GALA absolvenţilor de la ”Carol Davila”. Noi asistenţi medicali, un jurământ şi o criză de sistem

GALA absolvenţilor de la ”Carol Davila”. Noi asistenţi medicali, un jurământ şi o criză de sistem
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un jurământ de felul celui pe care îl rostesc medicii sau demnitarii l-au spus vineri, 24 iunie, şi absolvenţii celei de-a douăzeci şi doua promoţii a Şcolii Postliceale „Carol Davila” Galaţi.

Scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” s-a umplut de elevi în costume albe de asistenţi. Şefele de promoţie, Liliana Luminiţa Săndic (anul III, Medicină Generală), respectiv, Gabriela Dinu (Farmacie), le-au predat ştafeta elevelor care termină acum anul doi de studiu. Scena s-a umplut de uniformele absolventelor - manta şi tocă negre, ca într-o secvenţă din „Harry Potter”. Acestea au rostit jurământul în slujba pacienţilor, pentru onoarea profesiei, respectarea colegilor, umanism.

Să aibă “minte clară, inimă bună şi să fie mereu tineri”, le-a urat Nicoleta Leibovici, managerul şcolii. Directoarea instituţiei, prof. Vasilica Ilie, le-a urat să devină asistenţi medicali de succes şi să nu uite că a fi salvator de vieţi este cea mai nobilă profesie.

„Sunteţi frumoşi, sunteţi plini de speranţe, aveţi idealuri, dar trebuie să fiţi cu picioarele pe pământ: trăim într-o societate în care sistemul medical este criticat, este târât în tot felul de scandaluri şi îmi doresc ca voi să încercaţi să albiţi acest sistem medical şi să daţi dovada cunoştinţelor pe care le-aţi asimilat în cei trei ani", i-a avertizat de la microfon, cu francheţea sa obişnuită, chiar dacă era încă momentul celor mai frumoase vise pentru absolvenţi, dr. Valentin Boldea.

Managerul i-a felicitat că au absolvit, însă nu le-a urat vacanţă plăcută, „decât după ce aţi trecut examenul pe care îl mai aveţi de susţinut.”

Angajat acasă sau în străinătate?

Problemele globalizării şi-au spus şi ele cuvântul: „Iar dacă acum câţiva ani în mesajul meu spuneam că îmi doresc ca toţi să profesaţi în unităţile medicale din ţară, anul ăsta nu vă spun altceva decât să vă găsiţi locuri de muncă. Şi chiar vă recomand să plecaţi,  pentru o perioadă de timp, nu definitiv, din ţară. Şi să veniţi cu bune practici din ţările unde veţi profesa. Pentru că, din păcate, sistemul românesc nu duce lipsă de valori, nu duce lipsă de profesionişti, duce lipsă de proceduri pe care să le respectăm. Atunci când neprofesioniştii îşi bagă picioarele şi dau indicaţii într-un sistem medical, totul merge anapoda! Eu vreau ca profesioniştii să fie cei care decid soarta nu numai a celor care îşi desfăşoară activitatea, ci în primul rând soarta persoanelor care beneficiază de serviciile profesioniştilor". Lucrând într-un “sistem civilizat”, ei vor aplica şi la noi procedurile.

Britanicii încă vor asistente din Galaţi

Şi, în contextul Brexit, de la directoarea Vasilica Ilie aveam să aflu, după ceremonie, că şcoala tocmai primise oferte noi din Marea Britanie: britanicii voiau să angajeze asistente medicale de la o şcoală bună. De altfel, citeam recent într-un documentar din revista de geografie scoasă de Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” că şi acolo cei mai mulţi dintre absolvenţi au mers până acum la facultăţi britanice.

În cuvântul său, preşedinta Asociaţiei „Carol Davila”, „mentorul şcolii”, dr. Mihaela Ghiurcă, le-a atras atenţia absolvenţilor că „de aici încolo nu mai e loc de greşeală”, au toată răspunderea faptelor. Dumneaei speră şi că ei vor rămâne să lucreze în ţară, căci „parcă ne doare sufletul să ştim că an de an vă şcolarizăm pentru alţii. Gândiţi-vă la rudele dumneavoastră, la familiile dumneavoastră, la noi. Dacă pleacă toţi specialiştii, noi cu ce vom mai rămâne?”

A vorbit apoi prof. dr. Zanfir Ilie, director al Bibliotecii "V. A. Urechia", vechi partener şi susţinător al şcolii, care contribuie, de asemenea, la activităţile culturale desfăşurate de bibliotecă. Managerul observa astfel zestrea culturală care se adaugă la cea profesională pentru elevii acestei şcoli de profil. O latură susţinută de regretatul fondator şi director, prof. dr. Barbu Leibovici, evocat acum. A mai vorbit prof. Lucica Veliche, directoarea Bibliotecii municipale pentru copii.

În final, s-a cântat „Gaudeamus igitur” şi scena s-a umplut de florile aduse de băieţi fetelor şi profesoarelor!

Citit 4724 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2016 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.