PRIMELE DOSARE pentru TERAPIA FĂRĂ INTERFERON, evaluate la Bucureşti

PRIMELE DOSARE pentru TERAPIA FĂRĂ INTERFERON, evaluate la Bucureşti
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Doar pacienţii grav bolnavi pot beneficia, pentru moment, de tratamentul interferon-free * Până să ajungă la tratamentul propriu-zis, bolnavul trebuie să se lupte cu birocraţia din sistem


Galaţiul a devenit, din 20 noiembrie 2015, centru regional pentru administrarea tratamentelor hepatitei virale C fără interferon. În ultima lună şi jumătate, la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), gălăţenii cu hepatită C sau cu ciroză hepatică provocată de virusul hepatic C au început să depună dosare pentru a beneficia de acest tratament.

Faţă de tratamentul cu interferon, care dădea rezultate în sub 50 la sută din cazuri, noua terapie asigură o rată de succes a tratamentului apropiată de 100 la sută. În consecinţă, autorităţile din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi din Ministerul Sănătăţii (MS) au creat un program naţional prin care o parte dintre pacienţi pot beneficia gratuit de noul tratament. Singura problemă este că mulţi bolnavi ajung să se încurce în hăţişul birocratic inerent punerii la punct a dosarului pentru includerea în noul tratament.

Doar patru dosare depuse

De terapia fără interferon a hepatitei C pot beneficia, pentru moment, doar bolnavii cu hepatită C aflată în stadiul F4 sau cei cu ciroză hepatică de cauză non-alcoolică. "Până în momentul de faţă, la CJAS Galaţi au fost depuse patru dosare complete pentru accesul la tratamentul fără interferon. Aceste dosare au fost deja trimise către CNAS, unde o comisie de specialitate urmează să le analizeze şi să ne comunice verdictele de includere sau nu în tratament", a precizat preşedintele interimar al  CJAS Galaţi, Mihaela Docan.

Lungul drum spre tratament

Pentru a ajunge însă la faza depunerii dosarului, bolnavul trebuie să străbată un traseu extenuant, având în vedere starea precară de sănătate în care se află. Primul drum este la medicul de familie, de la care va obţine un bilet de trimitere către medicul specialist. Pe baza acestui bilet şi având la îndemână şi cardul de sănătate, pacientul merge la un medic specialist dintr-unul din centrele acceptate în acest program. În judeţul Galaţi, au fost incluse în programul de tratament fără interferon al hepatitei C Spitalul Judeţean, Spitalul CFR, precum şi un cabinet medical privat aflat însă în contract cu CJAS Galaţi. În urma consultului, specialistul hotărăşte dacă pacientul corespunde criteriilor de eligibilitate conform protocolului elaborat de comisia de specialitate a MS.

În cazul în care bolnavul corespunde acestor criterii, medicul de familie îi va prescrie un voucher, pe baza căruia va putea face, în mod gratuit, investigaţiile cerute la dosar. Un singur laborator din Galaţi a fost aprobat pentru aceste investigaţii. Cu rezultatele obţinute la aceste analize, bolnavul se întoarce la medicul specialist, care hotărăşte dacă dosarul poate fi întocmit şi trimis sau nu.

Dacă pacientul îndeplineşte toate criteriile cerute, dosarul poate fi depus, în sfârşit, la sediul CJAS Galaţi, de unde va fi trimis către comisia de la Bucureşti. Abia după ce şi această comisie îşi va da girul, tratamentul va putea începe, nu înainte însă ca pacientul să facă un nou drum la medicul specialist curant, care îi va elibera şi prescripţia medicală necesară.

Ce trebuie să conţină dosarul pacientului

Pe site-ul CNAS, în secţiunea „Informaţii pentru asiguraţi - medicamente - tratament fără interferon”, este afişată o listă cu documentele pe care dosarul fiecărui pacient care vrea să beneficieze de noua terapie trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu. Acestea sunt: Investigaţiile paraclinice - hemograma, INR, ALT, AST, GGT, bilirubina totală, albumina serică, AFP, care sunt valabile trei luni de la data efectuării; ARN-VHC cantitativ, fibroscan/fibromax sunt valabile 12 luni de la data efectuării; puncţia biopsie hepatică este valabilă trei ani în cazul pacienţilor cu F3/F4; ecografia abdominală este valabilă şase luni de la data efectuării; testările AgHBs, Ac anti-HIV sunt valabile 12 luni de la data efectuării. De asemenea, pacienţii vor completa o cerere-tip prin care îşi iau angajamentul că vor lua tratamentul pe toată perioada prescrisă de medic.

Cum TRATĂM BOLILE prin eliminarea stresului

Citit 1802 ori Ultima modificare Joi, 14 Ianuarie 2016 01:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.