Păreri contradictorii: Fracturarea hidraulică, un pericol pentru mediu

Păreri contradictorii: Fracturarea hidraulică, un pericol pentru mediu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Este concluzia Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, pe baza experienţelor acumulate în decursul exploatărilor prin fracturare hidraulică făcute în această ţară


Aşa cum am arătat într-un material anterior, un sfert din subsolul teritoriului judeţului nostru, partea de nord-est, a fost concesionată de firma Chevron. Deocamdată nu s-a pus problema să se înceapă explorările sau exploatările, însă acest lucru s-ar putea întâmpla într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.
Având în vedere părerile contradictorii care circulă pe site-uri, este normal să ne punem problema în ce parte să înclinăm balanţa: este sau nu fracturarea hidraulică un pericol pentru mediu şi pentru oamenii din zonele în care acest procedeu se practică? Trebuie precizat că lucrurile nu sunt clare nici măcar în America, acolo unde procedeul se practică de mai bine de 20 de ani. Ce să mai vorbim de România, unde nu există specialişti în domeniu! În toată Europa se vorbeşte de prudenţă în aplicarea acestui procedeu de exploatare, pentru că în nicio ţară nu s-au făcut până acum studii serioase cu privire la impactul pe care fracturarea hidraulică îl poate avea asupra mediului.

Ce scrie Chevron pe site despre fracturarea hidraulică

Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce ne anunţă reprezentanţii Chevron pe site-ul lor oficial, totul este verde şi frumos. Iată ce spun: „Forajul orizontal şi fracturarea hidraulică au fost folosite cu succes şi în deplină siguranţă de foarte mulţi ani în întreaga lume. Pentru a ajunge la argilite, unde gazul natural este captiv, o sondă este forată vertical la câteva mii de metri adâncime. Mai precis, la o adâncime de trei-patru km, la mare distanţă de apele subterane.
Sonda este căptuşită cu mai multe straturi de oţel şi ciment care o izolează de acviferele şi formaţiunile geologice pe care le străpunge. Această cămăşuire a sondei acţionează ca o barieră ce protejează apele subterane de fluidele care sunt pompate prin sondă şi de gazul natural care este eliberat şi colectat în interiorul puţului de forare. (…) Fracturarea hidraulică - presupune pomparea sub presiune a unui fluid în interiorul sondei - este folosită pentru a crea fracturi în rocă şi a permite astfel gazului natural să ajungă în puţul sondei şi de acolo să urce la suprafaţă. Fluidul folosit în acest proces este alcătuit în proporţie de 99,5 la sută apă şi nisip şi restul de 0,5  la sută aditivi. Aditivii chimici folosiţi sunt similari cu produse care se găsesc în orice casă. Rolul lor este de a împinge nisipul în fracturi, de a proteja echipamentul de proliferarea bacteriilor şi de a curăţa sistemul. Terenul este apoi refăcut astfel încât impactul asupra întrebuinţării lui iniţiale să fie minim. Tot ceea ce rămâne în urmă sunt în mod normal doar capul de erupţie şi câteva rezervoare de apă care la un loc ocupă mai puţin de un hectar de teren”.

Ce spune studiul Agenţiei de Protecţia Mediului din SUA

Cei de la Chevron uită să ne dezvăluie însă amănunte care ţin de fracturarea hidraulică orizontală, pe care le-am găsit totuşi nu pe nişte site-uri anti-fracturare, ci chiar în raportul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) din SUA. Într-un studiu preliminar postat pe site-ul EPA în 2011, specialiştii americani în probleme de mediu anunţă că rezultatele studiului complet vor fi gata abia în 2014. În documentul postat pe site se precizează deja câteva posibile efecte negative ale fracturării hidraulice pentru extragerea gazelor de şist asupra mediului.
Specialiştii menţionează că procedeul folosit în exploatarea gazelor de şist presupune un foarte mare volum de apă. Pentru fiecare sondă, la fiecare fracturare, se folosesc aproximativ 15 milioane de litri de apă (între 2 şi 4 milioane de galoane). Iar fiecare puţ este fracturat de 6-8 ori. Specialiştii confirmă faptul că în fluidul de fracturare 99,5 la sută îl reprezintă apa, în amestec cu nisipul, iar concentraţia aditivilor chimici este de 0,5 la sută. Calculat însă la 15 milioane de litri de apă, 0,5 la sută din acest cocktail de chimicale înseamnă nu mai puţin de 75.000 de litri pe fracturare. EPA precizează şi faptul că doar „în jur de 10 până la 40 la sută din acest fluid este recuperat după fracturare”. Aceştia susţin că este greu să se precizeze lungimea şi locul precis al fracturărilor. „Dacă fracturarea hidraulică se combină cu goluri sau fracturi existente deja, injectarea apei la presiune mare poate conduce la contaminarea apei”, se arată în studiul citat. În plus, ar mai fi de spus că nimeni nu s-a mai ocupat de ceea ce se întâmplă în timp cu fluidul de fracturare plin de substanţe chimice pompat în sol cu presiune foarte mare (se vorbeşte de 632 de kilograme pe centimetru pătrat!) şi nerecuperat. Se pot întâmpla modificări geologice care să conducă după mulţi ani la contaminarea pânzei freatice?

