Familie multinaţională: „Sultana” Gulten - cărturar cu două mame

Familie multinaţională: „Sultana” Gulten - cărturar cu două mame
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gulten Abdulla Nazare, preşedinta filialei gălăţene a Uniunii Democrate Turce (UDT) din România, are o poveste de familie bilingvă în care inima ţine loc de bogăţie. E respectată: am văzut la Istanbul cum îi sărută mâna cu respect şi femeile, şi bărbaţii! Cărturar aplecat asupra vechilor izvoare istorice, scrie şi despre folclor, despre arta turcilor, despre poezia şi filosofia orientală. Dacă rămâne ceva special în urmă, acesta va fi editarea cărţii lui Gala Galaction „Papucii lui Mahmud” - pe care a tradus-o împreună cu Erol Ülgen. El a introdus această superbă carte a toleranţei la studiul Literaturii universale, în Universitate. Scoasă întâi la Galaţi, la editura sa, reeditată de patru ori în Turcia! Chiar de Ziua Naţională a României, o ultimă ediţie a fost lansată la Universitate la Istambul.

Tatăl - hoge la geamia dispărută

„M-am născut în 1946, dintr-o familie de turci. Bunica din partea mamei era din Sulina, iar bunicul matern, din Rife, Turcia. „Pot să spun că mă leagă de Turcia o origine curată.” Tata era refugiat din Bulgaria, în 1916. Mai multe familii din Nicopole au trebuit să treacă atunci Dunărea cu barca, ajutate tot de bulgari, căci sunt oameni şi oameni…” Aşa au ajuns părinţii lui Gulten la Galaţi şi au stat în lagăr, până după război. Părinţii tatălui, ajuns hoge (învăţător de religie) la Galaţi, se trăgeau din familii din Istanbul şi Konya. Locuiau în casa parohială. Geamia era cam în zona Parcului de Soft şi era identică cu aceea din Ismail. Au fost construite de către sultanul Abdul-Hamid al II-lea, în 1894, urma unei înţelegeri cu regele Carol I.

Strămoşii? A învăţat că ne erau „duşmani”…

A fost învăţătoare, la Fundeni: „Pentru mine, adevărata meserie se învaţă acolo, la ţară. Am învăţat nu numai meseria de dascăl, dar am cunoscut şi omul simplu, curat la suflet!” La Galaţi, a fost suplinitoare, educatoare, profesor, apoi învăţătoare prin concurs, până la Revoluţie, când „a fost o perioadă de incertitudine, nu ştiam cum să pot promova o cultură a unui popor despre care nu se ştia aproape nimic, decât că este un popor barbar, care „a tăiat şi-a spânzurat, n-a avut decât războaie, a fost duşman. Nu se ştia nimic despre cultură!”

După Revoluţie, a fost vicepreşedinte pe ţară al UDT şi redactor-şef al ziarului Hakses, la Constanţa, unde s-a mutat. Apoi vicepreşedinte în Consiliul pentru minorităţi naţionale, preşedinte al Comisiei de cultură, culte şi mass-media pe ţară. Funcţii onorifice…

„Să nu vorbeşti cu străinii!”

În comunism, nu aveai voie să scrii, dar nici măcar să le vorbeşti marinarilor turci ajunşi în port: „Locuiam în curtea geamiei, în casa parohială cu etaj, unde era şi apartamentul imamului (preotul musulman, n.n.), biroul, o cameră de oaspeţi şi sala de clasă. De la fereastra casei vedeam când veneau vapoarele turceşti şi fugeam într-un suflet la Dunăre, dar, neavând voie să le vorbesc, era un deliciu să-i aud pe navigatori strigând unii la alţii.” Nu au fost şi probleme legate de nume, ca în Bulgaria, unde turcii au fost desnaţionalizaţi, la Galaţi a simţit sprijinul colegilor români.

Singura moschee fără minaret!

Spune: „Îmi doresc ca templul evreiesc, acum reabilitat, să intre în circuitul turistic. Ei, ce frumos ar fi fost să fie şi moscheea în picioare, dacă n-ar fi fost demolată în stil barbar în 1984! E clădire solidă, demolatorii au rămas uimiţi că sistemul de aerisire era atât de bun, încât lemnul părea nou.” A fost singura moschee din România care nu avea şi minaret, pentru că înţelegerile dintre Ţările Româneşti şi Poartă, înainte de Independenţă, erau că aceasta nu avea voie să ridice moschei pe malul stâng al Dunării, ci numai în raiale. Interesant, bărbaţii şi femeile nu aveau locuri demarcate separat: se pare că a fost construită pentru navigatori. La intrarea în geamie era turaua sultanală (pecetea) din aur, dispărută. La fel, covoarele şi candelabrul din cristal au dispărut. Doar fântâna pentru abluţiune (spălarea rituală) şi două sfeşnice au ajuns la Muzeul de Istorie.

 „Miracol de căsătorie mixtă”

S-a căsătorit în 1969, cu un turc din Măcin, şi a venit la Galaţi. „Din păcate, nu a fost o căsnicie reuşită, a trebuit să-mi cresc singură copiii.” Era la pensie când s-a hotărât să se recăsătorească şi să-şi adaoge numelui şi Nazare - un creştin. Interesant este că soţul, după ce a văzut Moscheea Albastră (nu văzuse niciuna!), s-a hotărât, fără să mărturisească de ce, să treacă la islamism. Provenea dintr-o familie multiculturală şi „numele Nazare este de cuman. Dar nu l-am îndemnat eu să-şi schimbe religia. Şi eu m-am întrebat de ce.” „Ne-am cunoscut după Revoluţie, datorită lui am avut un impuls, datorită lui am ieşit din învăţământ. M-a sprijinit, chiar finanţat, în acţiunile mele. La început a fost foarte greu. A trebuit să fac multe călătorii şi să las mereu copiii. Mulţumesc Celui de Sus că, băieţi fiind, n-au apucat pe căi greşite!” Ergul e cel mare, cel mai mic, Ergun, este căsătorit cu o româncă şi are două fetiţe frumoase şi isteţe: „Sper ca măcar una să-mi urmeze drumul şi să ducă mai departe ceea ce am început.”

Citit 4080 ori Ultima modificare Joi, 19 Decembrie 2013 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.