CALORGAL, ACUZATĂ că îşi bate joc de propriii clienţi. Câțiva gălățeni reclamă FACTURI UMFLATE la CĂLDURĂ

CALORGAL, ACUZATĂ că îşi bate joc de propriii clienţi. Câțiva gălățeni reclamă FACTURI UMFLATE la CĂLDURĂ

Foto ”Viața liberă”, Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)
11 comentarii


Mai mulţi gălăţeni care locuiesc în scara 3 a blocului PM 7, din cartierul Micro 14 (cei care au reuşit în premieră la Galaţi să îşi pună la punct un sistem de contorizare individuală a energiei termice la nivel de scară), se plâng că societatea de termoficare le-a pus în cârcă, pentru luna ianuarie, facturi umflate, care nu reflectă de fapt consumul înregistrat de contoarele celor 12 apartamente racordate la sistemul centralizat. Asta după ce Calorgal a ridicat, pe 4 ianuarie, gigacalorimetrul de la intrarea în scară, ce aparţine societăţii, întrucât acestuia îi expirase durata de viaţă şi, prin urmare, trebuia înlocuit. Numai că reprezentanţii Calorgal au montat un alt gigacalorimetru abia pe 18 ianuarie, astfel că, timp de două săptămâni, oamenilor li s-a calculat un consum „la pauşal”. Colac peste pupăză, după ce s-au trezit cu o factură „care nu reflectă realitatea”, după cum spun oamenii, cei care locuiesc în blocul amintit au constatat că nici noul gigacalorimetru al Calorgal nu funcţionează cum ar trebui, întrucât consumul înregistrat de acesta este ceva mai mare faţă de cel rezultat din contoarele apartamentelor.

"Ei ne-au calculat jumătate de lună fără contor şi jumătate de lună cu contor, ieşind o diferenţă de aproape 1,7 gigacalorii. Am sunat ieri (luni - n.r.) toţi factorii de conducere de la Calorgal. Cu un domn Dima Nicuşor nu m-am înţeles sub nicio formă, apoi am sunat inginerul-şef Brandabur, care am înţeles că îi ţine locul domnului director Ispas, în această perioadă. Dumnealui mi-a închis pur şi simplu telefonul în nas. Am sunat şi la doamna Vârlan, cu care am vorbit, de asemenea. Ei trebuiau să schimbe contorul pe 4 ianuarie şi l-au schimbat pe 18 ianuarie. Ne-au calculat consum la pauşal. Avem de plătit aproape 1,7 gigacalorii, însemnând aproximativ 300 de lei. Sunt nişte bani furaţi, care pentru noi contează. Până la schimbarea aparatului lor, nu au fost nici un fel de probleme. Noi suntem conştienţi că sunt nişte pierderi pe care le suportăm, dar infime, nu cum ne-au taxat ei, cu aproape două gigacalorii. Noi am înţeles că Primăria a făcut un efort pentru ca oraşul să aibă căldură în această iarnă, am fost înţelegători şi am trecut cu vederea faptul că anumite prevederi contractuale nu au fost respectate. Mă refer aici la temperatura furnizării agentului termic. Dar cerem şi noi, la rândul nostru, să fim înţeleşi şi să existe cooperare, nu să ni se închidă telefonul în nas”, a reclamat Viorel Busuioc.

Oamenii vor plăti doar cât au consumat


Reprezentanţii distribuitorului de căldură şi apă caldă au dat asigurări însă că oamenii nu vor fi obligaţi să plătească mai mult decât au consumat. După reclamaţiile celor care locuiesc în scară, facturarea „la pauşal” a fost eliminată, iar noul gigacalorimetru este, în prezent, monitorizat şi verificat. „În urma sesizărilor locatarilor, am hotărât să renunţăm la partea de pauşal, media orară, şi să luăm în consideraţie numai contoarele de apartament. Deci, problema aceasta a fost rezolvată. Plătesc exact ceea ce au înregistrat în apartament (…) De comun acord cu locatarii, am făcut ieri o citire intermediară. Diferenţa este de 0,235 gigacalorii. S-a luat legătura cu secţia Contorizări, au trimis o echipă să analizeze funcţionarea acestui contor, care va fi monitorizat trei zile consecutiv. În funcţie de indicaţiile aparatului, ei vor decide dacă este bun sau nu. Conform prevederilor contractuale, la cererea dânşilor se va face o verificare metrologică. Dacă reiese că acel contor este bun, plata va fi suportată de către locatari, dacă este defect - de către Calorgal”, ne-a spus ing. Dragomir, şef Sector Termoficare în cadrul Calorgal.

Întrebat de ce societatea nu a înlocuit imediat vechiul gigacalorimetru cu un altul, reprezentantul Calorgal a afirmat că distribuitorul nu deţine un stoc „necesar” de gigacalorimetre şi, prin urmare, a fost nevoie să treacă mai multe zile până ca acesta să fie procurat şi instalat.