Poluarea aerului şi a ecosistemului

Ceea ce nu spune Chevron, dar apare totuşi în studiul EPA, este faptul că pentru forarea şi exploatarea unui puţ, pentru fiecare fracturare sunt necesare între 300 şi 1.300 de camioane, care să aducă cantitatea imensă de apă, nisip, compuşi chimici, sau să transporte fluidul recuperat. Studiul punctează că aceste camioane pot „crea emisii semnificative” care să afecteze calitatea aerului. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că sunt multe rapoarte care au arătat că în zonele de exploatare au fost semnalate modificări ale calităţii aerului, datorită faptului că o cantitate de metan este eliberată în atmosferă. Fracturarea hidraulică poate avea efecte poluante şi asupra ecosistemului terestru, independent de contaminarea apelor. „Chimicalele folosite în fracturarea hidraulică pot contamina solul, dacă nu sunt utilizate, transportate şi depozitate cu atenţie. Traficul intens combinat cu activitatea de exploatare poate avea efect negativ asupra plantelor, care să aducă pierderea spaţiilor verzi”. De asemenea, studiul menţionează că în urma unor accidente s-a ajuns la contaminarea solului, a apelor curgătoare, care a avut ca rezultat uciderea peştilor şi animalelor.
Despre efectele asupra oamenilor, dar şi despre posibilităţile ca fracturarea hidraulică să intensifice activitatea seismică în zonele respective vom vorbi în alte materiale.

CLICK AICI PENTRU A SALVA O COPIE A STUDIULUI REALIZAT DE AGENŢIA DE PROTECŢIA MEDIULUI DIN SUA.

Citit 2525 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 16:49

13 comentarii

  • postat de val
    Marți, 29 Octombrie 2013 15:06
    92.80.172.***
    Analiza exceptionalului zirist Dan Turturica, din articolul reprodus aici de IOAN, este exacta. Este clar ca n-ar trebui sa depindem DELOC de rusi, cu care avem o neplacuta, nenorocita experienta de-a lungul istoriei si de la care ne putem astepta la orice. Celalalt articol reprodus de IOAN pare cam exagerat. Daca ar fi asa cum scrie acest ziarist, presa americana ar fi explodat si ecourile ar fi ajuns aici. Totusi, chiar partial adevarat daca ar fi. e grav.
    DIN PACATE, nu din literatura sau din ar trebui sa aflam adevarul, ci de la autoritatile care ne-au solicitat voturile, care si-au luat angajamente,care ne-au jurat si ne datoreaza buna credinta. Dar ele nu-si asuma nimic clar, pledeaza tangential si pentry RMGC, si pentru Chevron, dau aprobari pe sest, dar nu-si asuma nimic direcy, deschis. De aici teama, suspiciunea, ingrijorarile, deruta.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Ari
    Marți, 29 Octombrie 2013 00:28
    95.83.253.***
    Marti 29.10 la Senat este iar in program Legea Antifracking propusa de deputatul Tudor Ciuhodaru, coautor la Comisia Juridica Mihai Barbuliceanu. http://www.senat.ro/Legis/PDF/2013/13b581LG.pdf Are aviz favorabil. Este lege organica deci se voteaza de Senat. Contactati-va urgent senatorii (date de contact aici: http://dumitrudobrev.files.wordpress.com/2013/08/lista-parlamentari-romani-adrese-telefoane.pdf)
    0
    4
    Raportează
  • postat de gheorghe
    Luni, 28 Octombrie 2013 20:47
    174.6.111.***
    @IOAN - multumesc, trist dar acesta este adevarul, asa cum l-ai reprodus! Sanatate!
    @ cetatean - ar fi minunat sa mai fie vaci dupa..., sa mai si poata pashte, sa aiba ce si sa mai dea si lapte!
    Probabil ca nu vei apuca sa te convingi...
    @cris - pariez ca nici nu stii ce semnifica vorbele care le folosesti - democratie, sansa. Mesajul tau aduce a reclama politica, a la RMGC!
    ============
    Ia sa vedem ce se (mai) intampla in America, unde proprietarul terenului este proprietar al subsolului si acest tip de exploatare nu este supravegheat de guvern:
    CUTREMURE... 10/27/2013 — Two Oklahoma Fracking Earthquakes — 3.1M + 2.5M inside large pumping operations (2013-10-26 03:04:22 UTC, M3.1 - 7km NNE of Enid, Oklahoma)
    Tocmai in zona operatiunilor de - cred ca nu ghiciti... - FRACTURARE.
    In engleza = http://sincedutch.wordpress.com/
    Sa va mai spun ceva: atat Gitenstein (Ambasadorul SUA care l-a protejat pe tradatorul Basescu) cat si Generalul - criminal de razboi, vezi Serbia!!! - Wesley Clarke (consilierul "moaca" al noului tradator de neam si tara Ponta) - au afaceri cu gazele de sist in Oklahoma!!!
    Gittenstein: "The former ambassador also owns nine gas leases In Oklahoma, which earned him between $35,508 and $102,000 in 2009, according to his financial disclosure report... "
    Clarke: "... BNK Petroleum Inc. ... is pleased to announce the appointment of Wesley K. Clark, General, US Army (retired) to its board of directors. General Clark will be an independent director...
    BNK is a California based oil and gas exploration and production company focused on finding and exploiting large oil and gas resource plays. The Company holds an average of 50% interest in the Tishomingo gas field in Oklahoma and varied interests in three other areas in the Northern and Central regions of the United States and in Europe, where it is currently pursuing the exploration, development and production of shale and tight sand gas plays."
    ----
    Orice discutie care incepe cu "daca se gasesc solutii ecologice..." este teatru psihedelic, in afara realitatii: este vremea cand se calca peste cadavre cu cea mai perversa forma de manipulare - propaganda mediatica si discursul politic "salvator" de capital strain si distrugator de tara.
    0
    4
    Raportează
  • postat de Ioan
    Luni, 28 Octombrie 2013 17:57
    79.116.103.***
    Mai dimineata am postat articolul unui reputat jurnalist de Romania Libera. Sigur mult mai bine intentionat decat politicienii care ne-au adus la aceasta raspantie ca doar i-am votat. exista totusi si un revers al medaliei.Cititi si urmatoarele:
    Americani fără apă ????

    Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?

    Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.
    Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.
    Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnal care pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie.
    IMG_2347
    Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.
    Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goană după aurul negru.
    Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.

    După ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.

    IMG_2277
    Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.
    Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.
    John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.” Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.
    BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.

    John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”
    Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacă o bea vomită, iar dacă face duș pielea i se irită și îi curge sânge din nas.
    Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…
    Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sonde pentru gazele de șist.
    P1080901
    Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”
    Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.
    “În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să-și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.
    Misterul s-a risipit peste două zile: au dat drumul la robinet și a început să curgă un lichid mov, cu spumă.
    IMG_2237
    Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu să vină să testeze apa. Știau sigur că apa lor fusese impecabilă (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmă cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus să-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).
    Testele companiei și ale agenției de mediu se băteau cap în cap. Rex Energy spunea că apa e bună de băut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de două ori și au găsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulică. A mai ieșit la iveală că firma de gaze fusese deja amendată pentru nereguli la construcția sondelor din zonă.
    Lucrurile păreau logice pentru John McIntyre:

    Nevasta lui a fost diagnosticată cu leucemie la ceva timp după necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzată de expunere la benzen. În apa lor s-a găsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulică. Nu există altă industrie în zonă în afară de sondele de gaze.

    Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otrăvit sursa de apă și i-a îmbolnăvit nevasta.
    Concluzia agenției de mediu: nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să aflăm.
    Deși făcuse două runde de teste pe apa celor din Woodlands și găsise substanțe periculoase, agenția de mediu le-a retras, spunând că au fost greșite. Apoi a refuzat să le refacă și a închis cazul. Șah mat.
    Lui John McIntyre nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva. Atunci s-a apucat să caute pe Internet și a descoperit că există mii de familii care au pățit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a apărut și în documentarul nominalizat la Oscar Gasland, e orășelul Dimock, în care explodau fântâni și apa de la robinet lua foc. În urma scandalului compania a fost amendată, pusă să plătească despăgubiri și dată afară din orășel, dar agenția de mediu a evitat să confirme public legătura între exploatarea gazelor de șist și contaminare (o confirmă, însă, un raport intern).
    Și comunitatea celor din Woodlands a fost vizitată de jurnaliști din toată lumea, de la Pittsburgh Gazette până la Al Jazeera, s-a făcut un scurt film despre ei, dar nu s-a strâns destulă presiune publică pentru a redeschide investigația. Au rămas singuri, cu apa contaminată și cu alarma de metan în baie.
    “Așa am ajuns să îmi trăiesc viața. Mă gândesc la apă 24 de ore pe zi.”
    IMG_1946
    ”Ducem o bătălie împotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustăcios, la o întâlnire a cetățenilor îngrijorați de exploatarea gazelor de șist din orașul Beaver, la jumătate de oră distanță de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzația că sunt la Bârlad, la o slujbă anti-fracking ținută de părintele Lăiu. Bisericile din zonă au o reacție similară cu cele din Vaslui. Doar că aici faptul este împlinit, așa că se concentrează pe ajutorarea celor care nu mai au apă.
    În fiecare luni dimineața, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriană White Oak Springs să împartă apa care s-a strâns din donații. O cameră din spatele bisericii (după un semn cu o zvastică tăiată), e plină de cutii cu bidoane. Șapte biserici contribuie la “banca de apă”. Totul e contorizat în stil american, e un tabel cu fiecare familie, rația în funcție de numărul membrilor și livrările săptămânale.
    IMG_3049
    Pe cei care nu pot veni până la biserică îi ajută tot Janet – ia apa și le-o duce acasă cu mașina. Cu ocazia asta dă o tură și până la McDonalds-ul din apropiere – costă mai puțin să meargă cu mașina și să mănânce la fast-food decât apa pe care ar folosi-o la gătit și spălat vasele.
    Înainte să se întoarcă acasă, Janet McIntyre oprește la o vecină mai bătrână. Îi aduce apă și îi cară bidoanele în casă. Cutia e grea, Janet se dezechilibrează, cade pe scări și își fracturează mâna.
