Statistica admiterii la „Dunărea de Jos”

Statistica admiterii la „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cea mai mare medie de admitere la Universitatea „Dunărea de Jos” s-a înregistrat la Sociologie * Urmează Ştiinţele Economice, Medicina şi Literele *

Concurenţa neaşteptat de mare de anul acesta la facultăţile Universităţii „Dunărea de Jos” a produs o serie de medii de admitere destul de mari. În condiţiile în care au fost cu aproximativ 200 de candidaţi mai mult faţă de anul trecut, şi ultimele medii de admitere au crescut. În principiu, facultăţile unde s-a înregistrat cea mai mare concurenţă au avut şi cele mai mari medii de admitere. Adică s-a intrat destul de greu.

Primele poziţii

Topul facultăţilor de la „Dunărea de Jos” în funcţie de ultimele medii de admitere este deschis de specializarea Sociologie, de la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie, cu o ultimă medie de admitere incredibilă: 9,33. Secţia Sociologie a devenit în scurt timp una dintre cele mai căutate specializări de la „Dunărea de Jos”.

În top se mai situează, evident, Facultatea de Ştiinţe Economice, acolo unde s-a înregistrat o concurenţă de aproape şapte candidaţi pe un loc subvenţionat de stat. Acest lucru s-a văzut şi pe listele afişate, unde ultimul student admis pe locurile bugetate a avut media 9,12. O medie destul de mare a avut şi ultimul candidat admis pe locurile cu taxă la această facultate, 8,21, lucru care dovedeşte că la Ştiinţe Economice nu vin doar foarte mulţi absolvenţi de liceu, ci şi cei mai bine pregătiţi dintre aceştia.

Urmează, în acest top neoficial, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină dentară, unde ultimul admis la buget a obţinut media 9,10. Şi celelalte specializări de la Medicină au avut medii mari de admitere (8,58 la specializarea Farmacie, 8,41 la specializarea Medicină şi 8,70 la Asistenţă medicală), însă aceste medii trebuie privite şi dintr-un alt punct de vedere.

Spre deosebire de Ştiinţe Economice, unde candidaţii au venit cu mediile obţinute la bacalaureat şi în anii de liceu, la Medicină 80 la sută din media finală a însemnat nota la testul grilă. Ceea ce înseamnă că cei care au optat pentru această facultate au învăţat, nu glumă. Drept dovadă, cei admişi pe locurile de la buget au obţinut, în majoritate covârşitoare, note peste 9,00, un singur candidat primind nota 10,00.

Facultăţile premiante de anul acesta includ şi Facultatea de Litere, unde ultimul admis la buget a avut media 9,03, iar la taxă 8,45.

Multe medii între 7,00 şi 9,00

Şi la restul facultăţilor de la „Dunărea de Jos” s-au înregistrat medii destul de mari de admitere. Cele mai multe specializări au reuşit medii de admitere cuprinse între 7,00 şi 9,00, fapt care dovedeşte că, anul acesta, absolvenţii de liceu valoroşi şi-au îndreptat serios privirea către Universitatea „Dunărea de Jos”.

Afirmaţia e întărită şi de faptul că nu mai puţin de cinci elevi olimpici, care au fost admişi automat pe locurile de la buget, au optat pentru una dintre facultăţile universităţii de stat gălăţene.

Pesimiştii pun această mişcare pe seama crizei financiare, care îi împinge pe mulţi absolvenţi să aleagă varianta economicoasă a studiilor „acasă”, în timp ce optimiştii cred că e vorba şi despre o imagine mai bună a Universităţii „Dunărea de Jos”. În lipsa unor studii care să explice ştiinţific „mişcarea” în piaţa educaţională, am putea spune că adevărul e, probabil, undeva la mijloc.

Concurenţă şi la facultăţile tehnice

Îmbucurător pentru conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” e şi faptul că mulţi dintre absolvenţii de liceu s-au îndreptat către facultăţile tehnice. După ani buni în care se înscriau mai puţini candidaţi decât numărul de locuri de la buget, anul acesta au avut parte de concurenţă. Cel puţin în primă instanţă, pentru că rezultatele sunt cele dinaintea etapei de depunere a diplomelor în original.

După ce şi această etapă va fi parcursă, fiecare facultate va putea vedea care este, în acest moment, în mod real, nivelul de adresabilitate în rândul absolvenţilor de liceu.

Facultăţile, în ordinea ultimei medii de admitere la buget

Iată topul neoficial al facultăţilor, în funcţie de media ultimului admis pe locurile subvenţionate de stat. În paranteză sunt trecute mediile ultimilor candidaţi admişi pe locurile cu taxă.

1. Istorie, Filozofie şi Teologie, specializarea Sociologie - 9,31 (6,68)

2. Ştiinţe Economice - 9,12 (8,21)

3. Medicină, specializarea Medicină Dentară - 9,10 (6,84)

4. Litere - 9,03 (8,45)

5. Ştiinţa Calculatoarelor - 8,83 (7,85)

6. Medicină, specializarea Asistenţă medicală - 8,70 (5,85)

7. Drept - 8,62 (5,25)

8. Medicină, specializarea Farmacie - 8,58 (7,38)

9. Medicină, specializarea Medicină - 8,41 (6,92)

10. Istorie, Filozofie şi Teologie, specializarea Teologie - 8,40 (6,21)

11. Ştiinţe - 8,33 (5,76)

12. Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor - 8,32 (7,33)

13. Arte, specializarea Arte plastice, decorative şi design - 8,16 (5,33)

14. Educaţie Fizică şi Sport - 8,08 (6,63)

15. Istorie, Filozofie şi Teologie, specializarea Istorie - 7,86 (7,06)

16. Istorie, Filozofie şi Teologie, specializarea Filozofie - 7,84 (6,74)

17. Inginerie Brăila - 7,15 (5,74)

18. Nave - 7,13 (5,72)

19. Arte, specializarea Teatru - 6,75 (-)

20. Inginerie electrică şi electronică - 6,48 (5,88)

21. Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor - 6,44 (6,02)

22. Mecanică - 6,19 (5,47)

23. Arte, specializarea Muzică - 6,00 (-)

Citit 1759 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.