„Eu am pus întrebarea dacă factorii responsabili de la Calorgal nu se gândesc serios că este ceva în neregulă cu acest gigacalorimetru. Trei ani nu au fost probleme, iar după ce a apărut cel de-al doilea aparat, au apărut şi problemele. Deja pe două săptămâni este înregistrat un consum care nu se regăseşte în consumul nostru. Monitorizarea aparatului este irelevantă, din punctul meu de vedere. Trebuie verificat. Noi, când am obţinut aprobare de la Apaterm, am fost obligaţi să achiziţionăm aparate de ultimă generaţie, cu radio-citire, care sunt cele mai scumpe de pe piaţă. În mod logic, şi Calorgal ar fi trebuit să aibă aparat de aceeaşi precizie. La gigacalorimetrul Calorgal este garanţie de trei ani, iar la ale noastre de zece ani”, a spus Viorel Busuioc.

Citit 5580 ori Ultima modificare Joi, 18 Februarie 2016 00:11

11 comentarii

  • postat de Coco Miercuri, 17 Februarie 2016 13:53 82.137.12.*** Link la comentariu
    9
    7

    Si cât ai vrea sa plătești pentru 2 săptămâni de căldură 12 apartamente plus subsol?Cred ca noi romanii vrem servicii dar fara sa plătim...Întrebati cât plăteste un apartament in 2 săptămâni cu centrala si înmulțește cu 12 si ai sa vezi ca plătesc mult mai mult decat 300 de lei...

    Raportează
  • postat de Calorgal ,conventii ilegale,fara aviz metrologoc autorizat. Miercuri, 17 Februarie 2016 12:47 5.13.151.*** Link la comentariu
    2
    18

    Calorgal,a bagat pe gat niste conventii in alb,parsive in care te mint ca vei fi facturat corect,dupa consumul individual si nu pausal,lucru ilegal si te trezesti cu note de plata la intretinere colosale. Calorgal nu a intrat in fiecare apartament centralizat cu un agent autorizat in metrologie si nu doar un angajat necalificat al Calorgal,ca sa masoare suprafata radianta in fiecare apartament. In cardasie cu administratorii ticalosi de asociatie,s-au trecut cifre false si neverificate de nimeni,nu s-a emis nici unui proprietar de apartament un buletin autorizat de verificare metrologica a suprafetei radiante din fiecare apartament. Deasemeni trebuia facuta dovada montarii fiecarui gigacalorimetru de scara cu aviz metrologic. In acest caz putem vorbi,nu de omisiune si neglijenta ci de inselaciune . Reziliati aceste conventii ticaloase bagate pe gat de administratorii de asociatii.Este un drept ce nu se poate pune la indoiala. Pausalul este interzis,iar firmele de repartitoare au dreptul si obligatia sa va factureze doar cat ati consumat,nu sa va bage pe gat facturi de milioane. Acesta este noul Calorgal

    Raportează
  • postat de Na Lin Ge Miercuri, 17 Februarie 2016 11:10 94.176.183.*** Link la comentariu
    16
    11

    Si care este adevarata problema ? Apare o diferenta de 1,7 giga intre intrarea in bloc si intrarea in apartamente . Pai astea sunt partile comune , crede cineva ca subsolul , holul , uscatorul sunt incalzite de la moka ? Daca impartim 1,7 giga [ca pret ] la nr apartamente care folosesc sistemul centralizat [si nu numai ] , rezulta cam 20 de lei de ap . Este absolut corect iar cei care isi dau aiurea cu parerea pe aici , sa se mute la marlea sa doarma cu porkul in casa . Moka da doar teo-xitu dar la pret triplu .

    Raportează
  • postat de Paganel Miercuri, 17 Februarie 2016 10:52 5.12.165.*** Link la comentariu
    4
    11

