Cartofii prăjiţi provoacă maladia Alzheimer şi cancer

Cartofii prăjiţi provoacă maladia Alzheimer şi cancer
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fiind aliment de bază în actualele vremuri de criză economică, numărul bolnavilor va creşte şi mai mult * În special în rândurile pensionarilor cu venituri modeste *

Se ştie că printr-o lege promovată de Ministerul Sănătăţii, o serie de alimente considerate dăunătoare pentru sănătate nu mai pot fi comercializate în şcoli. Printre acestea se numără şi aperitivele de genul chips-urilor şi snaks-urilor, care însă nu sunt nocive doar pentru copii.

Chips-urile şi snacks-urile pot provoca pe lângă cancer şi apariţia maladiei Alzheimer (o boală a vârstei a treia), pentru că o substanţă prezentă în acest tip de alimente distruge celulele creierului.

Potrivit Societăţii americane de chimie, urme ale acestei substanţe (rezultată prin prăjirea alimentelor bogate în amidon), numită acrilamidă, au fost descoperite de specialişti în creierul victimelor maladiei Alzheimer. Acrilamida se găseşte mai ales în hrana procesată, de tipul chips-urilor.

După ce specialiştii au stabilit anterior că acrilamida este cancerigenă, studii recente au demonstrat că poate provoca infertilitate masculină, probleme musculare şi de coordonare neuromotorie.

Este pentru prima dată când consumul de alimente cu acrilamidă este asociat cu apariţia maladiei Alzheimer. Acrilamida mai poate fi întâlnită în cereale, pâine prăjită, biscuiţi şi chiar în fumul de ţigară. De asemenea, este utilizată în industrie ca agent de îngroşare şi, drept dovadă că e nocivă, muncitorii care o manevrează poartă îmbrăcăminte de protecţie!

Neurologi din întreaga lume au solicitat continuarea studiilor privind legătura dintre consumul de acrilamidă şi numărul din ce în ce mai mare al cazurilor de Alzheimer.

Boala Alzheimer este o afecţiune progresivă, degenerativă, care atacă celulele nervoase ale creierului, având ca rezultat pierderea memoriei şi schimbări în modul de gândire şi tulburări de comportament. Aproximativ una din zece persoane de peste 65 de ani şi aproape jumătate dintre oamenii de peste 85 de ani suferă de această boală.

Specialiştii estimează că, până în 2040, numărul persoanelor atinse de această degenerare cerebrală va creşte de la 24 de milioane, cifra actuală, la 81 de milioane.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă limitarea consumului de acrilamidă la un microgram pe zi. Conform studiilor, un kilogram de chips-uri conţine 980 de micrograme de acrilamidă.

Dar chiar dacă nu consumă chipsuri la pungă (pe care oricum nu-şi permit să le cumpere),  pentru pensionarii cu venituri modeste, cartofii „pai”  sunt nolens volens meniul de bază. Şi cum şi cartofii prăjiţi în tigaia de acasă conţin acrilamidă...

Citit 1396 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.