Bulinele roşii ale Galaţiului

Bulinele roşii ale Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit datelor înregistrate la Primăria municipiului Galaţi, în oraş sunt, în momentul de faţă, 160 de imobile (blocuri şi case individuale) care ar putea avea probleme serioase în cazul unui cutremur. Din cele 160 de clădiri expertizate cu risc seismic de grad I, II şi III, doar una a fost consolidată cu banii Guvernului.

Este vorba despre blocul C 20, imobil care a beneficiat de fonduri guvernamentale pentru consolidare, după ce în decembrie 2004, locatarii au fost evacuaţi de urgenţă, pentru că blocul putea să se dărâme în orice moment din cauza fenomenului de tasare.  Nici în acest moment lucrările de consolidare la blocul C 20 nu s-au finalizat.

Potrivit declaraţiilor primarului Dumitru Nicolae, în municipiul Galaţi sunt, conform expertizei, 27 de blocuri, dintre care patru cu grad seismic I – faimosul C 20,  M 19 (din Micro 19), blocul F (Domnească nr.18) şi G 4 (cartierul Dunărea), 18 cu grad seismic II (C 35, C 32, C31, C9, C 30, C 15, C 13, C 12, C 10, D 2 – Ţiglina I, R- Micro 17, R 1 – Navelor nr. 2, I – Micro 17, A – Domnească 142, B- Domnească 142, F 18 – Domnească, E 4- Regiment 11 Siret, C – Cezar nr. 20) şi unul cu grad seismic III (W 3 – Mazepa I).

Alte patru imobile, dintre cele cu risc seismic, nu sunt încă expertizate, însă se ştie că prezintă probleme de rezistenţă, a mai spus primarul.

Pentru fiecare dintre blocurile expertizate ar trebui alocată o sumă de minim un milion lei pentru consolidare, a mai precizat Dumitru Nicolae. Exceptând blocul C 20, măcar cele patru blocuri cu risc seismic I ar trebui consolidate de urgenţă; primarul confirmă acest lucru, însă spune că legislaţia incompletă ridică obstacole.

„De pildă, la M 19, la parterul blocului sunt câteva societăţi comerciale care refuză să contribuie la lucrările de consolidare, iar fără acceptul tuturor proprietarilor, nu ne putem apuca de treabă”, a declarat primarul, precizând că potrivit expertizei efectuate în 1999 (?!) valoarea lucrărilor de consolidare ajunge la 1,1 milioane lei.

Pentru blocul G 4 din Cartierul Dunărea, valoarea lucrărilor de consolidare este chiar mai mare – 1,6 milioane de lei, iar pentru consolidarea blocului F de pe Domnească ar fi nevoie de circa 300.000 de lei.

… Şi lucrurile nu se opresc aici

Cât priveşte imobilele care aparţin Primăriei şi care prezintă risc de prăbuşire în caz de cutremur, acestea sunt în număr de 64, din care şase sunt cu grad seismic I, iar diferenţa cu gradele II şi III. Niciuna din aceste case nu va fi consolidată în acest an, din cauza lipsei de fonduri la bugetul de stat.  În afară de acestea, au fost propuse pentru demolare alte 68 de clădiri cu risc seismic ridicat, care nu mai pot fi consolidate şi se pot prăbuşi la un cutremur, a mai spus primarul Dumitru Nicolae.

Cei interesaţi de adresele tuturor clădirilor expertizate din Galaţi pot consulta lista postată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

Ce trebuie înţeles este însă faptul că până şi clădirile cu risc seismic I nu vor cădea peste oameni, doar aşa, la prima suflare de vânt. Totuşi, Galaţiul se află în zona 8 seismică, ceea ce nu este foarte bine, având în vedere că Vrancea este în zona 9.

„De la Arcul Carpatic şi până la arcul Munţilor Hercinici, la Măcin, avem această falie în care se mişcă două plăci: cea moldavă şi cea munteană. Zona Focşani-Nămoloasa- Galaţi este zonă de intensitate seismică, pozată la o adâncime 160-180 km şi caracterizată prin cutremure de medie adâncime”, ne-a explicat, în urmă cu ceva timp, ing. Octavian Coşovliu.

Că nu sunt fonduri pentru lucrările de consolidare a clădirilor nu mai este nicio noutate, însă nu este nici o situaţie de acceptat.  Însă faptul că Primăria nici măcar nu a avut grijă să posteze buline roşii pe clădirile cu probleme, este de neînţeles; la Brăila s-a putut, la noi… nu!

Dumitru Nicolae spune că „bulina este simbolică, de aceea nu am aplicat-o. Dacă e nevoie, o aplicăm. Oricum, când cineva vrea să cumpere un imobil, primeşte şi certificatul de urbanism, iar acolo Primăria scrie gradul de rezistenţă….”.

Citit 2573 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.