Ideea generoasă de a transforma „centrul” Cimitirului „Eternitatea”, vechi de 150 de ani, cu monumentele sale funerare extraordinare, înnobilate de vreme, într-un într-un mic Père-Lachaise gălăţean, vizitabil ca un muzeu în aer liber, s-a mai vehiculat, dar nu trebuie abandonată. Şi ar trebui început cu semnalarea prin panouri a celor mai valoroase lucrări, executate de meşterii de altădată, mulţi dintre ei străini.
Reabilitarea pe bani europeni a obligat Primăria să adopte o astfel de măsură, plantând un panou cu hartă şi istoria locului, în Grădina Publică, parc englezesc extins şi înfrumuseţat de primarul Constantin Ressu (1844-1896), al cărui mormânt se pierde, înghesuit, printre alte cruci de neprimari, undeva pe partea dreaptă cum ieşi din biserica cimitirului.
Un mare primar, ridicat şi cu chip vopsit
Am scris de mai multe ori despre obligaţia de a se scoate din noroi obeliscul, ridicat de gălăţenii recunoscători de odinioară, pe cheltuiala lor, lucrare din piatră cu chipul dăltuit în marmură al primarului care a pus teii de pe Domnească, tei pe care acum nu-i mai putem nici măcar întreţine. La insistenţele generalului-scriitor Neculai Staicu Buciumeni s-a apelat la o firmă care a ridicat monumentul la loc, însă a vopsit, „pentru protecţie” împotriva ciupercilor, marmura chipului.
Avocatul Ressu a pavat strada Domnească, a construit Liceul „Vasile Alecsandri”, a fost între 1888 şi 1895, deputat de Covurlui şi de patru ori primar, singurul ales de atâtea ori.
Mutarea monumentului, a monumentelor vechilor primari, ar trebui să fie cel puţin în plan! Şi nu vorbim numai de Ressu, tatăl pictorului de renume naţional Camil Ressu, sunt mulţi foşti primari importanţi!
Câteva monumente şi câţiva primari
Sigur, este greu să întreţii un cimitir care a ajuns, cu 23.000 de morminte, la 24 de hectare, dar tocmai de aceea s-ar putea gândi un loc unde să poată fi mutaţi, o alee a primarilor, măcar monumentele şi rămăşiţele pământeşti ale celor mai importanţi edili din veac, când se puneau pietre de temelie în marele oraş.
Directorul Bibliotecii „V. A. Urechia”, Zanfir Ilie, propunea să se alcătuiască o monografie a foştilor primari şi îl invoca pe Ghiţă Vasiliu. Desigur, nu este primarul cel mai important în istoria noastră, a condus oraşul doar câteva luni, dar a intrat în folclor că a fost primul care, în 1941, la doar 50 de ani, a inaugurat, mort, clopotniţa pe care a construit-o. Om straşnic, fost chestor de poliţie, le aplica funcţionarilor şi pedepse corporale. Fusese erou de război, căpitan distins pentru vitejie în Primul Război Mondial, cu Steaua României, Coroana României cu spade şi panglică, Virtutea Militară, Sfântul Stanislav etc. Avea, ca şi Moruzi, moşie la Pechea şi a lăsat pământ acolo pentru construcţia unui spital. La Galaţi, şi-a pierdut însă mormântul în debandada postcomunistă. I s-a ridicat un monument nou în alt loc, mai central, pe stânga cum intri în cimitir. Dar cu poza altcuiva!
Moartea lui Fulger - da´ nu de Coşbuc!
Puteam să-l invocăm şi pe prinţul Alexandru Moruzi, primar de două ori, care, cu fonduri uriaşe, pentru prima dată printr-un mecanism financiar modern, adică pe bază de împrumuturi publice, a modernizat oraşul, portul, valea inundabilă dintre centru şi port. Prinţul Moruzi nu odihneşte însă la Galaţi, ci la Pechea.
Să ne întoarcem deci la Galaţi şi la monumente vechi! Dintre foştii primari, George Fulger este cel mai bine situat: un mausoleu de inspiraţie antică, chiar în stânga capelei ortodoxe. Golit pe interior şi crăpat, însă impozant. Gheorghe Fulger, decedat în 1898, proprietar rural şi comerciant, a fost primar între martie 1883 şi aprilie 1884.
Dăltuit şi caricaturizat
Mormântul avocatului Grigore Mihăilescu l-am descoperit între tufişurile dese şi sub crengi, undeva în prelungirea aleii din stânga Monumentului Eroilor Primului Război Mondial, înspre strada Coşbuc. Cavoul familiei Mihăilescu are săpate, pe piatră, numele Grigore P. Mihăilescu (1882-1941), avocat, deputat, primar, între iulie 1926 şi noiembrie 1927. Zis şi „Conu Grigore”, al cărui portret-şarjă îl găsim în volumul umoristic „Siluete gălăţene”, scris şi desenat de Petre Lăzărescu, locotenent de marină militară, şi Radu Volbură, ziarist şi publicist. Cităm doar: „Pare construit de un specialist în bibelouri; o miniatură de european, exagerat aproape, în grija meticuloasă a celor mai mici artificii de eleganţă”, înconjurat de tablouri, la Primărie, la volan, covoare, flori şi muzică. Sic tranzit gloria mundi! Alături în eternitatea… „Eternităţii” - soţia, Aurelia. Iar mai jos, pe o piatră de marmură aşezată oblic, Gheorghe P. Mihăilescu şi Petrache Mihăilescu. Gheorghe nu este însă directorul de ziar şi profesorul cu acelaşi nume care fusese primar între februarie-martie 1883, ci un altul, trăitor mai târziu: între 1885 şi 1951. Sunt vieţi care aşteaptă să fie descoperite, studiate.
Primarii ziarişti
S-ar putea încerca să se facă şi minialei pe profesii ale primarilor. Medici, de pildă. Sau avocaţi. Dar unii erau şi avocaţi, şi ziarişti, precum conservatorul Ressu. Gheorghe Mihăilescu a fost şi el implicat în procesul din 1887, de la Brăila, alături de Ressu şi de Robescu, deşi scotea un ziar de altă culoare politică, „Voinţa liberală”. Avocatul Costake Plesnilă, cel care şi-a clădit imobilul de pe Domnească unde a fost şi sediul unui sindicat al ziariştilor şi acum funcţionează „Viaţa liberă”, investise în ziarul „Galaţii”, a fost şi el primar, şi încă de trei ori. Iar Ion Vizzu, institutor, primar în 1864-1865, a scos şi el o gazetă.
Să revenim la Ressu, care s-a sfârşit fără să apuce să afle că a fost achitat de acuzaţia de delapidare, în procesul politic care i s-a înscenat (cum se întâmplă şi acum), la un loc cu George Robescu, fost proprietar al actualului Palat al Copiilor. Amândoi primiseră iniţial trei luni închisoare şi amenzi, sub acuzaţia că ”au traficat iluminatul oraşului cu gaz”. Ressu, director de ziar, primarul care introdusese un iluminat mai eficient şi mai ieftin, fusese mai înainte achitat de acuzaţia de crimă într-un proces politic în care apărea, alături de cărturarul, teologul şi istoricul Moise Pacu, jurnalist la cotidianul său, „Poşta”. La alegerile de sfârşit de veac XIX, violenţele erau mari, chiar Pacu se alesese cu capul spart de bastoane, iar sergentul Dincă Stănică, un mardeiaş care strigase „Daţi-i, măi!”, fusese împuşcat cu revolverul de cineva, vina căzând pe ziarişti. Aceştia au fost, însă, achitaţi, într-un final, la Brăila.
