Coşmarul din umbra viselor prefabricate/ Zeci de adolescenţi gălăţeni, distruşi de etnobotanice

Coşmarul din umbra viselor prefabricate/ Zeci de adolescenţi gălăţeni, distruşi de etnobotanice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din ce în ce mai mulţi copii şi tineri ajung la urgenţe după ce fumează "ierburi" din spice-shopuri * Autorităţile spun că "piaţa la vedere" a substanţelor psihoactive a cam dispărut, comerţul mutându-se acum mai mult în mediul online

Când a încercat pentru prima oară ţigările cu etnobotanice, Adrian (nume fictiv, n.r.) nu îşi făcuse încă majoratul. Era aşezat cu fundul pe scara unui bloc, alături de gaşca din cartier. Un prieten mai mare i-a arătat într-o seară de ce făcuse el rost. O ţigară dintr-o "plantă magică", care-ţi dădea senzaţii de o mie de ori mai "tari" decât berea din PET. La fel cum făcuse şi în cazul primei ţigări "normale", cu ani buni în urmă, Adrian nu a spus nu. A încercat "iarba fermecată", iar efectul nu l-a dezamăgit. După primele două fumuri, deja nu se mai gândea la problemele cu părinţii, la notele mici şi la absenţele din catalogul de la liceu. Acum rămăsese doar el, ceilalţi tovarăşi din gaşcă şi pereţii "reci" ai blocurilor care le ţineau de adăpost de lumea de la stradă. Singura supărare a fost că efectul fumurilor nu a ţinut mult şi că doar după jumătate de oră realitatea meschină a intrat iar fără menajamente în viaţa lui, însoţită şi de o uşoară durere de cap.

În căutarea ierbii fantastice

A doua zi, l-a întrebat pe amicul lui de unde "culesese" ţigara de cu o seară înainte. Pentru o sumă de bani nu prea mare, "magia" putea fi cumpărată de la un magazin de pe Domnească. În scurt timp a aflat că în oraş erau mai multe astfel de "locaţii de vise". Cum făcea rost de un ban, Adrian mergea glonţ la spice-shop pentru a-şi mai procura o doză rapidă de vise. După un timp, atât pentru el, cât şi pentru mulţi tineri din cartier, fumatul de etnobotanice devenise un obicei. Cu ochii injectaţi şi cu mişcări uşor nesigure, Adrian măsura viaţa în timpul care mai trebuia să se scurgă până va fuma din nou.

Vise trimise prin curier

În graba zilnică, şi copleşiţi de problemele lor personale, părinţii nici nu observaseră că băiatul nu mai vorbea şi nu mai stătea aproape deloc cu ei. Dacă nu fuma o zi, începea să fie agitat şi să simtă un deranj care nu ştia dacă e fizic sau doar în mintea lui. Gaşca de cartier din care făcea parte Adrian a primit o lovitură bulversantă la începutul lui 2012, atunci când oficial toate spice-shopurile au fost închise. "A fost destul de greu, pentru o perioadă, să mai cumperi spice-uri. Devenisem neliniştiţi şi aveam tot felul de gânduri. Apoi am aflat că activitatea continua mascat, tot la shopuri, mai precis la sex-shopuri sau la magazinele cu erbicide. Preţurile însă crescuseră un pic, ceea ce pentru noi era o adevărată problemă. Am luat în calcul şi varianta internetului, acolo unde piaţa este foarte dezvoltată", spune tânărul. Chiar dacă nu a ajuns la spital, Adrian are prieteni care au păţit-o. "Părinţii şi-au dat seama la un moment dat de ceea ce fac şi nu am mai putut să mă ascund. O perioadă le-am promis că renunţ, însă doar cu scopul de a-mi da în continuare bani. Apoi, după ce am văzut că au păţit alţii, am mers şi la câteva şedinţe de consiliere, care m-au ajutat să conştientizez riscul. Acum pot spune că am renunţat în mare parte la acele vise prefabricate. Tentaţia încă există însă, o simt că stă undeva la pândă", spune Adrian.

Povestea lui este una oarecum optimistă, deşi continuă să se scrie încă şi poate lua oricând o turnură nefericită.

14 ani, prima comă

Alţi copii şi adolescenţi însă nu au acest noroc. Fie pentru că nu au ştiut când să pună punct, sau fie că nici nu vor să se oprească, aceştia ajung de cele mai multe ori în stare destul de gravă la urgenţe. Majoritatea la Spitalul de Copii, la Judeţean sau la Psihiatrie. Dacă în 2012 au fost înregistraţi 33 de tineri până în 20 de ani care au avut nevoie urgentă de ajutor medical, anul trecut numărul lor a crescut la 38. Majoritatea sunt intoxicaţi cu etnobotanice. Printre aceştia şi o fată de 14 ani, adusă aproape în comă de ambulanţă la Spitalul de Copii, la jumătatea anului trecut. Majoritatea consumatorilor sunt însă băieţi.

Între cannabis şi cocaină

Şi în privinţa altor droguri, vârstele sunt de-a dreptul şocante. O fată de doar 13 ani a fost adusă în august 2013 tot la Pediatrie, pentru că i se făcuse rău după ce fumase cannabis. Chiar la sfârşitul anului, medicii au salvat un băiat de 18 ani care luase o supradoză de heroină (drog de mare risc care provoacă dependenţă severă încă de la primele administrări - n.r.). În septembrie 2012, un adolescent de 20 de ani a fost la un pas de un deznodământ tragic, după ce a luat o combinaţie deloc inspirată de cocaină şi amfetamină. După ce a fost stabilizat la Spitalul Judeţean, băiatul a fost dus mai apoi la Psihiatrie, din cauza gravelor tulburări psihice. Considerat unul dintre cele mai periculoase şi mai scumpe droguri, cocaina poate da dependenţă încă de la prima doză.

Fuga de realitate

Potrivit psihologilor, tinerii apelează la droguri nu atât din teribilism, cât mai ales din nevoia de a se deconecta de la o realitate de care se tem. "Drogul este din păcate cel mai la îndemână mod prin care tinerii, şi nu numai ei, caută să fugă de situaţiile şi trăirile negative din viaţa de zi cu zi. Când nu ştii să faci faţă unei situaţii sau când te temi de ea, tinzi să te refugiezi, să-ţi găseşti scăparea în altceva. De asemenea, problema consumului de etnobotanice, dar şi de alte droguri, semnalează şi dificultăţi de comunicare şi lipsă de încredere a adolescentului faţă de părinţi. Părinţii trebuie să remarce orice schimbare de atitudine a copilului şi să nu aştepte ca problema să treacă de la sine. Ei trebuie să fie cei care iniţiază discuţiile. Odată ce copilul a recunoscut că există o problemă, părintele nu trebuie să acuze şi să ameninţe, ci să se arate îngrijorat şi să propună soluţii", explică psihologul Olivia Sîntoma.

Dependenţa, nu doar un mit

Medicii atrag atenţia că în mod asemănător cu alte droguri, şi etnobotanicele pot provoca dependenţă. Lipsa unui control din partea autorităţilor înseamnă că sub denumirea de "praf magic" sau "iarbă magică" se poate ascunde orice. Dovadă că unele dintre aceste produse pot fi periculoase stă numărul de copii şi adolescenţi intraţi deseori în comă.

Citit 5123 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2014 15:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.