În mai puţin de trei săptămâni începe Postul Paştilor, cel mai lung şi mai greu de peste an. Se lasă sec de carne de duminică într-o săptămână, adică pe 16 februarie, urmând ca peste alte şapte zile, pe 22 februarie, ortodocşii care ţin postul să elimine din alimentaţie şi lactatele. Regimul vegetal ţine până pe 11 aprilie, inclusiv. Abia pe 12 aprilie, când vom prăznui Învierea Domnului, vom putea mânca iarăşi „de dulce”.
Sfinţii părinţi - după scrierilor cărora se ghidează ortodocşii în multe probleme legate de specificul vieţii creştine - ne învaţă însă că nu doar dieta contează în post. S-ar putea spune chiar că importanţa regimului alimentar ar fi chiar mai mică decât cea a pregătirii spirituale căreia ar trebuim să ne supunem, astfel încât postul nostru să aibă rost.
Iată ce spun unii dintre cei mai importanţi sfinţi ortodocşi despre post şi cum ne-au recomandat, de-a lungul timpului, preoţi cu har să ne pregătim înaintea şi pe durata zilelor care preced Sfintele Paşti.
Şi primii oameni au postit
Sfântul Vasile cel Mare scria în omiliile (predicile - n.r.) sale că Dumnezeu îi ceruse până şi lui Adam să postească. Altele erau rigorile abstinenţei în Rai faţă de cele de astăzi, dar ele existau, potrivit teologiei ortodoxe. Mai exact, Dumnezeu îi indicase o singură mâncare de care nu avea voie să se atingă sub nicio formă: fructele din pomul cunoaşterii.
Potrivit Facerii, prima carte a Vechiului Testament din Biblie, Dumnezeu i-a spus lui Adam: "Din toţi pomii din Rai să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit". Din cauză că n-a postit aşa cum îi ceruse Creatorul său şi a gustat dintr-un fruct interzis, Adam a săvârşit un păcat atât de cumplit încât şi-a pierdut locul în Grădina Edenului. Referitor la acest episod, Sfântul Vasile Cel Mare spune că postul are vârsta omenirii, fiind legalizat în Rai. Or, ne întreabă Sfântul Vasile cel Mare: dacă însuşi Adam, al cărui suflet era curat, avea nevoie de post ca să-i facă plăcere lui Dumnezeu, oare nouă - cei care ne încărcăm cu păcate săvârşite cu şi fără voia noastră - nu ne sunt absolut necesare aceste perioade de restricţii autoimpuse?
Când te abţii, ai control asupra vieţii tale
Sfântul Ioan Gură de Aur le vorbea creştinilor, în predicile sale, despre felul în care, postind, preluăm controlul asupra trupului nostru şi despre cum ne fortificăm spiritul. "Beţia şi îmbuibarea, prin tirania patimii, ne leagă mâinile la spate şi ne dau patimii, ca unei cumplite stăpâne, prizonieri şi robi; postul, însă, găsindu-ne legaţi şi înrobiţi, ne dezleagă legăturile, ne scapă de tiranie şi ne readuce la libertatea de mai înainte. Aşadar, când postul luptă cu duşmanii noştri, când ne scapă de robie şi când ne duce din nou la libertate, ce altă dovadă mai mare cauţi de prietenia postului, de prietenia lui pentru neamul omenesc? Iar dovada cea mai mare de prietenia postului este că iubeşte pe cei ce îl iubesc şi urăşte pe cei ce îl urăsc", scria Sfântul Ioan Gură de Aur.
Teologia ortodoxă nu ne învaţă că noi avem controlul absolut asupra vieţii noastre. Dumnezeu îl deţine şi din mila şi voia Sa existăm şi evoluăm. Totuşi, de noi depinde să ne folosim de ceea ce deţinem pentru că El ne-a dat (trupul nostru, mintea noastră, sufletul nostru şi bunurile noastre) ca să îi împlinim poruncile şi să ne recâştigăm locul în Rai.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă şi cum să ne ne pregătim pentru intrarea în post. Cu alte cuvinte, cum ar trebui să mănânce şi să se poarte un creştin în aceste zile. "Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi, când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi", scria Sfântul Ioan Gură de Aur.
