Ziua Internaţională a YOGA, la Galaţi. Un reprezentant al Ambasadei Indiei, sari-uri colorate, muzică şi yoga

Ziua Internaţională a YOGA, la Galaţi. Un reprezentant al Ambasadei Indiei, sari-uri colorate, muzică şi yoga
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ieri, spre prânz, pe un soare arzător ca în India, dl. Kamal Khurana, ataşatul cultural din cadrul Ambasadei Indiei la Bucureşti, invitat de onoare, însoţit de familie (soţia şi cei doi fii) a participat la sărbătorirea Zilei Internaţionale Yoga - 21 Iulie, chiar în ziua Solstiţiului. Ochiul s-a bucurat să admire grupul de participanţi gălăţeni (mai mult tinere studente, dar şi dansatoare îmbrăcate în sari-uri pastelate) cu exerciţii de respiraţie Yoga, făcute pe salteluţe, pe iarbă, cu muzică indiană unduitoare ca fumul, în Campusul Ştiinţei - în curtea interioară a Facultăţii de Inginerie de pe strada Domnească nr. 111, în preajma fântânii. Iniţiată acum doi ani, pentru prima oară sărbătorită acum şi la Galaţi, Ziua Yoga a fost organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Fundaţia Educaţională Indo-Europeană (IEEF), cu sprijinul Ambasadei Indiei în România, cu un program variat, în aer liber. Parteneri au fost, de asemenea, Casa de Cultură a Studenţilor şi Librăriile HUMANITAS din Galaţi, prezente cu o bogată colecţie de carte despre Yoga şi cultura indiană şi un superb zeu Vishnu din bronz. (Zeul, cu nume însemnând „cel care se află pretutindeni”, este reprezentat în negru sau albastru, cu patru mâini, în care ţine obiecte simbolice: o scoică, discul cu şase raze chakra, măciuca, arcul, lotusul, un alungător de muşte, un evantai cu care înviorează focul şi o sabie a cunoaşterii.)

A fost şi o demonstraţie de Vinyasa Yoga cu Flowrina (alias Florina Păduraru), instructor de Yoga, care ne-a învăţat să respirăm cu mai mult folos. Dar şi o introducere în Hatha Yoga cu Mihaela Lupoaie, profesor în această ştiinţă a autocunoaşterii şi a eliberării cugetului.

Prof. dr. Gabriela Bahrim, prorectorul Universităţii, a fost gazda primitoare, care a adresat în deschidere un cuvânt de bun venit oaspeţilor. Prorectorul a explicat că, datorită colaborării între Universitate şi Fundaţia Indo-Europeană, se vor dezvolta şi în continuare schimburi culturale, oportunităţi pentru cadre didactice şi studenţi, cu desfăşurarea de proiecte de cercetare, într-o colaborare de lungă durată.

„Promotorul” schimbului cultural, aşa cum a am aflat de la prezentatoarea evenimentului - ziarista Angela Ribinciuc (de asemenea îmbrăcată în sari), șef Serviciu comunicare, promovare și relația cu mediul socio-economic în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați - este lect. dr. ec. Daniela Zeca, profesor care predă la Facultatea de Inginerie din Brăila a Universităţii noastre: „Datorită dumneaei ne aflăm noi astăzi aici”. Dna Zeca ne-a spus că acesta a fost „un prim pas” al unei colaborări de „comunicare între două naţiuni”. Prof. univ. dr. Ion Corduneanu, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie s-a lăsat fotografiat alături de organizatoarele îmbrăcate în sari-uri strălucitoare şi în culori calde. Oaspetele de la Ambasada Indiei a mulţumit pentru primire şi a felicitat Universitatea gălăţeană pentru organizarea evenimentului, vorbindu-ne o limbă de înţeles şi la noi şi în India: engleza.

Am ascultat apoi melodii interpretate şi dansate de gălăţeanca Naliny (Mariana Saleh), cântăreaţă româncă de muzică orientală, care se bucură de succes, fiind mereu invitată a televiziunilor centrale. A călătorit în India şi Siria, vorbeşte araba şi hindi, a fost invitată şi la cea mai mare televiziune din Mumbai (cel mai populat oraş indian, fostul Bombay). Acum a mulţumit oaspeţilor, care au făcut atâta drum pe căldură, a descris costumele tradiţionale indiene şi a cântat, înconjurată de tinere dansatoare.

Citit 2749 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2016 09:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.