Galaţi, Silver City: Proiect internaţional pentru reintegrarea vârstnicilor în societate

Galaţi, Silver City: Proiect internaţional pentru reintegrarea vârstnicilor în societate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, la Sala Panoramic a Hotelului Galaţi Centrum, s-a desfăşurat cel de-al treilea atelier al proiectului transnaţional Silver City -„Strategii urbane inovatoare şi planuri de acţiune pentru creşterea rolului social şi economic al seniorilor”. Proiectul are o finanţare totală de aproape 1, 4 milioane de euro pentru toţi cei şase parteneri implicaţi, respectiv Districtul XIV Zugló, Municipiul Budapesta (Ungaria) – partener lider, Provincia Treviso (Italia), Institutul Economic - Centrul de Dezvoltare a Resurselor Umane, Maribor (Slovenia), Municipiul Burgas (Bulgaria), Municipiul Galaţi (România) şi Universitatea Zagreb (Croaţia).

Proiectul este dedicat seniorilor cu vârste de peste 50 şi 65 de ani şi are ca obiective revizuirea competenţelor acestora, voluntariatul, schimbul de informaţii între ei şi tineri, reintegrarea în câmpul muncii, cât şi schimbarea mentalităţii angajatorilor locali cu privire la rolul vârstnicilor în dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Potrivit consultantului municipalităţii Budapesta, Districtul XIV, Ferenc Szigeti, în acest moment comunităţile se confruntă cu o populaţie îmbătrânită, în care tinerii trebuie să susţină vârstnicii din punct de vedere economic, iar proiectul încearcă să găsească modalităţile prin care seniorii să redevină activi, astfel încât să nu mai fie consideraţi o povară. La nivel local, Primăria municipiului Galaţi implementează proiectul pilot „Clubul Seniorilor’’, care presupune o iniţiativă de voluntariat a seniorilor în domenii specifice ale mediului social. Proiectul pilot este dezvoltat cu sprijinul Fundaţiei ”Împreună” şi se ghidează după conceptele de „îmbătrânire activă” şi „solidaritate între generaţii”. La nivelul Galaţiului, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, există 68.000 de pensionari, 34.000 dintre ei fiind cu vârste sub 64 de ani. Proiectul a fost lansat în mai 2013 şi se desfăşoară pe o durată de 24 de luni.

Citit 1805 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.