Prietenie şi sacrificii/ Familii unite de pasiunea copiilor pentru dans sportiv (FOTO)

Prietenie şi sacrificii/ Familii unite de pasiunea copiilor pentru dans sportiv (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săptămâna aceasta, am decis să vă spunem povestea de viață a lui Rareş Constantin, în vâstă de zece ani, şi a lui Jasmine Popa, o fetiţă de nouă ani. Ei sunt parteneri de dans sportiv de aproape trei ani de zile, în cadrul clubului  „Fantezia” din Galaţi. Datorită pasiunii comune a copiilor, şi părinții au devenit buni prieteni şi ambele familii petrec mult timp împreună. În materialul de astăzi, puteţi afla cum au început cei mici să practice acest sport dar şi ce sacrifii trebuie să facă pentru a obţine cât mai multe locuri pe podiumurile concursurilor naţionale şi internaţionale.

Îndrăgostiţi de dans sportiv

Jasmine avea doar şase ani când părinţii au dus-o pentru prima dată la o lecţie de dans sportiv. „Eu am dus-o pe fată la dans, pentru că mi-a plăcut, pur şi simplu am vrut să facă dans, mi s-a părut un sport elegant. Ei nu i-a plăcut la început, dar după aia nu s-a mai lăsat”, ne-a spus Daniela Popa, mama fetiţei.

Nici Rareş nu a fost prea încântat după primii paşi executaţi. Mama lui, Simona Constantin, îşi aminteşte cu plăcere motivul pentru care l-a îndrumat pe Rareş să facă dans sportiv: „Tot aşa, îmi doream ca băiatul meu să facă sport. Unii prieteni mi-au recomandat să-l duc la dans sportiv, pentru că sunt puţini băieţi. Iniţial nu a fost prea încântat, dar apoi a început să-i placă şi mergea la antrenamente cu plăcere”.

Haideți să aflăm şi părerea copiiilor despre prima experiență din sala de antrenament.  „Prima oară îmi plăcea de o fată care facea dans sportiv şi am încercat şi eu să văd cum e. În primele zile, nu mi-a plăcut, nu-mi plăcea nici partenera pe care am avut-o atunci, nu era fata pe care o îndrăgeam. După aceea, a început să-mi placă foarte mult sportul acesta, în special dansurile latino-americane: samba, cha-cha, rumba, passo doble, jive”, ne-a povestit Rareş.

„Mi-a plăcut dansul pentru că este un sport frumos, pe care îl fac cu drag, nu forţat, dansez cu plăcere. La început a fost mai greu, dar apoi am început să mă obişnuiesc. Şi uite că acum am ajuns să participăm la diferite concursuri naţionale şi internaţionale şi să câştigăm premii prin munca noastră”, spune Jasmine.

Cei doi copii mărturisesc că, peste câţiva ani, îşi doresc să devină dansatori profesionişti, cunoscuți atât în ţară, cât şi în stăinătate, şi că nu se văd făcând altceva în afară de acest sport. Vor să facă performanţă împreună. Însă pentru performanţă e nevoie de  „seriozitate, ambiţie şi multă, multă muncă”, spun în cor partenerii.

Chiar dacă au doar nouă, respectiv, zece ani, Rareş şi Jasmine au o gândire mult mai matură decât ceilalţi copii de vârsta lor, sunt conştienţi că premiile nu pot fi câştigate atât de uşor şi ştiu pentru ce luptă. Au o responsabilitate mare pe umeri, mai ales că pleacă singuri în cantonamente şi trebuie să se descurce cum pot mai bine.

Sacrificii pentru performanţă

În această perioadă, copiii se pregătesc intens pentru un concurs internaţional, ce se va desfăşura la Stuttgart (Germania), şi au antrenamente de trei ori pe zi. Chiar dacă au anumite piedici, pentru că Jasmine are o întindere la ligamente, iar Rareş este bolnav, ei vor să lupte în continuare şi să se prezinte la competiţie în cea mai bună formă. Mai ales că acum concurează pentru grupa de vârstă 10-11 ani, unde cerințele sunt şi mai mari.

„Când am antrenamente, mă concentrez cât pot de mult, dau tot ce am mai bun pentru ca antrenorul să fie mulţumit de mine. Acum nu mai simțim oboseala ca înainte, facem totul cu plăcere şi vrem să câştigăm cât mai multe premii. După antrenamente, ajung acasă şi mă joc, mă uit la televizor, îmi place să citesc”, spune Jasmine. „Este cât de cât obositor, dar ne-am obişnuit în toţi aceşti ani. În plus, dacă vrem performanţă trebuie să lucrăm mult. După antrenamente, încercăm să facem tot felul de lucruri care să ne relaxeze, mie îmi place mult să mă joc în aer liber”, spune serios Rareş.

Sacrificii fac şi părinții, deoarece dansul sportiv este o pasiune costisitoare. Pentru ca micii dansatori să facă performanţă, adulţii invetesc destul de mulţi bani pentru orele de antrenament, costumaţii, deplasări şi nu numai. Dar, spun ei, niciun efort financiar nu este în zadar, pentru că mereu sunt mândri atunci când îşi văd copiii strălucind pe ringul de dans şi fericiţi, cu premiile în mână, după fiecare concurs.

Copiii prieteni, părinţii şi ei buni prieteni

Încă de la început, de când copiii au format un cuplu în dans, părinţii lor au devenit prieteni buni şi petrec mult timp împreună. „Ne înţelegem foarte bine, am descoperit că suntem compatibili din multe puncte de vedere. Cam jumătate din timpul liber îl petrecem împreună. Acum, vara, mergem la piscină, îi scoatem pe copii la joacă, prin parc, înainte de antrenamente, ieşim în oraş, am fost chiar în vacanţă împreună. Anul trecut, am mers cu toţii în concediu în Turcia, unde a fost foarte frumos. Sperăm ca Jasmine şi Rareş să fie parteneri de dans mult timp de acum înainte şi să menţinem această frumoasă prietenie”, ne-au povestit adulţii.

Premii câştigate în ultimul an

Campionatul naţional de zece dansuri - locul I (categoria 6-9 ani)

Campionatul României - locul II la dansuri standard, locul IV la dansuri latino

Consurs internaţional la Bucureşti - locul I la dansuri latino, locul IV la dansuri standard

Concurs la Stuttgart, Germania - locul VI la dansuri standard

Concurs în Slovenia - locul I la dansuri latino, locul II la dansuri standard

Concurs în Bulgaria - locul VII la dansuri latino, locul IV la dansuri standard

Citit 4057 ori Ultima modificare Vineri, 01 August 2014 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.