Locuri din România cu cer de vis în timpul nopţii

Locuri din România cu cer de vis în timpul nopţii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dacă locuiţi într-un oraş mare din România, aşa cum este şi Galaţiul, şi, într-o noapte, vreţi să ieşiţi în faţa blocului ca să priviţi cerul luminat de stele, veţi fi dezamăgiţi. Însă dacă aveţi rude la ţară, cu siguranţă vă amintiţi de cerul negru pe care, noaptea, străluceau puternic mii de stele. Deoarece pentru orăşeni poate fi destul de greu să găsească locuri bune pentru privit cerul, Yahoo News România a alcătuit, cu ajutorul Observatorului Astronomic din Bucureşti şi al pasionaţilor de astronomie din Astroclubul Bucureşti, o listă a locurilor din România unde noaptea se vede un cer superb, bogat în stele.

Zonele bune pentru observaţii nocturne

Cu ajutorul imaginilor luate de satelit, astronomii au realizat o hartă care surprinde foarte bine zonele bune pentru observaţii nocturne: cu cât pe hartă o regiune este mai închisă la culoare, cu atât cerul din zonă este mai negru pe timpul nopţii, adică lipsit de poluare luminoasă. Drept urmare, stelele se vor vedea foarte bine. Iar aglomeraţiile urbane din jurul marilor orașe nu sunt deloc indicate. Iată o listă a celor mai bune locuri pentru privit cerul noaptea.

* Nu mergeţi în zone montane aflate lângă oraşe mari. Pe de altă parte, zona montană are şi ea dezavantajele sale: umiditatea este ridicată, iar dacă doriţi să faceţi fotografii s-ar putea să aveţi probleme. În plus, la munte vremea este foarte capricioasă: plouă mult, iar cerul este acoperit foarte adesea de nori. Indicat ar fi să ajungeţi în Munţii Apuseni (zona Roşia Montană), Munţii Rodnei (în Pasul Rotunda), munţii din judeţele Vrancea, Buzău, Suceava (în vest), Bistriţa-Năsăud, Botoşani (în nord) şi Maramureş (în est).

* Judeţul Vaslui are avantajul lipsei unei mari aglomerări urbane.

* La graniţa dintre judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara, pe hartă apare o zonă foarte întunecată.

* Cel mai bun loc pentru bucureşteni este Fundulea, o localitate din judeţul Călăraşi aflată în Câmpia Bărăganului, la aproximativ 30 de kilometri la est de Capitală.

* Parcul Natural Comana, din judeţul Giurgiu.

* Tot în sudul ţării, judeţele Dolj, Olt sau Teleorman au porţiuni întunecate destul de întinse.

* Anumite zone din judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin.

* La est de Arad, la sud-est de Oradea, la sud de Satu Mare şi în preajma oraşului Zalău, în sudul judeţului Constanţa, în nordul judeţului Galaţi.

* Delta Dunării şi Munţii Măcin, în judeţul Tulcea (în Munţii Măcin se fac şi tabere de astronomie). Zona Munţii Măcin - Galaţi are şi avantajul unui număr mai mare de zile senine decât alte zone din ţară.

Fugiţi cât mai departe de oraşe

Din punctul de vedere al astronomului Adrian Ţonka, România stă destul de bine în ce priveşte poluarea luminoasă, în comparaţie cu alte locuri: „Trebuie să fugi de oraşele mari. Dar cum la noi nu sunt oraşe mari ca în vestul Europei, dacă ai mers 15 kilometri deja ai scăpat de lumina oraşului. La 20-30 de kilometri de oraş e şi mai bine. Îţi mai dai seama că e un loc bun dacă atunci când e înnorat vezi cerul negru, dar nu vezi stele. În București, norii devin gri sau albi, pentru că lumina se duce pe nori”.

Citit 11663 ori Ultima modificare Vineri, 04 Aprilie 2014 15:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.