PROPUNERE pentru autorităţi: Mijloace de transport ecologice şi piste pentru ciclişti

PROPUNERE pentru autorităţi: Mijloace de transport ecologice şi piste pentru ciclişti
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

De miercuri, 16 septembrie, şi până marţi, 22 septembrie, Galaţiul, laolaltă cu toate celelalte oraşe din spaţiul comunitar, sărbătoreşte Săptămâna Europeană a Mobilităţii, sub sloganul „Alege. Schimbă. Combină”.

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisia Europeană a stabilit două obiective pentru mobilitatea urbană: eliminarea treptată, până în 2050, a autoturismelor alimentate cu combustibili convenţionali şi tranziţia spre o logistică urbană cu zero emisii în centrele urbane importante, până în 2030.

„Săptămâna Europeană a Mobilităţii este o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, ce are drept scop încurajarea autorităţilor locale să introducă şi să promoveze măsuri de transport sustenabil, respectiv să invite cetăţenii europeni care locuiesc în zone urbane sa recurgă, ca o alternativa, la modalităţi de transport cu emisii reduse de carbon, cum sunt mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun”, arată o informare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Societatea civilă „ţipă”

La una dintre dezbaterile publice privind elaborarea Planului de Mobilitate Urbană, de către consultantul Eptisa, mai multe ONG-uri au propus proiecte care încurajau mişcarea, care, însă, nu au fost introduse în Planul aprobat în Consiliul Local. De Săptămâna Europeana a Mobilităţii suntem în plină campanie de promovare a propunerilor societăţii civile şi de promovare a politicilor de mobilitate în rândul autorităţilor publice.

„Nu ne vom opri până când în cadrul Planului de Mobilitate Urbană nu vor fi incluse măcar cele mai importante proiecte propuse de ONG-uri: implementarea masterplanului de ciclism elaborat de Rotaract, prin proiectul ROTABIKE, adoptarea parcajelor subterane mecanizate, ca soluţie eficientă, ecologică, acceptabilă din punctul de vedere urbanistic şi arhitectural, şi fezabilă din punct de vedere economic şi pietonalizarea străzii Domnească. Solicităm consultantului Eptisa să introducă propunerile primite în cadrul Planului de Mobilitate Urbană, pentru ca pe viitor Consiliul Local să se poată pronunţa pe acestea”, a spus preşedintele Junior Chamber Internaţional Galaţi, Gregor Teodorescu.

Sursa foto: Bike Works

Citit 2218 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 03:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.