* Zeci de mii de credincioşi se adună la Brăila, la biserica al cărei hram este Izvorul Tămăduirii * Avem şi în Galaţi un sfânt lăcaş căruia să îi trecem mâine pragul, la hram
Creştinii ortodocşi prăznuiesc mâine Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea este una de mare însemnătate, închinată Maicii Domnului. În Galaţi avem o biserică veche de peste 140 de ani care poartă acest hram şi la care gălăţenii sunt aşteptaţi la închinare. La Brăila există chiar şi un izvor tămăduitor, ale cărui ape sunt binecuvântate de Î.P.S. Părinte Casian, în ziua praznicului, în fiecare an.
Istoria sărbătorii
Scopul acestui praznic este să ne amintească de rolul esențial pe care Maica Domnului îl are în mântuirea noastră, potrivit teologiei ortodoxe. Izvorul Tămăduirii - cel inițial, de la care vine şi numele sărbătorii - se afla la mică distanţă de Constantinopol, într-un loc pe care, se pare, nu-l cunoştea prea multă lume.
Se spune că Leon I (401-474), înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea oraşului. A întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon caută prin apropiere un izvor din care să ia apă şi să-l ajute pe bătrân, dar nu-l găseşte. Tot căutând, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon face întocmai. Găseşte izvorul din care îi dă orbului să bea. Îi spală faţa cu acea apă, iar orbul începe să vadă. După ce a ajuns împărat bizantin, Leon I, Tracul, a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire, Justinian a mai construit o biserică, de data aceasta şi mai mare. Acest al doilea lăcaş a fost distrus de turci, la cucerirea Constantinopolului, în 1453.
Ortodocşii care ajung în fosta cetate a Constantinopolului (astăzi Istanbul, Turcia) se pot închina într-o biserică ctitorită tot cu hramul Izvorul Tămăduirii, dar în secolul al XIX-lea. La subsolul sfântului lăcaş este un izvor cu puteri tămăduitoare.
La Brăila, sub candelabrele din cristal de Boemia
Sărbătoarea este prăznuită cu mai mult fast la Brăila decât la Galaţi. La biserica Izvorul Tămăduirii din oraşul vecin, zeci de mii de credincioşi se adună la slujba oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu arhiereul locului.
Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, "biserica din Brăila datează din anul 1863. Piatra de temelie a fost pusă în ziua de 8 septembrie 1863. Planul bisericii a fost făcut de arhitectul Avram Ioanidis, din Asia Mică, şi tot el a fost însărcinat cu supravegherea lucrărilor. Construcţia a fost realizată în stil bizantin, cu influenţe de factură antică elenă, gotică, bizantină şi renascentistă. Înălţată în formă de cruce, cu două turle, biserica are trei hramuri („Buna Vestire" - 25 martie, „Sf. Gherasim - 20 octombrie şi „Sf. Nicolae" - 6 decembrie). Sfinţirea sfântului locaş s-a făcut la 29 octombrie 1872, de către Episcopul Melchisedec al Dunării de Jos. Pictura a fost realizată în trei etape. Prima a fost terminată în 1880, reprezentându-i pe Sfinţii Apostoli şi pe cei patru sfinţi evanghelişti, purtând semnătura lui Gheorghe Tăttărescu. Între 1900 şi 1902, pictorul grec C. Liochis a pictat Sfântul Altar şi arcadele mari dinspre răsărit, nord şi sud. În cea de-a treia etapă, a fost executată partea finală a naosului, între 1945 şi 1946, de către pictorul Belizarie.
Biserica este dotată cu trei candelabre uriaşe, realizate din cristale de Boemia. Catapeteasma este lucrată în foiţă de aur, fiind opera meşterilor din Constantinopol. Cu ocazia săpăturilor fundaţiei, pe vremea construcţiei, în partea stângă a Sfântului Altar, a fost descoperit un izvor, a cărui apă este considerată făcătoare de minuni".
Mica biserică gălăţeană de pe strada Vezuviului
Avem şi în Galaţi o biserică al cărei hram este Izvorul Tămăduirii. E un lăcaş mai mic decât cel de la Brăila, dar cu o istorie bogată. În 2014, se fac 149 de ani de când a fost construit şi 142 de ani de la târnosire. Le-a fost loc de închinare, ani la rând, sutelor de gălăţeni care aveau case în Valea Oraşului. Mai târziu, după ce comuniştii i-au strămutat pe oamenii locului mai sus, în oraş, la blocuri, s-a micşorat şi comunitatea de creştini. Odată cu venirea părintelui Vasile Călieanu la parohie, lăcaşul a început să renască. O parohie săracă nu poate face prea multe peste noapte, dar lucrurile evoluează, încet, încet.
Biserica are şi o colecţie de obiecte istorice, pe care merită să le vedeţi. Printre ele se numără: un disc cu steluţă din 1873, un sfeşnic din 1910 şi paftale tot din 1910. Dedesubt, este spaţiul destinat cărţii de cult: o Evanghelie din 1888, un Liturghier din 1880 şi alte asemenea volume.
Alte izvoare tămăduitoare din ţară
Părinţii spun că un izvor tămăduitor s-ar afla la mănăstirea Ghighiu, care are, de asemenea, icoane făcătoare de minuni. Despre acest sfânt lăcaş, Nicolae Iorga scria că este "lângă Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea la Schiţul Ghighiu, căruia i se zice şi mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de sindrilă subţire, bine aşezată. În fund, unde curge limpede un "izvor al tămăduirii", se înşiră pomi roditori şi via se mlădie pe haragi".
De asemenea, la Mănăstirea Dervent din Tulcea se găseşte un izvor tămăduitor. Potrivit mănăstirii, "primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea. Informaţiile orale, transmise din generaţie în generaţie, consemnează existenţa în decursul veacurilor a unui număr de patru schituri în această zonă. Printre ele, Dervent (Crucea de Leac), numit astfel după fosta lavră din epoca bizantină, este aşezat pe locul unui cimitir paleocreştin mult mai vechi decât mănăstirea distrusă în secolul al XI-lea, aşa cum o demonstrează numeroasele oseminte omeneşti şi obiecte de cult creştine descoperite în timpul săpăturilor efectuate pentru turnarea temeliei actualei biserici".
Şi Mânăstirea Horăicioara din județul Neamț are un izvor tămăduitor. "Cunoscut ca schit, încă de la 1466, al Mănăstirii Horaiţa, de care a aparţinut canonic şi administrativ, în anul 2007, luna octombrie, sfântul lăcaş nemţean, din comuna Crăcăoani, este ridicat la rang de mănăstire. Părintele egumen Antim Gemănar este numit stareţ, datorită vredniciei şi implicării active în lucrările de restaurare şi renovare a bisericii, chiliilor şi a celorlalte dependinţe ale complexului monahal", scrie despre mănăstire ziarul Lumina.