Ce spun despre post călugării cu har
Oamenii al căror principal scop în viaţă a fost să-l slujească pe Dumnezeu şi să-şi obţină mântuirea de toate păcatele au înţeles cel mai bine taine postului. Iată cum l-au descris:
"În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc în fiecare post. Vai de postul lor", spunea părintele Sofian Boghiu, unul dintre cei mai importanţi călugări din istoria isihasmului românesc.
"Milostenia şi postul sunt aripile rugăciunii. Rugăciunea noastră niciodată nu zboară mai repede la Dumnezeu ca atunci când e ajutată de post şi milostenie. Postu-i maica sănătăţii şi lungimea vieţii", spune părintele Ilie Cleopa.
"Adevăratul post nu stă numai în istovirea trupului, ci în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu să o mănânci", scria Sfântul Serafim de Sarov.
Spun părinţii că e important să nu punem burta înaintea sufletului. Să mâncăm şi mai cumpătat, dar să le şi facem bine celor din jurul nostru.
Istoria postului
Post au ţinut, întâia oară, primii oameni, în Rai. După căderea din condiţia sa primară, omul care a crezut în Dumnezeu a postit în diverse feluri. O istorie a evoluţiei postului, începând cu Vechiul Testament şi terminând cu perioada contemporană a scris părintele-profesor Nicolae Necula, unul dintre teologii de seamă ai zilelor noastre în Biserica Ortodoxă Română. Lucarea se numeşte "Învăţătură despre Post în Biserica Ortodoxă Română".
"Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o în urma unui post de 40 de zile, reglementează în amănunt reglementările privitoare la post, în Vechiul Testament, precizând mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua ispăşirii din ziua a zecea a lunii a şaptea (…). La acesta s-au adăugat alte posturi generale, în diverse luni. Toate aceste posturi erau de câte o singură zi. Cu vremea, evreii au ajuns să postească în fiecare lună câte o zi, iar cei mai zeloşi (fariseii), câte două zile pe săptămână, luni şi joi (…)", scrie părintele profesor Necula. În Vechiul Testament, pe lângă posturile generale, există şi cele individuale, cum ar fi cele pe care le ţin regele David sau proorocul Ilie.
"Mântuitorul Iisus Hristos a postit şi El înainte de începutul activităţii Sale publice. După postul Său de 40 de zile, El a început propovăduirea, arătând strânsa corelaţie în procesul de desăvârşire morală. El I-a învăţat şi pe ucenicii săi cum să postească, accentuând starea corespunzătoare acestui act care nu trebuie făcut de formă (…). De asemenea, El a arătat că postul trebuie însoţit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor diavolului", mai scrie pr. prof. Nicolae Necula. Astăzi, postul este mai greu de ţinut. Ritmul cotidian a impus o regândire a modului în care ortodoxul posteşte.
"S-a născut ideea adaptării prescripţiilor bisericeşti privitoare la postire în funcţie de condiţiile de viaţă, clima şi zona geografică unde trăiesc credincioşii (…) Pe lista temelor stabilite de a patra Conferinţă panortodoxă de la Chambesy (8-16 iunie 1968), între cele şase figurează şi tema noastră, cu următoarea formulare: Readaptarea dispoziţiilor bisericeşti despre post, în conformitate cu cerinţele epocii actuale. Ea a fost încredinţată Bisericii Ortodoxe Sârbe, spre studiere şi, pe baza studiului întocmit de aceasta, Comisia interortodoxă pregătitoare a Marelui Sinod Ortodox, din 1971, a elaborat un referat în care se propun unele adaptări sau mai precis unele prescurtări şi îndulciri în ceea ce priveşte modul postirii, dând mai multă putere duhovnicilor de a dezlega postul", se arată în lucrarea citată. Se pot da dezlegări la anumite alimente şi se poate posti pe durate mai scurte, în funcţie de specificul situaţiei.
Despre post s-a discutat şi la cea de a doua Conferinţă presinodală, întrunită în septembrie 1982. Evident, tematica nu s-a epuizat. Modul în care postim rămâne o temă deschisă a discuţiei, la nivelul întregii comunităţi ortodoxe.
