Peste 1.400 de apeluri pentru AJUTOR au fost primite la Telefonul Vârstnicului

Peste 1.400 de apeluri pentru AJUTOR au fost primite la Telefonul Vârstnicului

Sursa foto: Internet
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!


La un an de la lansare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare şi asistenţă dedicată persoanelor peste 65 de ani, a înregistrat peste 5.700 de apeluri, dintre care 1.423 sunt apelanţi unici, proveniţi din toate regiunile ţării.

Potrivit unui studiu realizat de Fundaţia „Principesa Margareta a României”, în ultimele zece luni, 61 la sută dintre apelanţii unici au fost femei, iar 31 la sută bărbaţi. În ceea ce priveşte mediul de viaţă, 38 la sută provin din mediul rural sau din oraşe mici, 29 la sută din oraşe mari, iar 29 la sută din Capitală. Vârsta apelanţilor diferă, cei mai numeroşi se încadrează în palierul 70-80 de ani (91 la sută), iar situaţia locativă arată că peste 55 la sută dintre ei locuiesc singuri.

Totodată, studiul arată că 46 la sută dintre apelanţi au solicitat informaţii de ordin general, 13 la sută au solicitat sprijin financiar, iar opt la sută îngrijire la domiciliu. Mai mult, 16 la sută dintre vârstnici au solicitat serviciul de reapelare, mărturisind că se simt foarte singuri.

Problema cel mai des identificată este abuzul asupra vârstnicilor. Studiul mai arată că vârstnicii au solicitat consiliere juridică pe diferite teme, cele mai frecvente fiind pentru situaţii în care au rămas fără locuinţă. În funcţie de obiectul lor, 28 la sută dintre cazuri au fost redirecţionate spre ONG-uri, 27 la sută către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 24 la sută spre linii de ajutor specializate, 14 la sută spre primării şi şapte la sută spre puncte ale poliţiei locale.

Linia telefonică pentru vârstnici este operată de Fundaţia „Principesa Margareta a României” şi finanţată de către Fundaţia „Vodafone”. Telefonul Vârstnicului oferă gratuit şi confidenţial informaţii de interes general, sfaturi de îndrumare către resursele necesare vârstnicilor, semnalează abuzuri şi alină singurătatea prin conversaţii cu asistenţii sociali care preiau apelurile. Acesta poate fi apelat gratuit, de luni până vineri, între orele 8,00 şi 20,00, la numărul 0800.460.001.

Citit 982 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Septembrie 2016 23:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.