De 1 mai, românii sărbătoresc cu peste 30 de milioane de mici

De 1 mai, românii sărbătoresc cu peste 30 de milioane de mici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii mănâncă anual 440 milioane de mici, care cântăresc circa 20-25.000 de tone, mini-vacanţa de 1 mai aducând cele mai mari vânzări, având în vedere că în două-trei zile se consumă peste 1.500 de tone, ceea ce înseamnă 30 de milioane de mici, potrivit federaţiei ProAgro.

"Dacă am pune cap la cap toţi aceşti mici (cantitatea consumată anual - n.r.) am ajunge până la lună şi ne-ar mai rămăne să facem înconjorul pământului de două ori", se arată într-un comunicat al federaţiei, care derulează campania "Taie TVA", de reducere a TVA la carne şi preparate din carne.

Un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, dacă se ia în calcul populaţia activă între 20-55 ani (11 milioane persoane, potrivit datelor INS).

Consumul de mici creşte pe tot parcursul verii, însă vârful este atins în mini-vacanţa de 1 Mai, când românul mănâncă mici cât pentru o lună întreagă.

"Punând baza tot pe populaţia activă, de 1 Mai, un român consumă în medie trei mici cu TVA 24%. Dacă TVA ar fi 5%, cu acelaşi buget, un român şi-ar permite să cumpere patru mici", se mai spune în comunicat.

Calculând pentru un grup de prieteni care ies la un grătar şi cumpără două kilograme de mici (15,5 lei/kg cost mediu), două de piept de pui (21,5 lei/kg) și un kilogram de ceafă de porc (în medie 20 lei/kg), cu TVA de 5% ar plăti 79 de lei în loc de 114 lei cu TVA 24%, economisind astfel 35 de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat însă luni că reducerea TVA la alte produse decât pâinea este foarte greu de realizat în acest an dacă vor fi diminuate contribuţiile de asigurări sociale, varianta fiind ca încasările din TVA la pâine să fie evaluate după un an, iar TVA să fie redusă la alte produse din 2015.

Citit 924 ori Ultima modificare Joi, 01 Mai 2014 11:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.