Galaţiul, sufocat de sute de maşini abandonate/ Numărul sesizărilor este în continuă creştere (FOTO)

Galaţiul, sufocat de sute de maşini abandonate/ Numărul sesizărilor este în continuă creştere (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Deşi în majoritatea cartierelor din Galaţi şoferii ajung la exasperare în timp ce caută un loc de parcare, rablele abandonate se înmulţesc văzând cu ochii. La insistenţele gălăţenilor, „Viaţa liberă” a publicat zeci de articole cu privire la numărul în creştere al vehiculelor fără stăpân, însă sesizările acestora continuă să fie trimise la adresa redacţiei noastre, fără vreo precizare despre intervenţia autorităţilor. 

Multe dintre maşinile abandonate sunt vechi, pline de rugină, fără plăcuţe de înmatriculare sau alte marcaje oficiale. Totodată, unele, potrivit reclamanţilor, sunt parcate de câţiva ani pe domeniul public sau privat al statutului ori al unităţilor administrativ teritoriale.

Astfel, numărul maşinilor despre care puteţi citi astăzi în ziarul nostru este mai mare decât cel al vehiculelor ridicate de Primăria municipiului Galaţi în anul 2016, până în luna iunie.

Peste 20 de sesizări, în două săptămâni  

Cu siguranţă, persoanele care vor circula pe strada Grădina Veche nr. 1, pe lângă blocul A5 şi E1 din Micro 20, precum şi pe lângă blocul E2 din Micro 18, pe strada Alexandru Davila, în apropierea sediului pompierilor, pe strada Petru Rareş nr. 18 din Mazepa I, în spatele blocului D2 din Micro 21 (pe lângă Turnul Televiziunii), dar şi în parcarea din faţa blocului B2, vor vedea rable abandonate. Tot pe spaţiul verde, în spatele blocului K din Micro 20, zace un vehicul abandonat. Mai mult, pe strada Argeşului, colţ cu Frunzei, în Micro 17, două rable au fost abandonate de ani buni. Şi pe strada Oltului nr. 22, în dreptul blocului B18, la scara 3, alte două vehicule aşteaptă să fie ridicate. Aceeaşi situaţie este şi pe strada Navelor, vizavi de blocurile R1 şi R3, unde două maşini sunt nemişcate din loc de cel puţin doi ani, a precizat un gălăţean.

În categoria maşinilor care ar trebui ridicate sunt şi două vehicule din apropierea blocului PS11, de pe strada Cloşca.

Un alt cititor ne-a transmis câteva imagini cu trei maşini abandonate în spatele Secţiei nr. 2 a Poliţiei Locale Galaţi.

Doar zece maşini ridicate, până în luna iunie

Reamintim că, potrivit Primăriei, până în luna iunie a acestui an au fost ridicate zece vehicule, iar 30 erau în curs de verificare. Din anul 2005, când au început aceste acţiuni în Galaţi, şi până în luna iunie 2016, au fost ridicate şi depozitate de către Unitatea Administrativ Teritorială Galaţi 520 de vehicule. Cele mai multe dintre acestea, 98 la număr, au fost ridicate în anul 2009.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 421 din 2002 actualizată, proprietarii de vehicule, care din anumite motive le-au abandonat pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, au obligaţia de a le ridica. În acest sens, Primăria Municipiului Galaţi a anunţat că va emite somaţii pentru ridicarea vehiculelor. Potrivit actului normativ, „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei”.

Citit 4556 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.