    În timp ce o așteaptă pe fata ei să vină și să o ducă la spital, Janet McIntyre cedează și lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Nu plânge cu furie americană sau cu spirit justițiar, e un bocet încet, deznădăjduit, cum de multe ori am văzut la românii care și-au pierdut speranța.
    IMG_3092
    Pentru fiecare poveste cu americani nenorociți de fracking găsești încă una cu fermieri care s-au îmbogățit și, a naibii soartă, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul și companiile sunt în extaz – banii și resursele vin pachete pachete. Așa e-n goana după resurse, ai câștigători și pierzători.
    Culmea e că giganții petrolului nu-s prea fericiți. Au fost sceptici la începutul goanei, așa că au lăsat firmele mici să se bage agresiv prin fiecare cotlon de zăcământ american și să facă profituri nebunești. Când s-au prins că mania gazelor de șist chiar funcționează era cam târziu – abundența de gaze a scăzut prețul, ecologiștii s-au dezmeticit și au început să facă o rezistență acerbă, iar agențiile de mediu se mișcă greu, dar sigur, către reglementări și controale mai stricte. Vestul sălbatic s-a cam terminat.
    Așa că Chevron, ExxonMobil și ceilalți s-au apucat să caute în toată lumea locuri mai facile în care să sape. Ajutați de influența de care se bucură diplomații americani în țările respective, au încheiat contracte avantajoase și s-au pus pe treabă. România e unul dintre acele locuri.
    0
    5
    Raportează
  • postat de Turms
    Luni, 28 Octombrie 2013 16:04
    93.113.153.***
    Tot privim planeta asta ca pe un obiect fara viata si ne miram ca ne intoarce cate o calamitate majora. Luati exemplul trupului uman. O operatie chirurgicala este o metoda invaziva si organismul are nevoie de timp de refacere. Ce ne asteptam sa faca planeta asta cand noi o gaurim, provocam explozii in interiorul ei, o defrisam salbatic la suprafata? E nevoie doar sa stranute odata...

    Nu exista pareri contradictorii (cu argumente care sa conteze cu adevarat)! Pareri superficiale (cu motivatii comerciale) sigur vor exista! Si se vor pune in practica pentru ca nebunia trebuie sa atinga punctul maxim.

    Oricum, e cam cusuta cu ata alba asa zisa "independenta energetica". Si nu e greu de observat ca mai tot ce se face in sensul asta nu face decat sa creasca pretul catre populatie.

    Ar fi interesant de stiut unde se duce toata productia de gaz metan si titei de la Schela. Si mai ales cantitatile...
    1
    4
    Raportează
  • postat de Mihai
    Luni, 28 Octombrie 2013 15:26
    213.218.53.***
    Pentru toti cei care cred ca o sa le plateasca Chevron pensile sau sute de mii de dolari pe hectarele lor de pamant : .... nu urmeaza o injuratura ....ci va rog sa invatati sa olositi google si in loc de tv aveti filmecomentare.com sau documentare digital arena unde printre multe altele gasiti si adevarul despre "etica" gignatilor (multinationale) care nu mai sunt de mult americani si daca au nevoie omoara si 150 de milioane de americani pentru profit.
    1
    2
    Raportează
  • postat de Iubitor de GL
    Luni, 28 Octombrie 2013 13:01
    86.127.211.***
    Măi fraţilor, eu înţeleg să testăm puţin şi acest procedeu de extracţie al americanilor după ce ne asigurăm că este rentabil, dar nu facem asta într-o zonă seismică precum la Galaţi, Vaslui, Vrancea!
    Să o facă Ponta la Bucuresti dacă a luat şpaga de la americani sau la el la ţară unde s-a născut..
    Nu trebuie să punem botul chiar la orice solicitare a şmecherilor de americani!
    Chiar nu există alte variante de a investi o afacere ecologică în ţara asta? Sau acestea se fac doar în Elveţia, Belgia, Franţa, etc.. unde oamenii sunt mai raţionali şi mai patrioţi?
    REFLECTAŢI....
    1
    10
    Raportează
  • postat de cris
    Luni, 28 Octombrie 2013 11:10
    5.13.207.***
    Daca vom rata acesta sansa pe care prezentul ne-o ofera, mai tarziu ne vom bate cu pumnii in cap . Dar unii poate nu se vor desmetici niciodata. Asa cum anii de democratie nu le-a lasat nicio urma.
    10
    3
    Raportează
  • postat de cris
    Luni, 28 Octombrie 2013 11:08
    5.13.207.***
    Daca vom rata acesta sansa pe care prezentul ne-o ofera, mai tarziu ne vom bate cu pumnii in cap . Dar unii poate nu se vor desmetici niciodata. Asa cum anii de democratie nu le-a lasat nicio urma.
    11
    2
    Raportează
  • postat de cetatean
    Luni, 28 Octombrie 2013 10:37
    5.13.144.***
    Risc de explozii,poluarea aerului si a solului pe termen lung,poluare fonica,morti in fiecare an..un dezastru..dar ghici unde ..in galati la Sidex..nici nu ar fi trebuit sa existe combinatul..la fel mineritul,ind chimica,foraje clasice,ind cimentului etc,peste tot risc de accidente grave..ce sa facem sa mergem toti cu vacile la pascut?
    10
    6
    Raportează
  • postat de Marius
    Luni, 28 Octombrie 2013 09:44
    82.137.9.***
    Daca erau asa dezastruoase eceste exploatari cum de americanii le-au facut si le fac pe teritoriul lor ? Mai bine sa ramanem saraci ca doar ne-am obisnuit . Asa stim noi sa atragem investitorii . Peste ani de zile cand ar putea cadea sistemul de pensii , ce o sa mai rugam pe acesti investitori huiduiti sa vina la noi ! Da asa este ! Dupa 23 ani unii urmeaza acelasi slogan : ,, NU NE VINDEM TARA ! "
    12
    3
    Raportează
  • postat de Ioan
    Luni, 28 Octombrie 2013 09:23
    79.116.103.***
    Nu ne vindem tara! Punem cocenii pe foc si tot ne incalzim! Nu vrem centrala termica alternativa, vrem Electrocentrale desi e uzata si terminata. Dati bataie la tarani ca nu vor gaze! Mai cititi si altceva decat ce va spun politicienii locali.
    Pe cine mizează Rusia în România
    28 Octombrie 2013
    de DAN CRISTIAN TURTURICA


