Istoria este importantă şi, ca să nu fie uitată, s-a recurs la o strategie, televiziunea locală. E mult spus televiziune, dar localnicii pot da anunţuri şi pot citi poveştile eroilor lor, puse alături de poze vechi de familie.
Mulţi din Valea Mărului au luptat pe front în ultimul război mondial. Dintre ei, doar doi mai trăiesc. Toată lumea ştie povestea lui Tudorache Simion, care în Munţii Tatra şi-a cărat fratele, pe Dumitrache Simion, în spate. Dumitrache avea picioarele retezate, iar Simion l-a tot dus, sperând că va trăi.
Se spun poveşti despre al lui Blându, despre Voinescu, despre soţia căruia i-a murit bărbatul pe front şi care nu s-a mai măritat niciodată. Femeia a murit între timp, dar a rămas în mintea oamenilor ca un munte de credinţă şi iubire.
Se vorbeşte mult şi despre soldatul vălmărean care ar fi putut veni acasă, împuşcându-se în picior, dar care a preferat să rămână pe front, murind pe ultima sută de metri a războiului.
Sunt poveşti cu care copiii şi tinerii din Valea Mare cresc şi pleacă în lume. Ei au învăţat că prima dată trebuie să ştii istoria locului în care te-ai născut, apoi a ţării tale şi apoi pe cea universală, doar aşa poţi sta drept în faţa străinilor.
Luptătorul de la 1877. Cum a ajuns Puţeni să se numească Valea Mărului
Valea Mărului este o oază de verdeaţă, care, în trecut, s-a numit Puţeni. „La noi a trăit unul dintre cei care au luptat în 1877, i se spunea Măru\'. Familia lui avea pământ mult şi a rămas în amintirea oamenilor. În timpul comunismului, prin 1968, un activist se afla în autobuz şi a surprins o discuţie între doi ţărani. ˝De ce vă numiţi Puţeni?˝ ˝Pentru că ne dă puţân la CAP˝, a venit răspunsul”.
„Comunistul a făcut tot posibilul ca să schimbe numele comunei şi pentru că se ştia de al lui Măru\', s-a ajuns la Valea lui Măru\' şi mai târziu la Valea Mărului”, explică primarul Virgil Doca.
Explicaţie foto: Localnicii spun că acesta este ultimul stejar din codrii lui Ştefan cel Mare
