Căminul A din Campusul Universitar „Al. I. Cuza” va fi complet REABILITAT. Când se preconizează FINALIZAREA lucrărilor
Foto: Foto Ruxandra Podlisnic

Căminul A din Campusul Universitar „Al. I. Cuza” va fi complet REABILITAT. Când se preconizează FINALIZAREA lucrărilor
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

* Căminul A se află în reparaţie capitală din anul 1999, motivul pentru care s-a închis fiind necesitatea consolidării acestuia * În aproximativ un an şi jumătate, clădirea va fi reparată şi dotată conform standardelor europene


Veşti bune pentru studenţii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Într-un an şi jumătate, căminul A (str. Parcului nr. 4) din Campusul Universitar „Alexandru Ioan Cuza” se va transforma, dintr-o imagine tristă, în unul dintre cele mai moderne cămine studenţeşti din Galaţi. Lucrarea necesară clădirii care dă o notă nu tocmai plăcută esteticii complexului studenţesc a fost licitată electronic în decursul lunii decembrie a anului trecut. Firma câştigatoare este Pallegrini SRL cu o ofertă în valoare de 3.600.000 de lei, în condiţiile în care valoarea estimată pentru serviciile de proiectare şi execuţia lucrărilor de reparaţii capitale a fost de 4.032.258 de lei.

Clădire în reparaţie de aproape două decenii

Structura de rezistenţă a căminului A a fost slăbită până în punctul critic, iar refacerea acestei clădiri s-a încercat nu doar o dată. Căminul a fost închis acum aproximativ 17 ani, timp în care, după cum spuneau anterior oficialii, s-au căutat soluţii pentru identificarea fondurilor. „Clădirea a intrat în reparaţie capitală în anul 1999, iar proiectul după care s-au făcut reparaţii nu mai este valabil, deoarece s-au schimbat condiţiile. În 1999 nu discutam despre acoperiş de tip lindab, de tâmplării din termopan sau parchet laminat, iar în momentul de faţă sunt alte condiţii pe care dorim să le oferim studenţilor. Căminul s-a închis pentru că era nevoie de o consolidare a acestuia, zona respectivă fiind una instabilă. Din fericire am reuşit să finanţăm acest proiect, el a fost un obiectiv managerial al rectorului în funcţie (n.r. Iulian Bîrsan). Trei ani ne-am zbătut pentru realizarea acestuia. Proiectul se va derula timp de un an şi jumătate. Deci în 18 luni va fi reabilitat şi reparat capital, apoi predat la cheie”, ne-a declarat Cezar Bichescu, director general Investiţii şi Resurse Umane al UDJG.

Modernizări de ultimă generaţie

Căminul la care urmează a fi executate lucrări va fi unul modern, asemenea celor din vestul Europei. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, acesta va avea condiţii şi mai bune decât cele din ultimul cămin renovat în Campusul „Ştiinţei”. Astfel, în jur de 300 de studenţi vor fi cazaţi într-un cămin select. „Iniţial, numărul de locuri stabilit a fost pentru 289 de persoane. S-a renunţat la două camere în care se va face grup sanitar propriu, chicinetă şi camerele nu vor mai avea o încărcare de trei persoane, ci de două persoane. Studenţii vor beneficia de săli de menaj, internet şi săli de sport. Intrările vor fi controlate cu un card de acces, pe care îl va deţine fiecare student cazat în cămin. Universitatea „Dunărea de Jos” vrea să facă modernizări, mai ales că un student petrece în cămin 10-14 ore pe zi. Odată cu realizarea acestui obiectiv se va face curăţenie în campusul nostru, pentru că o clădire care se află în reparaţie capitală din anul 1999 este o pată neagră pe obrazul unei instituţii de învăţământ”, a completat directorul general Investiţii şi Resurse Umane UDJG.

 

Citit 1870 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2016 10:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.