Cu cine facem sex cel mai des atunci când dormim

Cu cine facem sex cel mai des atunci când dormim
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Imaginaţia nu are limite, iar ceea ce se derulează în mintea noastră la ceas de noapte, pe aripile somnului, ne poate deschide apetitul pentru noi nebunii sexuale, arată un sondaj recent, preluat de adevarul.ro.

Lovehoney, o firmă care comercializează produse pentru adulţi, de la jucării erotice la costume sexy, a realizat un sondaj la care au participat aproape 2.000 de persoane, bărbaţi şi femei, iar concluziile dezvăluie că o viaţă sexuală satisfăcătoare ar putea depinde şi de cât de des experimentăm visele erotice.

Astfel, 60 la sută din respondenţi au recunoscut că au prins curajul de a-i cere partenerului să-şi împlinească o fantezie sexuală după ce au avut, în mod repetat, un anumit vis erotic. Pe de altă parte, două treimi din cei care au participat la sondaj sunt convinşi că „filmuleţele“ deocheate pe care le rulează subconştientul fiecăruia ascund diverse semnificaţii de care ar trebui să ţinem cont.

Sondajul a mai dezvăluit că femeile sunt mai dispuse să discute cu prietenele sau partenerii de viaţă despre visele lor erotice, mai exact 62 la sută, în timp ce bărbaţii sunt mai reţinuţi, respectiv în procent de 54 la sută. De asemenea, 93 la sută din noi se pare că derulăm în mod repetat scenarii picante în timpul somnului, episoade care se petrec şi o dată la două-trei zile în cazul unui sfert din adulţi. Enervant pentru 39 la sută din bărbaţi şi femei este că se trezesc, adesea, în toiul unui vis sexy, şi rămân curioşi în legătură cu ceea ce s-ar fi petrecut mai departe. Nu în ultimul rând, sondajul a scos la iveală şi ce personaje „joacă“ cel mai des în visele XXX. Pe primul loc s-a situat, cum era de aşteptat, iubitul sau iubita, locul secund i-a revenit unui bun amic sau unei prietene apropiate, pe poziţia a treia s-a clasat un fost iubit sau iubită, urmată de o persoană pe care o simpatizăm în viaţa de zi cu zi, iar pe locul cinci s-a situat o vedetă la care tânjim în secret.

Interesant este că mai mult de jumătate din femeile care au participat la sondaj, 53 la sută, au vise erotice în care apar persoane de care nu se simt atrase în realitate şi care nu le-au stârnit interesul în vreun fel anume, lucru care se întâmplă numai în cazul a 28 la sută din bărbaţi. Deloc surprinzător, aproape 70 la sută din adulţi îşi doresc să facă sex imediat după ce se trezesc dintr-un vis erotic.

Frecvenţa viselor erotice

1. La fiecare 2-3 zile

2. O dată pe săptămână

3. O dată la două săptămâni

4. O dată pe lună

5. De câteva ori într-un an

Cu cine facem sex în vis cel mai des, cu excepţia partenerului de viaţă

1. Un prieten bun

2. Un fost iubit

3. O persoană pe care o simpatizăm

4. O celebritate

5. O persoană care nu ne-a atras atenţia în mod deosebit

Citit 2137 ori Ultima modificare Vineri, 17 Ianuarie 2014 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.