    Iureşul politic ce se înteţeşte pe zi ce trece şi care pare să nu mai aibă răbdare până la confruntarea electorală decisivă de anul viitor are resorturi foarte încâlcite. Şi asta deoarece competiţia dintre principalii poli de putere pentru controlul funcţiei prezidenţiale, care va rămâne şi după 2014 cea mai importantă poziţie în stat, se suprapune altor două conflicte majore.

    Unul este războiul descentralizării şi al regionalizării. Adică lupta dintre baronii de Bucureşti şi cei din restul ţării, dintre nucleul de politicieni şi înalţi funcţionari dornici să păstreze principalele pârghii de finanţare şi control în administraţia centrală şi nucleul baronilor locali ce vor să rupă de la Bucureşti funcţii şi mecanisme care să le ofere mai multă putere şi autonomie.

    Al treilea conflict este cel al direcţiei strategice a României. Deşi este şi va fi tranşat pe scena politică internă, are o pronunţată dimensiune externă, fiind purtat între adepţii parteneriatelor strategice existente şi aliaţii ascunşi ai unor forţe străine care au tot interesul să ne îndepărteze de la traiectoria prooccidentală. Pe lângă ţintele militare şi politice, contează din ce în ce mai mult şi cea economică, în special cea privind resursele energetice.

    Asistăm practic la trei războaie într-unul singur, în care principalii combatanţi luptă în paralel pe trei fronturi.

    Primul efect al acestei situaţii diferite faţă de tot ce am experimentat din 1990 încoace: creşte confuzia. Purtători de vorbe detestabili au ajuns să susţină cauze principial corecte, în timp ce lideri de opinie onorabili au ajuns cruciaţi împotriva aceloraşi cauze, lăsându-se orbiţi de furia împotriva celor care le promovează din interese meschine şi ignorând nevoia de a-şi nuanţa judecăţile.

    Următorul efect previzibil: va fi foarte greu de acceptat de către idealişti şi de către cei bine ancoraţi în partizanate de tot felul că unii combatanţi din zona politică „bună, patrioată, justiţiară“ ajută fără voie forţele externe care ne-ar vrea blocaţi pe veci în no-man’s-land-ul dintre Orient şi Occident.

    După cum, chiar şi mai greu de înghiţit va fi faptul că unii dintre ticăloşii de serviciu, corupţi şi demagogi, care sunt dispuşi să le cedeze baronilor hălci întregi din administraţia centrală în schimbul voturilor pe care le vor strânge cu japca şi la prezidenţialele din 2014, susţin, din calcule cât se poate de egoiste, proiecte ce ar genera creştere economică şi ar duce la integrarea şi mai profundă a României în spaţiul euro-atlantic.

    Astăzi, aceşti „unii“ care sfidează judecăţile şi prejudecăţile ce ne-au ghidat până acum reprezintă excepţii şi nu ne ameninţă opţiunile deja conturate. La cât de furtunos, însă, a debutat precampania prezidenţială, la câte dispute încep să se amestece în fiecare zi pe ecranele televizoarelor, nu este exclus ca, în curând, să ne fie mult mai greu să distingem albul de negru.

