FOTO/ Gălăţencele au dat o lecţie de eleganţă pe două roţi, într-un oraş FĂRĂ piste pentru biciclişti
Foto: Foto ”Viața liberă”, Ruxandra Podlisnic

FOTO/ Gălăţencele au dat o lecţie de eleganţă pe două roţi, într-un oraş FĂRĂ piste pentru biciclişti
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Aproximativ o sută de gălăţence îmbrăcate în rochii elegante, pe tocuri şi cu accesorii rafinate au participat, duminică, 22 mai, la o promenadă a biciclistelor, pe Faleza Inferioară a Dunării. Evenimentul a fost organizat, al patrulea an consecutiv, de Clubul de Ciclism Galaţi şi s-a bucurat atât de admiraţia publicului, cât şi de o bună implicare a doamnelor şi domnişoarelor din Galaţi.

"80 de persoane au participat la această promenadă, mai gătite, mai frumoase, mai elegante decât anul trecut. Avem premii pentru toate participantele, care constau în abonamente la sala de fitness, produse cosmetice, vouchere pentru machiaj, în general, produse pentru doamne şi domnişoare. Încercăm să promovăm cât mai mult ciclismul ca stil de viaţă sănătos. Spre bucuria noastră, suntem din ce în ce mai mulţi şi, poate, în viitorul apropiat autorităţile ne vor face nişte piste să circulăm în siguranţă", ne-a declarat Sorin Stanciu, unul dintre organizatorii Clubului de Ciclism Galaţi.

Totodată, participantele au precizat că s-ar plimba pe bicicletă mai des, dacă Galaţiul ar avea piste pentru biciclişti. "Este al patrulea an când particip. Este păcat că se face o dată pe an, eu aş face un astfel de eveniment în fiecare anotimp. Îi felicit pe băieţii de la Clubul de Ciclism, întotdeauna au organizat evenimentul cu multă seriozitate. Mi-aş dori ca zilnic să ne putem plimba astfel pe străzile Galaţiului, însă nu este posibil. În primul rând, nu avem pistele acelea pentru biciclişti, după care tânjesc mulţi. Am observat că de la an la an sunt mai multe femei care îşi doresc să urce pe bicicletă, dar nu au pe unde să se plimbe. Chiar şi aici, pe Faleză, dacă vrei să mergi pe pista de biciclişti, dai peste restaurante sau peste oameni", ne-a spus Gianina Hanţă, una dintre participante.

Citit 13482 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 13:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.