen Banţa, metodist, pe atunci, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” („Intrasem la bal fără invitaţie”).

Serviciul militar, în Bucureşti, unde a făcut instrucţie pentru tot neamul său.


Din 1968, vânător. Armă Krupp, cu „trei inele”, împrumutată. Mai târziu avea să dispună de „obiectul” său, un I.J. cu două ţevi lise, basculante.

180 de trofee. Văzându-i-le, un neamţ a rămas cu gura căscată: „Vă ofer pe întreaga colecţie, i-a spus, 5000 de mărci!”. Şi-a bătut gura degeaba. Nu ştia că Mihai Julei n-o dă nici pe o tonă de aur.

Între timp, i se încredinţează conducerea Vnalcool-ului de la Smulţi, bazin viticol al cărui nr. 1 avea să fie 18 ani.

E de ajuns să spun că fala Smulţilor rămân cele 18 medalii de aur obţinute de vinurile Julei, al căror loc, la concursuri, era întotdeauna sus. Dintre acestea, patru sunt mari medalii – pentru Riesling italian şi Feteasca regală, la albe, şi Cabernet şi Feteasca neagră, la roşii.

Riesling de Smulţi, vinul preferat de Ceauşescu

Inginerul Julei, vânător pe viaţă. Poate conferenţia, recurgând la calcule balistice, pe tema forţei înmagazinate în proiectil, care contează la contactul cu ţinta. Cartuşele trase de dumnealui ar putea umple un autocamion cu remorcă prevăzută cu înălţătoare. 300 de porci mistreţi doborâţi. 276 de „cumetre” împuşcate.

A fost martor ocular la toate cele 12 partide de vânătoare organizate în pădurile de la Adam pentru Nicolae Ceauşescu.

- Aţi fost acceptat, ca vânător, în preajma lui Ceauşescu?

- Nu. Misiunea mea era alta. Îmbrăcat în costum popular, răspundeam de partea cu băuturile. Eu le prezentam, în următoarea ordine: vinurile seci, demiseci, demidulci, dulci şi aromate. Descriam proba în cuvinte exacte, aşteptându-l pe Ceauşescu să ducă paharul la gură. Dacă îi plăcea, îţi spunea pe loc: „E bun. Cum se numeşte?”. „Tovarăşe secretar general, îi răspundeam, acesta este un Riesling de Smulţi, din recolta anului 1971”. 

În pădure, stăteam într-un ARO, supravegheat de un colonel de la Securitate. Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi făcut semn că doreşte să bea, de exemplu, ţuică de caise, alegeam termosul cu eticheta respectivă şi îl înmânam medicului său. Înainta Ceauşescu după mistreţi, înaintam şi noi cu ARO… Ne ţineam de el la vreo sută de metri, nu aveam voie să ne apropiem mai mult.

Odată, pe un covor de frunze, spre uimirea însoţitorilor săi, Ceauşescu a început să facă tumbe şi să se rostogolească pur şi simplu. Medicul de lângă mine, pentru că nu „prinsese” începutul fazei, a sărit ca ars, fugind spre el: „N-am nimic, l-a liniştit Ceauşescu. Mă simt foarte bine, nu vezi ce frumos e aici, la Adam?”.

„Vezi, Nicule, ce fac ăştia?”

Utiliza cartuşe dum-dum. La ochit nu-l întrecea decât Ion Gheorghe Maurer. Avea, ca să-i încarce armele, un singur aghiotant.

Când venea la Adam fără Elena Ceauşescu era degajat, stătea la masă. La băut, se limita la o jumătate de pahar cu vin. Dacă îl însoţea tovarăşa, lua şi ea parte la degustat, stricând vânătoarea. Îşi înmuia buzele în licoare şi imediat, scârbită, scuipa totul: „E o acritură, cum puteţi voi să-mi daţi să beau aşa ceva?”

La final, dregeam lucrurile cu proba-probelor, Muscat-ul Ottonel de Gohor, cel mai renumit vin din acest soi, din tot judeţul Galaţi. Ca valoare, peste cel de Găneşti sau de Suceveni!

Oferindu-i-se cupa, Elena Ceauşescu nu s-a putut abţine: „Vezi, Nicule, ce fac ăştia? Cine i-o fi învăţat să ne dea la început acritură? Abia acum le-a veni şi lor mintea la cap, cu Gohorul ăsta!”.

Citit 1210 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.