MINUNEA gălăţeană de pe STRADA BASARABIEI. Povestea Aşezământului "Sfântul Vasile cel Mare" (FOTO)
Foto: Foto Gabriel Kolbay

MINUNEA gălăţeană de pe STRADA BASARABIEI. Povestea Aşezământului "Sfântul Vasile cel Mare" (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cine vrea să vadă o minune concretă n-are altceva de făcut decât să viziteze Aşezământul Social-Filantropic "Sfântul Vasile cel Mare" de pe strada Basarabiei, numărul 109 (în clădirea fostului Tribunal). Peste 90 de copiii săraci primesc aici una sau mai multe mese pe zi, dar au parte şi de atenţia, educaţia şi consilierea pe care n-o găsesc acasă. Toate serviciile sunt asigurate de profesionşti, care nu vin aici ca să câştige bine, ci ca să le ofere celorlalţi şansa unui viitor împlinit. Întregul aşezământ funcţionează ca un sistem anume construit ca să le facă bine unor copii şi să-i educe, învăţându-i înainte de toate ce înseamnă să trăieşti printre oameni. De zece ani, însărcinat de arhiereul locului cu coordonarea activităţii aşezământului este părintele Cristian Podaşcă.

În cadrul aşezământului funcţionează şi o mânăstire, în care trăiesc cinci maici, cu stareţa lor. Maicile muncesc la aşezământ, dar viaţa monahală şi-o duc separat de traiul copiilor care primesc ajutor aici.

Zeci de fete îşi găsesc salvarea în centrul rezidenţial

Niciuna dintre cele 30 de fete care trăiesc la aşezământ n-a avut o copilărie uşoară. Toate au venit aici din cauză că nu mai putea rămâne acasă, din varii motive. Fie nu mai au locuinţe, fie familiile li s-au dezbinat, fie părinţii le sunt alcoolici sau violenţi. Sunt copiii pe care viaţa i-a încercat prea devreme şi care şi-au găsit aici adăpost. Primesc trei mese pe zi, plus haine, încălţări şi rechizite. Nimeni nu le cere nimic în schimb. Trebuie doar să-şi pună înainte de toate propriul interes: formarea ca oameni care să le poată fi de folos celor din jur. Nu sunt lăsate de capul lor. Primesc meditaţii şi consiliere. În plus, zilnic sunt angrenate în activităţile domestice din casa marii familii din aşezământ. Trăiesc pe lângă maici, fără însă a avea de-a face cu rigorile traiului monahal. Ajută la bucătărie şi la spălătorie, chiar dacă munca grea o fac tot maicile şi personalul angajat. Fetele din centrul rezidenţial au şi program de curăţenie în camerele proprii. Nu din cauză că serviciul în sine n-ar putea fi asigurat de altcineva, în regim rezidenţial, ci pentru că fiecare dintre ele trebuie să înveţe că viaţa într-o familie înseamnă şi responsabilitate.

Patru generaţii de fete au crescut şi s-au format în aşezământ. Sunt peste o sută de vieţi care s-ar fi frânt în mizerie, dacă acest loc n-ar fi existat. Parte dintre fostele rezidente sunt studente acum în universităţi diverse din ţară şi chiar din străinătate. Cel mai departe a ajuns o fostă beneficiară a centrului care acum studiază la New York. Multe dintre fetele crescute aici au propriile familii şi au devenit mame.

Centrul de zi "Speranţa"

Construit în perioada 2008-2009, prin atragerea de fonduri europene, centrul de zi le este de folos, oficial, celor 60 de copii care, înainte sau după şcoală, vin aici să primească ajutor. Neoficial, însă, mulţi dintre cei 60 vin însoţiţi de câte un frate sau o soră. Şi indiferent de cât sporesc astfel chetuielile aşezământului, sunt cu toţii bineveniţi pentru că sunt copiii pe care părinţi nu vor sau nu pot să-i surpavegheze, să-i ajute la lecţii şi să-i îndrume în viaţă. Aici, la Centrul de zi "Speranţa", primesc o masă caldă, rechizite şi îmbăcăminte.

"Facem lecţiile, împreună cu ei, zi de zi. Totul se desfăşoară în ture, în funcţie de orarul şcolar al copiilor. Dimineaţă vin aici copiii care au ore după-amiază şi invers, pe mai multe paliere orare. Activitate este toată ziua. Avem şi acţiuni tematice, cum ar fi cele de Ziua Pământului sau a Fericirii. Îi ajutăm şi cu tot ce le trebuie din punct de vedere al educaţiei extracuriculare", ne-a declarat doamna Lucia Dinu.

"Ne concentrăm chiar şi pe lucrurile simple. Acum, spre exemplu, lucrăm cu copiii care n-au mai dezlegat niciodată un rebus şi nu înţeleg cum se face. Apoi, ajungem şi la lucrurile complexe", ne-a declarat doamna Georgeta Afrăsinei.

Educaţie, formare şi consiliere

Chiar dacă finanţarea şi organizarea activităţilor principale se face separat pe Centrul Rezidenţial şi Centrul de Zi, toţi copiii care vin la aşezământ, de la cei de şase ani până la cei de peste 20, se întâlnesc şi îşi petrec timpul împreună. Au bibliotecă, sală de club şi birou multimedia. În sala de creaţie află cum să ducă mai departe mici meşteşuguri tradiţionale. În laboratorul psihologului, învaţă să treacă peste greutăţile pe care le întâmpină în viaţă şi să-şi împlinească existenţa.

