În Joia Mare, după oficierea Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a îngenuncheat, în Catedrală, şi a spălat picioarele a 12 copii orfani. Înaltul ierarh a urmat, astfel, exemplul Mântuitorul Iisus Hristos, care, înainte de Cina cea de Taină, le-a spălat picioarele apostolilor săi.
Înalt Prea Sfinţitul Casian a spus, la finele ritualului, că şi-ar dori ca efectele slujirii aproapelui să ajungă „până în inima celui mai îndepărtat frate al nostru, care e trist, bolnav, singur, îndepărtat şi are trebuinţă de cele trei daruri pe care ni le împărtăşeşte Mântuitorul”. „Primul dar este bunătatea. Al doilea este cărarea către aproapele nostru, prin smerenie (care înseamnă iubirea necondiţionată, pentru a săvârşi bine necondiţionat, acolo unde este nevoie de el). Iar al treilea dar este iertarea de toate păcatele noastre. Spălarea aceasta arată, aşa cum spune Biserica în rugăciune, îndepărtarea prafului păcatelor de pe sufletele noastre. Prin curăţirea sufletelor, se curăţesc şi sentimentele noastre. Prin acestea toate la un loc, bunătatea, smerenia şi curăţia, ne apropiem unii de alţii, curăţindu-ne, îmbrăţişându-ne, ajutându-ne şi aşteptând luminata bucurie a păcii şi luminii Mântuitorului prin Înviere, în suflete, în inimi, în oameni, între oameni, în case, în sate, în oraşe, în ţară şi în toată lumea. Bunătate, smerenie, curăţie şi înviere la lumina convieţuirii frăţeşti, unii altora fiindu-ne slujitori şi nu stăpâni. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
Acţiunea este organizată anual, în Joia Mare, de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu filiala gălăţeană a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. Cei 12 copii provin de la diverse centre de plasament din Galaţi. După ce au luat parte la ritual, copiii au primit pantofi noi, obiecte de igienă personală şi dulciuri din partea organizatorilor.
De unde provine ritualul
Spălarea picioarelor face parte, de fapt, din ritualul ospitalităţii iudaice. De regulă, se spălau picioarele oaspeţilor care urmau să se aşeze la masă, dar de către un slujitor sau o slujnică, nicidecum de către stăpânii casei. Dar nici măcar servitorii, fie ei şi slavi, nu puteau fi obligaţi să facă un asemenea serviciu, dacă nu voiau. Or, Iisus era, la cină, şi gazdă, şi stăpân, şi învăţător şi totuşi nu se sfieşte să îndeplinească El Însuşi acest ritual. Spălatul picioarelor este, deci, un dar, un exemplu personal de slujire.