    Ca sa inteleaga galatenii care inca mai sunt la sistemul de caldura centralizat, facturile sunt umflate de ani de zile. In Mazepa 2, la Asoc. 183 unde administratorul Colt stia de cele intimplate, nu a luat nici o masura, niciodata. Dispareau gigacalorimetrele tot datorita celor de la apaterm si nicidecum nu a existat vreun hot care ar fi strabatut toate canalizarile si ar fi plecat cu sacul plin de astfel de aparate. Sesizari au fost facute zeci, tot nu s-a rezolvat, nu mai spunem de repartitoarele scoase de pe calorifere si repuse cu citeva zile inainte cind venea sa le citeasca acest admin. Nu mai locuiesc in Mazepa2 si nu stiu daca inca mai este acest Colt administrator cu cele doua cucoane cenzor cu salarii nemeritate, cu femei de serviciu cu contracte individuale de munca si salarii pentru munca pe care nu o prestau opt ore/zi, nemaivorbind de acel Duda (fost salariat la Apa-canal sau Apaterm ca era tot una) care habar nu avea de legislatie dar ocupa functia de presedinte al asociatiei iar comitet executiv nu a existat niciodata. Era o lista cu niste nume pe care ti-o fluturau pe la nas si care nu isi faceau simtita prezenta vreodata, unul dintre ei decedase cu mult timp inainte de a vedea lista. Se platea consumul de caldura enorm, cite 4-5 mil/luna de iarna la un ap. de 2 camere, nimeni nu-ti spunea cum se calculeaza, defapt locatarii erau pacaliti de firma ISTA, de APATERM care erau in agonie demult, de unii care scoteau acele repartitoare si de administratorul indolent, caci restul functionarilor din asociatie erau ca si inexistenti. Majoritatea si-au montat centrale termice dar tot platesc destul de mult caldura. Cei care au ramas pe sistem centralizat sa-si monteze repartitoare cu citire radio caci nu-i mai pot pacali pe cei de buna credinta dar cine sa le spuna, administratorul care mai lua niste bani in plus pt. ca le citea el personal?
    O NOUA ATRIBUTIE A ADMINISTRATORULUI asa cum prevede completarea Legii 230/2007 prin legea Legea nr. 34/2015, art. 36:
    - Informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari.

    Raportează
  • postat de Ion Miercuri, 17 Februarie 2016 09:18 188.26.124.*** Link la comentariu
    9
    11

    Eu nu mi-am platit intretinerea de 2 ani, si nici nu o voi plati vreodata. Iar cui nu ii convine ma poate da in judecata.

    Raportează
  • postat de Narval Miercuri, 17 Februarie 2016 09:06 5.13.164.*** Link la comentariu
    1
    16

    Asa si ? Si noua ne-a fost luat contorul din vara si suntem la pausal desi nu au voie. Legislatia e simpla si e scrisa in contractele Calorgal - Asociatie pe care cu mare prostie le-ati semnat voi presedintilor: furnizorul este obligat sa monteze gigacalorimetrul. Voi acceptati facturi la pausal. Prost nu e cine cere, ci cel care cumpara. Sesizati ANPC si ANRSC si apoi o sa aveti instant contor la bransament. Cat despre marea voastra reusita cu contorizarea.... mai bine taceti. E clar ca acele contoare "de ultima generatie" sunt pe post de repartitoare. Deci tot contorul de bransament e facturabil. Si felicitari ca v-ati dus in limba unde vi s-a spus sa le cumparati ( comisionul a fost luat ) si cu siguranta va citeste radio ( s-o credeti voi ). Eu in locul vostru mi-ar fi si rusine sa mai povestesc si la ziar ce teapa mi-am tras.

    Raportează
  • postat de Bandit Miercuri, 17 Februarie 2016 08:41 213.177.13.*** Link la comentariu
    0
    15

    Mergeti la protectia consumatorului.Acei oameni chiar isi fac treaba.Chemati un audit,nu stati asa.Acesta este unul din motivele pentru care m-am tras separat cu toate.Am avut dreptate cand am spus ....la vremuri noi ,tot noi.

    Raportează
  • postat de pixi Miercuri, 17 Februarie 2016 08:35 89.136.235.*** Link la comentariu
    2
    15

    Practica asta a fost generalizata in falimentarul Apaterm si se continua si in actualul Calorgal (doar sunt aceeasi hoti): schimbarea gigacalormetrului in sezon (sunt unele locuri in care aparatele se scot la inceputul sezonului si se schimba prin Martie-Aprilie).
    Fie-i tzarana usoara si Calorgalului - fabrica de hotii !

    Raportează
  • postat de Un Roman furat si suparat Miercuri, 17 Februarie 2016 07:30 5.13.152.*** Link la comentariu
    1
    12

    Si la mine in zona aceeasi problema,contor defect,facturare pausal,rest plata 587 ron numai caldura la doua camere.Am renuntat toata scara la serviciile acestei societati.Chiar nu stiu incotro sa o iau si cu cine sa vorbesc.

    Raportează
  • postat de IC Miercuri, 17 Februarie 2016 07:25 79.116.106.*** Link la comentariu
    0
    10

    La ce s-o fi asteptat domnul Busuioc si la ce sa se astepte altii in situatia dumnealui ,salariatii si obiceiurile sunt preluate in totalitate de la falimentara APATERM .,o mare greseala ,dumnealor,de la salariiati ,sindicat si pana la conduceri , au provocat dezastrul incalzirii centralizate in Galati si trebuiau usuiti ..... adica curatenie totala ,

    Raportează
  • postat de Stelicã Miercuri, 17 Februarie 2016 07:08 5.13.138.*** Link la comentariu
    0
    10

    Cum adica au trimis echipa de la Contorizari sa monitorizeze trei zile gigacalorimetrul sa vada daca e bun sau nu? Pai nu a fost verificat metrologic inainte? N-ar trebui sa aibe un buletin de verificare emis de metrologie?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.