* Bucureşteancă minţită că la Mănăstirea Dănila, aşezământ monahal inexistent, poate fi vindecată de insomnii * La cinci clase, toiag arhieresc şi cruce de parcă ar fi absolvent de Teologie * Gabi, racolata: norocul ei, Judecătoria Tg. Bujor *
Un timp n-am mai auzit nimic despre „părintele Anton”, de la Vlădeşti. Părea să se fi dat la fund cu tot cu „mănăstirea” sa de la Dănila când, pe neaşteptate, luna trecută, a ieşit iar la suprafaţă. Ce credeţi că l-a dus mintea să facă?
Îmbrăcat în straie călugăreşti îngrijite, cu toiag în mână şi cruce atârnată la piept, a luat drumul Bucureştiului, alegându-şi, pentru primit pomelnice, cartierul Bucur-Obor. S-a dat drept preot aflat în căutare de bani („Primim şi bănuţul văduvei!”) pentru reconstruirea Mănăstirii Dănila, distrusă, susţinea el, de un incendiu devastator.
Celor doritori de informaţii suplimentare le arăta un proces-verbal astfel ticluit încât să te facă să-ţi dea lacrimile: din el reieşea, negru pe alb, că dacă nu s-ar fi produs respectivul foc, „părintele Anton” n-ar fi avut motive să descindă în Capitală.
El, preot fals; Mănăstirea Dănila, aşezământ monahal inexistent. Că se roagă, dacă o fi aşa, la vreo trei kilometri de Vlădeşti, pe-un câmp, într-un bordei săpat în pământ, îl priveşte.
Cartierul Bucur-Obor fiind mare, a găsit uşor un metru pătrat de trotuar pentru scăunelul său pliant, trecând la…întins mâna. Ca să nu-şi obosească gura, a ieşit în peisaj cu un afiş-rugăminte (ceva în genul „Mănăstirea Dănila are nevoie de ajutorul dumneavoastră creştinesc”). Afacerea mergea şi nu prea.
Într-o bună zi însă, i-a căzut în mână o brunetă de 36 de ani, Gabi, pensionată pe caz de boală. Reuşind să şi-o apropie, a asigurat-o că în judeţul Galaţi, la Mănăstirea Dănilă, insomniile de care se plângea ea pot fi uşor vindecate prin reprize de rugăciuni ale căror rosturi nu le ştie decât el: „O să te convingi, i-a spus în timp ce călătoreau spre Vlădeşti, că numai Dumnezeu m-a scos în calea ta, să te însănătoşesc”.
„Arată-mi măcar un cărbune rămas de la incendiu”
Odată ajunsă la Dănila, bucureşteanca a început să se frece la ochi. Nu vedea înaintea ei decât câmpul şi o locuinţă primitivă: „Dar unde-s, părinte Anton, l-a întrebat nedumerită, chiliile şi ce a mai rămas din mănăstirea arsă?”
Recurgând la autoritatea sa de „sfânt”, gazda i-a luat documentele de identitate şi a pus-o să se dezbrace de ţoalele de Bucureşti, cerându-i să se îmbrace în ceea ce avea să-i ofere el – nişte rufe ponosite şi murdare. Seara o punea să citească pomelnice, în amestecătură, pentru vii şi pentru morţi. Ziua, ca să n-o vadă stând degeaba, o obliga să aibă grijă de capre („Le paşti, le mulgem, te rogi, bei lapte şi o să vezi cum te vei limpezi la cap”).
În bordei, mizerie la limita de jos a suportabilităţii. Dacă ar fi fost prevăzătoare şi şi-ar fi luat telefonul mobil la ea, scăpa de umilinţele îndurate la Vlădeşti. Facem precizarea că tânăra femeie provine dintr-o familie cu oarecare dare de mână. Între altele, are un frate avocat.
A fost dată dispărută. Încercările părinţilor săi, disperate, de a o găsi n-au dus la niciun rezultat, din cauza precauţiei „părintelui Anton”: fiindcă avea bagaje multe (darurile oferite de anonimi bucureşteni), când a ajuns la Galaţi, a fost suficient să dea un telefon nu se ştie la cine ca să i se pună la dispoziţie un microbuz pentru Dănila. Aşa se explică de ce Gabi n-a fost văzută de nimeni din comună.
A abandonat caprele, luând-o la sănătoasa peste câmp
Norocul racolatei, Judecătoria Tg. Bujor! Citat într-un proces, „părintele Anton”, pentru că nu o putea lua cu el (ar fi riscat să o vadă alergând spre primul poliţist ieşit în calea lor), a lăsat-o la bordei. Deşi dezorientată, suferinda găseşte în ea puterea de a se desprinde de „mănăstire”.
Abandonează caprele, luând-o la sănătoasa, prin coclauri pe unde astă-primăvară o haită de lupi i-a sfârtecat unui cioban din Oancea nu-ştiu-câte oi, spre o stână de care până atunci nu îndrăznise să se apropie. I-a ieşit înainte, uimită, mama unui crescător de ovine de la Vlădeşti.
Înţelegând ce păţise femeia din faţa sa, fără să piardă timpul, a dus-o la Vlădeşti, asigurându-i adăpost şi protecţie într-o locuinţă secretă. Aici i s-a dat posibilitatea să se spele cu săpun şi apă caldă. Îmbrăcămintea de pe ea, plină de purici de toate dimensiunile, luaţi din rezervaţia particulară de paraziţi săritori a „părintelui Anton” – aruncată la gunoi. I s-au dat haine curate.
A fost pusă la masă şi lăsată după aceea să se odihnească pe un pat adevărat, cu cearşaf pe el. Amintindu-şi un număr de telefon de la Bucureşti, i l-a dat salvatoarei sale, să ia legătura cu părinţii ei. Restul a fost simplu. S-a convenit să fie dusă la Galaţi, de unde a preluat-o avocatul.
Comentariu foto . Primarul Eracli Drujescu: "Avem prea multe lucruri frumoase în Vlădeşti ca să ne pierdem timpul cu aşa-zisul părinte Anton. Pentru cele întâmplate la Dănila şi în Bucureşti are cine să-l tragă la răspundere. Părerea mea este aceasta - i s-a umplut paharul".