Fosta sală de judecată a Tribunalului Galaţi s-a transformat în sală de conferinţe, care are scenă, pian şi locuri pentru auditoriu. Tot subsolul clădirii este rezervat spaţiilor administrative. Există cămări cu alimente, bucătărie şi sală de mese, amenajată după modelul unei trapeze. Tot la subsol, dar pe circuite separate, sunt depozitele cu materiale sanitare, spălătoria dotată cu utilajele speciale de spălat, uscat, călcat şi depozitat. Totul e curat şi ordonat, parcă în permanenţă gata pentru o inspecţie.

Centrul de Asistenţă Medicală gratuită

Arhiepiscopul Dunării de Jos, Î.P.S. Casian, a fost cel care şi-a dorit ca în complexul aşezământului să fie şi o clinică medicală. Policlinica de trup de lângă policlinica pentru suflet, cum o numşte arhiereul. Aici primesc asistenţă copiii care vin la aşezământ, dar şi oamenii nevoiaşi din jur, care fără să aibă măcar asigurare medicală îşi fac gratuit analizele medicale, pot fi consultaţi de un medic generalist şi primesc tratamente stomatologice.

Într-un an, vreo mie de gălăţeni tot trec pragul clinicii construite şi dotate numai şi numai din banii bisericii.

Ce regim juridic are aşezământul şi cât costă funcţionarea lui

Asociaţia "Sfântul Vasile cel Mare" este, juridic vorbind, o organizaţie non-guvernamentală care îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi cu sprijinul Primăriei Galaţi. Banii de care are nevoie vin de la Arhiepiscopia Dunării de Jos şi de la Consiliul Local. Proporţia: cam 55 la sută din bani vin de la Biserică, iar restul de la municipalitate. Numai anul trecut, potrivit raportului de activitate al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-au oferit servicii sociale în valoare de 649.965 de lei. Nu socotim aici cheltuielile pe care proprietarul clădirii le face cu întreţinerea clădirii şi spaţiilor aferente.

Potrivit hotărârii de Consiliul Local votată la finele anului trecut, în acest an aşezământul va primi, per total, din bani publici, 499.188 de lei. Sunt două paliere pe care îşi desfăşoară activitatea aşezământul. Pe de o parte, administrează Centrul Rezidenţial în care trăiesc 30 de fete, iar pe de altă parte are permanent în grijă Centrul de Zi, în cadrul căruia se lucrează zilnic cu circa 60 de copii.

Visul episcopului Cosma Petrovici s-a împlinit în anul 2000 

Aşezământul a fost sfinţit şi inaugurat pe data de 12 octombrie 2000, iar la oficiere au luat parte, alături de arhiereul locului, Preafericitul Patriarh Teoctist, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi actualul patriarh al României, Preafericitul Daniel, care la vremea aceea era Mitropolit al Moldovei. Iniţial, visul de a avea aici un aşezământ i-a aparţinut episcopului Cosma Petrovici, care fusese preot de mir şi rămăsese văduv, cu opt copii de crescut. A creat acest aşezământ pentru a le ajuta pe fetele care rămăseseră orfane după Primul Război Mondial. Din 1925, arhiereul a început o campanie de strângere de fonduri şi se spune că aproape fiecare familie gălăţeană a venit aici cu câte o cărămidă sau cu echivalentul în bani al unei cărămizi.

Odată construit şi inaugurat, aşezământul a funcţionat doar vreo jumătate de an, după care a izbucnit Al Doilea Război Mondial, iar clădriea s-a transformat în spital de campanie. Cele două cruci roşii cu care clădirea a fost însemnată au ferit-o de bombardamente.

Arhiepiscopul Antim Nica a redeschis aşezământul, după război, dar tot pentru scurt timp. Maicile îngrijeau în clădire, la venirea comunismului, 60 de fete. Regimul absolutist a confiscat clădirea şi i-a dat alte utilităţi. A funcţionat aici un sediul al îmbunătăţirilor funciare şi un institut de proiectări. Între anii 1968 şi 1997, clădirea a fost sediul Tribunalului Galaţi.

Răul se spală numai făcând bine

În 1997, Arhiepiscopia Dunării de Jos a recâştigat în instanţă imobilul ridicat de episcopul Cosma Petrovici şi a început să-l reabiliteze. S-a lucrat şi cu câte o sută de oameni pe zi, iar interiorul a fost modernizat integral. În clădirea în care judecătorii au împărţit dreptatea adesea îndoielnică a unui regim absolutist, Dumnezeu şi-a pogorât acum mila Sa. Nu mai e judecat nimeni, iar locul temniţelor a fost luat de cămări şi camere de lucru. Lăcaşul renăscut prin eforturile actualului arhiepiscop, Î.P.S. Casian Crăciun, a devenit ceea ce au visat să-l facă şi arhiererii vremurile de odinioară: o casă a speranţei. Un loc în care să se poată salva copiii împinşi de societate pe marginea prăpastiei.


 

Citit 7359 ori Ultima modificare Joi, 02 Aprilie 2015 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.