PERIFERIA oraşului Galaţi, o combinaţie între nou şi vechi
Foto: Foto Florin Răvdan

PERIFERIA oraşului Galaţi, o combinaţie între nou şi vechi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gălăţenii din Micro 13 cu care am stat de vorbă pe parcursul acestui an ni s-au plâns de mai multe probleme, însă a sărit mereu în evidenţă cea a străzilor. Dacă străzile principale sunt ca în palmă, cu asfalt şi trotuare normale, pe cele secundare situaţia se schimbă total.

Din această categorie face parte strada Feroviarilor, un tronson nu mai lung de un kilometru, pe care însă apa adunată de la ploaie musteşte în bălţi imense, făcându-i pe locuitori să iasă cu mare atenţie din case. "Nu numai faptul că strada nu e asfaltată duce la crearea bălţilor, ci şi sistemul de canalizare. Avem nevoie de o reabilitare generală, e foarte clar pentru toată lumea, mai puţin pentru cei din Primărie. Am înţeles că suntem pe nu ştiu ce proiect, dar aşa suntem duşi cu zăhărelul de ani buni şi ne-am cam săturat", ne-a declarat Petrea Ionel, un cetăţean în vârstă de 54 de ani.

Aceeaşi situaţie se întâmplă pe aleea din faţa blocului B4, unde locuitorii spun că nu s-a mai turnat asfalt de mai bine de 35 de ani. "Eu locuiesc aici de 37 de ani, de când au fost construite blocurile, şi de atunci nu a mai turnat nimeni asfalt în faţa blocului, motiv pentru care s-au înmulţit hârtoapele. Probabil se aşteaptă să dăm noi bani pentru domeniul public, nu?", ne-a spus doamna Lucia Pătruţă.

Cu toate astea, oamenii sunt conştienţi că nu doar autorităţile locale sunt de vină, ci şi oamenii. "Doar nu vine primarul cu punga de gunoi să ne-o arunce aici. Trebuie să fie înteţite amenzile, cred eu. Sau măcar munca în folosul comunităţii. Dacă locurile unde se poate arunca gunoiul ar fi supravegheate cu camere video, cred că ar putea fi identificaţi mult mai uşor cei care arunca aiurea şi apoi să fie puşi să strângă", ne-a spus un alt cetăţean.

Citit 2149 ori Ultima modificare Luni, 28 Decembrie 2015 00:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.