    Ceea ce va însemna că o ceaţă deasă se va lăsa peste arena publică. Există o singură soluţie pentru a nu orbecăi în pâcla gri, întreţinută deopotrivă de propagandişti, de diversionişti şi de proşti:

    Temele esenţiale trebuie separate de cele diversioniste, cele determinante pentru interesul naţional trebuie cântărite cât mai obiectiv cu putinţă, trebuie analizate în detaliu mizele celor implicaţi şi decis ce ar fi bine pentru noi şi pentru ţară să se întâmple în domeniul respectiv.

    Una dintre temele majore pe care se vor confrunta principalele forţe ce aspiră la câştigarea preşedinţiei, dar şi cele ce îşi dispută orientarea strategică viitoare a României, priveşte explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Un subiect autentic, a cărui miză depăşeşte cu mult orizontul anului 2014 şi care ar trebui să intereseze fiecare cetăţean deoarece impactul acestei resurse asupra viitorului economiei româneşti poate fi imens. Chiar şi dacă în România nu se va extrage, în final, nici un metru cub!

    Un subiect care, în plus, defineşte cât se poate de clar interesele şi jocul Rusiei în vederea alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Un joc menit să promoveze la Cotroceni un politician care să le susţină nu doar interesele energetice, dar şi agenda în ceea ce priveşte Moldova şi prezenţa militară americană pe teritoriul României.

    Pentru a cântări precis care dintre politicienii ce îşi dau cu părerea despre gazele de şist merită susţinut sau nu, este important să priviţi cu mult dincolo de graniţele României. Până în Statele Unite ale Americii, acolo unde nu cu mult timp în urmă a început procesul de rebalansare a pieţei energetice mondiale.

    În urmă cu mai bine de o lună, pe 11 septembrie mai precis, Departamentul de Energie al SUA a acordat terminalului Dominion Cove Point, din Maryland, pe malul Atlanticului, licenţă pentru exportul de gaze lichefiate în ţări cu care Washingtonul nu are acord de liber schimb. Este a patra astfel de licenţă acordată vreodată, în condiţiile în care ultimele trei au fost date anul acesta.

    Noua politică a SUA de a permite exportul de gaze lichefiate către ţări cu care nu au acord de liber schimb – cum sunt, de exemplu, toate ţările europene – schimbă radical jocul preţului la gaze naturale. Pe lângă cele trei licenţe de export acordate deja anul acesta, mai există alte 20 de cereri din partea altor terminale care aşteaptă aprobarea. În clipa în care toate vor fi acordate, capacitatea de export de gaze a Statelor Unite va echivala cu o treime din producţia sa zilnică.

    Această masivă capacitate de export cu ajutorul tancurilor maritime va face posibilă o scădere a preţului la gaze atât în Europa, cât şi în Asia. În Europa, preţul mediu este situat în jur de 400 de dolari pe mia de metri cubi, în Asia este de aproximativ 500 de dolari, în timp ce în SUA, din cauza revoluţiei gazelor de şist, care a determinat o creştere fulminantă a zăcămintelor exploatabile comercial, preţul este în jur de 100 de dolari.

    Chiar şi cu toate costurile suplimentare pe care le presupun lichefierea, transportul cu tancuri de gaze lichefiate (LNG) şi delichefierea, gazul american poate ajunge în terminalele europene LNG la costuri de maximum 300 de dolari. Şi dacă nu va fi vândut la acest preţ, ci la unul pe la jumătatea diferenţei faţă de cel actual, cum este cel mai probabil, la volumele de miliarde de metri cubi în care se măsoară consumul unei ţări, apariţia acestei alternative se va traduce în economii de sute de milioane de dolari anual, poate chiar miliarde. Şi nu doar în economii, ci şi în plus de competitivitate pentru industriile care utilizează gazele naturale ca materie primă.

    Acesta este şi motivul pentru care decizia Statelor Unite de a permite exportul de gaze către alte ţări decât cele 20 cu care au acorduri de liber schimb s-a lăsat atât de mult aşteptată. Şi economia americană are nevoie de gaze ieftine pentru a se menţine competitivă şi pentru a recâştiga măcar o parte din afacerile pe care le-a pierdut în ultimele decenii în favoarea Chinei şi a altor economii emergente care şi-au folosit din plin atuurile forţei de lucru şi resurselor minerale ieftine.

    În final, au învins, se pare, argumentele bazate pe studii complexe care demonstrează că, şi dacă SUA exportă o parte din producţia de gaze de şist, creşterea preţurilor pe piaţa internă nu va fi într-atât de mare încât să perturbe industria prelucrătoare locală. În timp ce profitul producătorilor de gaze va fi substanţial.

    America are de câştigat din revoluţia gazelor de şist care a început pe teritoriul său în urmă cu zece ani; ţările importatoare de gaze din Europa şi Asia vor avea, de asemenea, de câştigat prin accesul la un combustibil şi o materie primă mai ieftine; cine are, însă, de pierdut? Evident, Rusia, cel mai mare exportator de gaze din lume în acest moment.

