„Noi, românii, suntem în criză de-o viaţă”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zilele trecute, am primit un interesant mesaj de la un cititor de-al nostru din... Spania. Merită să vi-l prezentăm, deoarece oferă o viziune destul de completă asupra crizei economice.

„Criza asta nu e chiar aşa de mare precum se vehiculează. Cel puţin pentru noi, românii, care suntem obişnuiţi să trăim în criză. În România a fost criză de când mă ştiu”.

„Eu muncesc în Spania şi vă pot spune că în condiţii de criză chiria şi preţurile au scăzut şi încă sunt în scădere. Ajutorul pentru chirie pentru un tânăr între 22 şi 30 ani este de 210 euro lunar, şi poate ajunge până la 50 la sută din valoarea chiriei dacă se dovedeşte că nu sunt venituri suficiente. De asemenea, sunt ajutoare pentru chirie şi pentru persoanele ce depăşesc 30 ani, dar se dă o singură dată pe an. Mâncarea, şi ea, pe alocuri, a început să scadă ca preţ. Benzina a scăzut şi cică mai scade”.

„Problema reală este că cine nu are un contract de muncă pe perioadă nedeterminată poate ajunge în drum oricând. Nu mai avem siguranţa locului de muncă. Şi ca să îţi găseşti un alt loc de muncă este foarte greu. Asta e de fapt criza pe care noi, românii din Spania o simţim. Pentru că acum se angajează preferenţial spanioli”.

După cum vedeţi, din Spania criza se vede un pic altfel faţă de România.

Citit 1491 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.