Concediu la Vatra Dornei/ „Perla Bucovinei”, împărăţia apelor minerale

Concediu la Vatra Dornei/ „Perla Bucovinei”, împărăţia apelor minerale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi nu se află printre staţiunile la modă, Vatra Dornei se dovedeşte a fi locul perfect pentru cei care vor o vacanţă plină de energie sau, după caz, una tihnită, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Situată la o altitudine de 802 metri, în Depresiunea Dornelor, staţiunea este cunoscută ca un loc destinat atât celor care vor să-şi fortifice organismul prin ascensiunile montane sau prin sporturile de iarnă, dar şi celor care intenţionează să se odihnească şi să savureze la maxim liniştea ofertă de natură.

Turismul activ

Prima opţiune, în sezonul rece, este să mergi pe pârtie, Vatra Dornei fiind un renumit centru de practicare al sporturilor de iarnă. Staţiunea deţine trei pârtii omologate, fiecare având instalaţii de transport pe cablu: Pârtia Telescaun (3200 m lungime, telescaun, două babyschiuri), Pârtia Parc (900 m lungime, două instalaţii de cablu tip teleschi, un babyschi), Pârtia Veveriţa (800 m lungime, un teleschi, tunuri de zăpadă, nocturnă). Telescaunul din Vatra Dornei, care urcă din staţiune până pe Dealu Negru, poate fi utilizat pe tot parcursul anului.

Dacă eşti genul de călător cu rucsacul în spate sau, oricum, dacă îţi place mişcarea, atunci ar trebui să ştii că Vatra Dornei (sau una dintre localităţile din împrejurimi) este şi punctul de pornire pentru multe trasee montane. Parcul Naţional Călimani, Munţii Suhard, Giumalău, Rarău şi Bistriţei sunt cunoscuţi pentru traseele deosebit de frumoase. În perioada estivală, împătimiţii mersului pe două roţi pot parcurge pe bicicletă porţiuni din aceste trasee. Astfel, cicloturismul şi mountain bike-ul sunt la mare căutare şi ele.

În zona Parcului Naţional Călimani se poate face şi echitaţie, iar dacă ţineţi cu orice preţ să vă măsuraţi forţele, atunci nu aveţi decât să faceţi rafting pe râul Bistriţa. Sunt souă sectoare de apă unde se practică această activitate: Zgureni – Cheile Bistriţei (la 21 de km de Vatra Dornei)  şi Toance – comuna Crucea (la 36 de km de Vatra Dronei).

Turism balnear

Pe bună dreptate, dacă vizitezi Vatra Dornei, poţi spune că te afli într-o adevărată împărăţie a apelor minerale, exploatate şi industrial la Poiana Negri, Sarul Dornei şi Floreni. Ca urmare, pentru refacerea sănătăţii, Vatra Dornei are nenumărate avantaje oferite tocmai de aceşti factori naturali: izvoare cu apă minerală carbogazoasă, izvoare termale, bicarbonatate, calcice, magnezice şi sulfuroase, mofete naturale de săruri de mare puritate şi concentraţie de CO2, nămolul de turbă din zona Poiana Ştampei.

Serviciile balneare de aici datează din secolul al XIX-lea, fiind tratate cu succes afecţiuni precum surmenajul fizic şi intelectual, afecţiuni ale aparatului cardiovascular, afecţiuni locomotorii şi afecţiuni ale aparatului respirator, digestiv, boli renale, boli ale sistemului nervos, anemii.

Turism cultural şi ecumenic

În Ţara Dornelor se mai păstrează nealterate tradiţii populare transmise din moşi strămoşi. La muzeul etnografic din staţiune sau în casele-muzeu din Dorna Arini, Panaci, Dorna Cândrenilor sau Ciocăneşti, turiştii pot aprecia frumuseţea portului tradiţional bucovinean, pot auzi cântecele şi vedea dansurile localnicilor. De asemenea, poţi vizita Muzeul Etnografic al Bucovinei, amplasat în clădirea Primăriei, Catedrala „Sf. Treime”, nou construită în parcul localităţii sau mănăstirile din apropierea oraşului Vatra Dornei.

Nu la foarte mare distanţă, mai exact la 40 de km distanţă, în comuna Piatra Fântânele (prin Pasul Tihuţa) se află şi Castelul „Dracula”, o construcţie medievală unde ar fi trăit celebrul conte. În plus, nu ar trebui să ratezi Turbăria de la Poiana Ştampei, cea mai mare mlaştină de turbă din ţară.

Citit 4481 ori Ultima modificare Vineri, 17 Ianuarie 2014 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.