    De fapt, presiunea pe preţul gazelor a şi început deja. Chiar dacă va mai dura ani până ce SUA îşi vor atinge potenţialul maxim de export, Rusia a înţeles deja că nu mai poate avea aceleaşi pretenţii ca până acum. Apropierea alternativei americane a catalizat nemulţumirea clienţilor ei europeni, care au devenit din ce în ce mai iritaţi de modalitatea de calcul al preţului la gaze, raportat la preţul petrolului, ce a culminat cu investigaţia pe care Comisia Europeană a început-o împotriva practicilor Gazprom.

    Urmarea: compania prin care Rusia îşi vinde gazele, dar îşi exercită şi influenţa geopolitică a început să taie din preţuri. Primul pas a fost să acorde în ultimul an discounturi substanţiale unor clienţi fideli în schimbul unor contracte pe termen lung, prin care speră să se protejeze de impactul scăderii preţurilor în momentul în care exporturile SUA vor atinge valori importante.

    Pierderile Rusiei sunt deja majore. Gazprom a anunţat că în 2013 preţul mediu la care şi-a vândut gazele a coborât la 370$ mia de metri cubi, faţă de 402$ în 2012. Ce înseamnă asta? Câteva miliarde de dolari mai puţin în vistieria Kremlinului, iar războiul cu gazele americane nici nu a început, practic.

    Rusia va simţi pe deplin efectele revoluţiei gazelor de şist în clipa în care în terminalele LNG din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia şi Turcia vor începe să sosească tancurile cu gaze lichefiate încărcate pe celălalt mal al Atlanticului. Predicţiile analiştilor sunt sumbre pentru statul condus de Vladimir Putin.

    În funcţie de strategia pe care o va adopta în următorii ani, Rusia ar putea pierde din scăderea cantităţilor de gaze exportate şi/sau scăderea preţului oriunde între 10 şi 60 miliarde dolari anual, adică între 0,5 şi 3% din PIB.

    Foarte important, însă, este că toate analizele concluzionează că Rusia va pierde mai mult dacă încearcă să îşi flexibilizeze politica de preţuri pentru a face faţă concurenţei americane decât dacă va încerca să-şi păstreze cât mai multe dintre contractele pe termen lung, de tip „take-or-pay“ – prin care obligă clienţii să cumpere cel puţin o anumită cantitate de gaze la un preţ stabilit dinainte, indiferent de nivelul pieţei la acel moment –, chiar cu riscul pierderii unor contracte importante.

    O astfel de abordare presupune, de fapt, ca Rusia să accepte să renunţe fără prea multă luptă la clienţii pe care nu îi poate constrânge în nici un alt fel să semneze contracte rigide pe zeci de ani şi să se concentreze asupra celor pe care îi poate păstra în sfera sa de influenţă printr-o combinaţie de ameninţări şi concesii minimale. Şi aici ajungem la situaţia României.

    Asupra informaţiilor de mai sus nu există dubiu. Toate analizele făcute în ultimul an de experţi occidentali sau ruşi sunt unanim de acord că Gazprom şi Rusia vor rămâne fără încasări de zeci de miliarde, chiar şi dacă exploatarea gazelor de şist în Europa se dovedeşte o himeră. Singure, gazele de şist americane, care sunt deja o certitudine, vor schimba piaţa mondială a energiei într-un timp relativ scurt.

    Aşadar, Rusia ştie foarte bine că, indiferent dacă în România ori Polonia se vor găsi sau nu gaze de şist exploatabile comercial, Produsul său Intern Brut va fi afectat consistent din cauza celor exportate de americani. De aceea, interesul ei este şi mai acut ca ţările care plătesc cele mai scumpe tarife, printre care se numără şi România, să rămână legate de Gazprom prin contractele dezavantajoase de azi.

    Cum poate obţine asta? În două feluri. Prin blocarea încercărilor de a exploata gazele proprii şi prin refuzul de a renegocia preţurile la care importăm în prezent.

    Dacă investiţiile în gazele de şist, alături – şi mai important! – de cele în extracţia de gaze din Marea Neagră, se termină înainte de a începe sau sunt deraiate pe parcurs, Rusia se asigură că pierderile pe care le suferă oricum pe celelalte pieţe nu vor fi şi mai mari. Cum s-ar întâmpla dacă nu am mai importa deloc gaze de la ei, dacă ne-am satisface nevoile din producţia internă sau, şi mai periculos, dacă am deveni exportatori.

    Dacă, în plus, se asigură că România acceptă refuzul renegocierii preţurilor actuale la gaz sau se mulţumeşte cu reduceri simbolice, nu doar că nu îşi va accentua pierderile de pe piaţa occidentală, dar va reuşi chiar să mai compenseze din ele. Ce ar trebui să se întâmple pentru asta? România să nu caute activ gaze de import din alte surse şi să nu îşi dezvolte infrastructura de transport prin care ar putea avea acces la gaze mai ieftine venite prin vestul Europei.

