O nouă campanie "Viaţa liberă": Cunoaşte-i şi ajută-i, din inimă!

O nouă campanie "Viaţa liberă": Cunoaşte-i şi ajută-i, din inimă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiecare dintre noi ştie pe cineva, o rudă, un prieten, un vecin, sau cel puţin a auzit vorbindu-se de oameni care se află în dificultate. Deşi problemele financiare par că sunt ale noastre, ale tuturor, unii sunt de-a binelea marginalizaţi doar pentru că sărăcia pare că i-a stigmatizat pentru tot restul vieţii. Alţi semeni sunt discriminaţi şi nu au acces la diferite servicii doar pentru că au un handicap fizic. Alţii au avut nenorocul să-şi piardă familia şi casa şi nu mai ştiu cum să o scoată la capăt. Altora, destinul nu le-a surâs într-atât de mult încât să le dea o viaţă sănătoasă, aşa că sunt nevoiţi să se trateze într-un sistem medical care scârţâie din încheieturi. Unii au poveşti triste, alţii, din fericire, au răzbit singuri peste greutăţi.

Ce se întâmplă cu aceste persoane, aflate, fără îndoială, în dificultate? Vă invităm să cunoaşteţi poveştile unor astfel de oameni începând de mâine, când „Viaţa liberă” deschide campania „Din inimă!”. Miercurea, la fiecare două săptămâni, vă propunem să le aflaţi necazul, dar să le daţi şi o mână de ajutor, deoarece, de cele mai multe ori, nici statul şi nici asociaţiile din domeniul social nu îi sprijină.

Pentru că povestea acestora arată ceva nu doar despre ei, ci şi despre întregul sistem social din România, în luna septembrie vă propunem o dezbatere. În cadrul acesteia vom încerca să facem o analiză a asistenţei sociale româneşti dar şi a motivelor pentru care multe dintre cazurile sociale sau medicale nu îşi găsesc o rezolvare decât prin intermediul unor campanii umanitare.

Începând de astăzi, aşteptăm să ne scrieţi şi dumneavoastră, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., despre oameni aflaţi în suferinţă sau în dificultate şi care pot deveni subiect al campaniei "Din inimă!".

Citit 1039 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2014 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.