S-a încheiat admiterea la „Dunărea de Jos”. Cele mai mari medii - la „Medicină”

S-a încheiat admiterea la „Dunărea de Jos”. Cele mai mari medii - la „Medicină”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” a afişat ieri listele finale de admitere pentru sesiunea iulie. Ca şi în anii trecuţi, cele mai mari medii de admitere s-au înregistrat la Facultatea de Medicină.

Astfel, la specializarea „Medicină”, ultima medie cu care s-a intrat pe locurile fără taxă a fost 9,16, specializare urmată foarte aproape într-un clasament neoficial de „Medicina dentară”, unde candidaţii au avut nevoie de o medie peste 9,15 pentru a prinde un loc subvenţionat.

„Asistenţa medicală generală” a avut de asemenea medii mari, cu 9,12 ultima medie de admitere la fără taxă. La „Farmacie” şi la „Moaşe” s-a intrat ceva mai lejer, 8,62, respectiv, 8,16 fiind ultimele medii la buget.

În acelaşi clasament realizat pe baza ultimei medii de admitere de la buget se mai află specializarea „Română-Engleză” de la Facultatea de Litere (8,88), Facultatea de Ştiinţe Economice (8,64), specializarea „Sociologie” de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (8,27), urmate de alte trei specializări de la Litere: „Engleză-Franceză” (8,18), „Ştiinţele Comunicării” (8,13) şi „Ştiinţe ale Educaţiei” (8,00).

Urmând acelaşi criteriu, prima facultate tehnică în clasament este cea de Nave, cu 6,88 ultima medie de admitere la buget, şi Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (6,05), care se poate lăuda şi cu faptul că printre cei admişi se numără şi un olimpic.

„Inflaţie” de olimpici se înregistrează la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, unde au fost admişi nu mai puţin de 4 elevi olimpici.

În timp ce unele facultăţi şi-au ocupat şi mare parte dintre locurile cu taxă, la majoritatea vor fi locuri la buget şi pentru admiterea din toamnă.

Lista finală a locurilor rămase disponibile va fi făcută publică peste câteva săptămâni, când se va afla dacă unii dintre candidaţi s-au mai retras sau nu.

Citit 3880 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.