* Peste tot în lume, inclusiv în România, Nicolae este un nume foarte îndrăgit şi răspândit, acesta fiind format din cuvintele greceşti nike – victorie şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios
* Cu excepţia obiceiului de a aşeza ghetele pentru a fi umplute cu daruri, multe dintre tradiţiile româneşti de Sf. Nicolae s-au pierdut în negura timpului, în special, la oraş
Sfântul Nicolae, sărbătorit pe data de 6 decembrie, este considerat, de sute de ani, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. În timp, Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei a fost personificat şi numit Moş Nicolae. Astfel, cea mai cunoscută legendă despre Moş Nicolae porneşte de la povestea a trei fete sărace. Tinerele, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi străini.
Se spune că, Moş Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat pe geam, într-o noapte, un săculeţ de bani. Aceştia au căzut fie în ciorapii puşi la uscat şi în ghetele fetelor, de aici pornind şi tradiţia ca toţi copiii să-şi pregătească ghetuţele pentru a fi umplute cu daruri. Totuşi, în ajunul zilei de 6 decembrie este păcat să nu vedem în profunzime semnificaţia şi simbolistica Sfântului Nicolae, care, în niciun caz, nu trebuie considerat doar un moş.
Sfântul Nicolae sau „Făcătorul de minuni” este apărătorul celor aflaţi în primejdie pe mare şi protectorul celor nevoiaşi, numele său fiind sinonim cu dărnicia şi compasiunea. În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare pe un cal alb, păzeşte Soarele, care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, salvează de la înec corăbierii şi apără soldaţii pe timp de război.
Obiceiuri, daruri sau nuieluşe pentru copii
Ziua Sfântului Nicolae este aşteptată de copii cu multă emoţie. Se spune că firea aprigă a Sfântului îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuieluşa, în semn de avertisment, aşa cum, de altfel, i-a fost dată ereticului Arie o palmă.
Conform tradiţiei, nuieluşa cu care a fost lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă lângă icoane, va înflori până la Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit. În unele zone ale ţării, crenguţele înflorite erau luate de copii la colindat, de aici pornind mult pomenitele „florile dalbe, flori de măr” din colindele româneşti. Totodată, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său. În multe sate, era obligatoriu ca oamenii să pună salcie într-o cană cu apă şi să urmărească dacă aceasta înfloreşte până la Anul Nou. Dacă mugurii înfloreau, anul viitor era ploios, cu recoltă bogată. Cu salcia înflorită se mergea pe 1 ianuarie şi se sorcovea.
În câteva zone rurale există obiceiul ca, de ziua Sfântului Nicolae, feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou. Pe lângă asta, oamenii satului se întâlneau şi sărbătoreau într-o singură gospodărie. În zona Galaţiului, se făcea plăcintă cu bostan, pârjoale şi ceaune cu floricele, numite, pe timpuri, cucurigi.
În alte regiuni, fetele se adunau în ajunul sărbătorii, iar seara, la ora 9,00, flăcăii veneau la ele pentru a petrece. Se mai spune că, în nopţile de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru muritorii de rând, timp de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta lui Dumnezeu.