    Indiferent cât efort propagandistic va fi făcut pentru a masca realitatea, acestea sunt cu adevărat ţintele Rusiei în ceea ce priveşte politica energetică a României: blocarea exploatării resurselor proprii şi menţinerea dependenţei de gazele de import furnizate de Gazprom. Implicit, toţi politicienii care militează direct sau indirect împotriva valorificării potenţialului energetic intern şi nu se angajează activ în obţinerea de preţuri mai scăzute pentru gazele de import fac jocul Rusiei.

    Există mai multe chei de verificare pentru a înţelege pe cine mizează Rusia în România.

    Sunt cei ce exagerează deliberat pericolul pentru mediu al explorării gazelor de şist, chiar şi atunci când se folosesc metode clasice de forare, cei ce pun accent în mod constant doar pe riscurile exploatării şi minimalizează impactul pe care l-ar avea asupra economiei eventuala descoperire a unor zăcăminte exploatabile comercial.

    Sunt cei ce mint spunând că o dată cu prima sondă băgată în pământ pentru a căuta gaze de şist drumul spre un dezastru ecologic de proporţii epice devine ireversibil. Sunt cei ce ignoră faptul că Polonia are ani avans faţă de România în explorarea acestei resurse, iar profeţiile apocaliptice ale propriilor oponenţi nu s-au adeverit.

    Nu a avut loc nici un dezastru ecologic şi nici nu s-a găsit vreun zăcământ exploatabil comercial. Nu este deloc exclus ca în câţiva ani atât fricile, cât şi speranţele legate de gazele de şist din Polonia să se demonstreze cât se poate de exagerate.

    Sunt cei ce pun egal între proiectele privind gazele de şist şi interesele americane, trecând sub tăcere sau considerând un detaliu minor faptul că şi Gazprom, şi Romgaz au licenţe de explorare sau că în Marea Neagră caută gaze nu doar OMV şi Exxon, ci şi Lukoil.

    Sunt acei demnitari şi funcţionari ai statului care ignoră deliberat obligaţiile de a veghea ca toţi investitorii să respecte standardele de mediu, dreptul de proprietate asupra terenurilor, dar şi cei ce permit companiilor să fugă de responsabilitatea de a comunica activ cu locuitorii zonelor unde au început să-şi desfăşoare activitatea.

    Sunt cei ce îşi freacă mâinile de bucurie văzând cât de prost gestionează Chevron relaţia cu comunităţile locale, cu ONG-urile, cu opinia publică în general. Sunt cei ce în mod programatic acceptă invazia de geologi mercenari, plătiţi de Tender şi alţi investitori de mucava, pe terenuri care nu le aparţin, la doi paşi de monumente istorice, fără să mişte un deget pentru a-i pedepsi pentru încălcarea legii.

    Sunt cei ce jubilează de fiecare dată când un astfel de abuz este promovat de media drept comportamentul tipic al celor în mâinile cărora stă şansa de a ne descoperi resursele energetice proprii. Sunt cei ce înţeleg precis că sabotajul lor are ca efect modelarea unei opinii publice ostile exploatării resurselor minerale, care va ajunge în curând să nu mai vadă, dincolo de iritare şi frică, avantajele dezvoltării industriale.

    Sunt cei ce fac tot ce le stă în putinţă pentru a ascunde un adevăr evident: dacă România are într-adevăr rezerve de gaze de şist exploatabile şi poate chiar de petrol de şist – care a făcut ca în 2012 SUA să ajungă la cea mai mare producţie de petrol din ultimii 150 de ani! –, iar ele vor fi extrase, valorificate şi taxate în acord cu interesul naţional, economia României şi fiecare dintre noi ar câştiga enorm.

    Sunt cei ce ţin cu dinţii să nu aflăm niciodată ce şansă am rata dacă nu am încerca să folosim responsabil toate resursele minerale de care dispunem.

    Sunt cei care, şi dacă o să ne irosim şansele pe care le avem aici, în interior – din nepăsare, din prostie sau pentru că până şi cei bine intenţionaţi nu sunt suficient de puternici şi competenţi –, nu o să fie mulţumiţi. Nu o să se lase până nu vor bloca orice cale de a valorifica până şi oportunităţile create de alţii, cum este rebalansarea pieţei energetice mondiale.

    Sunt cei ce refuză şi să aducă în discuţie posibilitatea negocierii preţurilor la care importăm gaze sau a tarifelor pe care le percepem pentru gazul tranzitat pe teritoriul nostru.

    Sunt cei care, dacă vor reuşi să pună mâna, anul viitor, pe principalele pârghii de putere ale statului, vor dinamita sprijinul pe care România îl acordă integrării Moldovei în Uniunea Europeană şi nu se vor lăsa până nu îi vor convinge pe americani că, deşi au pus un scut antirachetă aici, parteneriatul strategic va rămâne o formă fără conţinut. Pentru că asta va fi ţara lor, chiar dacă arendaşii vor fi români!
    7
    4
    Raportează
  • postat de localnic
    Luni, 28 Octombrie 2013 08:39
    86.127.208.***
    Multumesc pentru informare corecta asupra efectelor exploatarii gazelor de sist prin acest articol .Am si eu bunicii in zona vizata de explorarile din judet
    1
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.