Pe 3 martie, la Centru Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil (Centrul pentru Refugiaţi) din Galaţi au ajuns 15 refugiați, plecaţi din Grecia cu ajutorul Organizației Internaționale pentru Migrație. Printre aceştia se numără şi familia Aboaisa, doi adulţi şi trei copii minori.
Au doar opt zile de când au ajuns în oraşul nostru, dar îşi doresc să rămână aici în ciuda faptului că au auzit doar lucruri rele despre ţara noastră. Cei cinci s-au integrat foarte bine în Centrul pentru Refugiaţi, iar capul familie, Mohamed a început deja să gătească pentru celelalte persoane din centru, mai ales că are avantajul de a fi bucătar de profesie.
Deşi au ajuns într-o ţară fără războaie şi au întâlnit oameni care îşi doresc să îi ajute, Mohamed, de 39 de ani, şi soţia sa, Khaieria, de 37 de ani, retrăiesc momentele de groază prin care au trecut parcurgând drumul din Siria până la Galaţi.
“Lucram în Liban ca bucătar. M-am întors în Siria pentru că în Liban regulile pentru noi erau foarte grele. La noi nu este pace. Oricând poate veni o bombă sau o rachetă asupra noastră. Pentru siguranţa mea şi a copiilor mei, am hotărât să plec. Şcolile s-au închis. Nu am avut o ţară ţintă, dar vreau o ţară cu pace. Nu ştiam de România, voiam în Germania. Am plecat acum vreo trei luni. Am călătorit pe jos, cu maşina, cu vaporul. Am avut 9.000 de dolari la noi. M-am mai şi împrumutat. Prin toate ţările am călătorit ilegal. Am plătit pentru tot, nimeni nu te întreabă dacă ai copii, ci câţi bani ai în buzunar. Am mers trei ore pe jos, cu copii, pentru a ajunge din Siria în Turcia. Din Turcia am ajuns în Grecia. Călăuza nu ne-a lăsat să ne odihnim. M-am gândit că nu voi ajunge în Europa. De mai multe ori m-am gândit la asta. Când mergeam dinspre Siria spre Turcia, prin pădure, nu ştiam cum să mă întorc acasă. Şi când eram pe vapor am stat trei ore jumate până ne-a salvat un pescar. Am stat nouă zile în arest după ce ne-a salvat de pe vaporul care se scufunda. Tot drumul ne-a fost frică, dar cel mai frică ne-a fost pe mare pentru că eram foarte mulţi pe vapor”, povesteşte Mahomed.
“Nu am motiv să omor pe nimeni”
Tot timpul a vrut să se întoarcă acasă. Dar, un singur gând i-a dat putere şi a ajuns, până la urmă în Grecia, unde a stat o lună şi jumătate, după care a fost relocat, alături de familia sa, în România. “Gândul la ce este în Siria m-a determinat să merg mai departe”, îşi aminteşte sirianul.
Nu a avut o ţintă pentru destinaţia finală, dar şi-a dorit să ajungă undeva unde este pace. Teroarea prin care a trecut acasă l-a determinat să lupte şi să îşi ducă familia în orice alt colţ de lume. Copiii săi, deşi au doar patru ani, respectiv şapte luni, retrăiesc şi acum zilele petrecute în Siria. “Am fost cerut de armată şi nu am vrut să mă amestec în război. Nu am vrut să omor pe nimeni. Şi dacă nu mă ia armata, mă iau ceilalţi. Nu am motiv să lupt şi să omor pe nimeni Am lăsat acasă unchi, mătuşi, familia, tatăl meu este decedat. Mama mai trebuie să plece de acolo. Sper să o aduc şi pe ea aici. În ultimele două zile petrecute acasă, nu am ştiut ce este liniştea. Avioanele ruseşti bombardau, nu am ştiu ce este somnul. Copiii şi acum tresar în somn. Am vrut să îi las în Liban, să plec eu şi după aceea să îi iau din Liban, dar soţia mi-a spus că ori murim cu toţii, ori trăim cu toţii”, ne-a mai spus bărbatul.
Nu se aştepta să îi fie bine în România
Timp de o lună şi jumătate a stat în Grecia. A auzit doar cuvinte urâte despre România, dar s-a decis să vină în ţara noastră, despre care, când era în Siria, nici nu ştia că există. Acum se bucură că a făcut această alegere şi vrea să rămână la Galaţi, şi asta datorită oamenilor întâlniţi aici. “Nu am auzit cuvinte frumoase despre România. Nu era nimic oficial, dar se spunea că sunt oameni săraci, că centrele de refugiaţi sunt vai de capul lor, că trebuie să cerşeşti ca să mănânci, dar când am venit am văzut cu totul altceva. Când am ajuns în România, m-am schimbat la 180 de grade. Sunt oameni foarte buni, ne tratează foarte bine. Am ieşit afară din Centru cu soţia şi oamenii ne-au primit foarte bine. O domnă le-a dat fructe copiilor, o alta le-a dat bani”, ne-a explicat Mohamed, care ne-a mărturisit că îşi doreşte să primească drept de muncă pentru a se putea angaja ca bucătar.
Spre deosebire de Mohamed, soţia sa, Khaieria, nu a lucrat niciodată. Cu toate acestea îşi doreşte să facă cursuri de cosmetică şi să lucreze în acest domeniu la Galaţi. Khaieria este singura femeie din Centrul pentru refugiaţi din Galaţi şi asta îi face şederea mult mai grea, dar este decisă să nu renunţe.
Cei doi soţi, ca şi ceilalţi refugiaţi aduşi la Galaţi, au trecut deja prin procedura depunerii cererii de azil, în cadrul căreia au fost amprentați și fotografiați, datele fiind incluse într-o bază europeană de date. În urma depunerii cererii, în maximum 30 de zile, ei trebuie să primească un răspuns. Dacă nu sunt mulţumiţi de acest răspuns, acesta poate fi contestat în instanţă. Până la soluţionarea contestaţiei, refugiaţii stau în Centru, pot ieşi în oraş pentru câteva ore pe baza documentului provizoriu de identitate pe care îl primesc, se autogospodăresc, cu cei 16 lei pe care îi primesc zilnic de la statul român.
