Cum putem avea un centru istoric reabilitat şi atractiv pentru turişti | Societatea civilă vine cu soluţia

Cum putem avea un centru istoric reabilitat şi atractiv pentru turişti | Societatea civilă vine cu soluţia
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Propunerea a ajuns deja pe masa primarului Ionuţ Pucheanu. Edilul spune că aleşii locali pregătesc o serie de hotărâri pentru a schimba faţa oraşului

 Cei care vor să-şi reabiliteze imobilele vor fi sprijiniţi, iar proprietarii care preferă să le lase în paragină vor fi supraimpozitaţi

Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, una dintre cele mai active organizaţii gălăţene, care a solicitat, în repetate rânduri, în ultimii ani, municipalităţii să ia măsuri pentru reabilitarea şi punerea în valoare a centrului istoric al oraşului, pune pe masa Primăriei un plan de soluţii în acest sens. De curând, reprezentanţii ONG-ului i-au transmis primarului Ionuţ Pucheanu un proiect prin care, în viziunea Asociaţiei, municipalitatea ar putea crea un cadru legislativ motivant, pentru a-i determina pe proprietari să-şi restaureze imobilele degradate.
„Propunerea noastră este de a se emite urgent o hotărâre de Consiliu Local pe modelul Primăriei Oradea, prin care restaurarea clădirilor monument istoric ce intră sub incidenţa Legii monumentelor istorice (Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice), poate fi stimulată prin acordarea de către Primărie a unor împrumuturi ce pot fi rambursate în proporţie de 80 la sută. Proprietarii acestor imobile vor primi împrumutul, Primăria Galaţi suportând 20 la sută din cheltuieli, respectiv proiectul tehnic şi dirigenţia de şantier, perioada de rambursare fiind extinsă la cinci ani. Pentru proprietarii imobilelor care nu sunt monumente istorice, se vor face notificări privind obligaţia de a-şi renova faţadele dinspre stradă, iar dacă într-un termen de un an nu trec la executarea lucrărilor, vor fi supraimpozitaţi cu o sumă de cinci ori mai mare decât valoarea impozitului stabilit pentru acea zonă. Şi în cazul acestor proprietari se va aplica aceeaşi metodă de stimulare a restaurării propriului imobil, Primăria acordând sprijinul financiar sub formă de împrumut, cu posibilitatea achitării eşalonate, într-un termen de cinci ani. Acest sprijin financiar poate fi justificat şi prin faptul că o parte dintre proprietari au primit prin retrocedare, pe Legea 10/2001, imobile foarte degradate, ce necesită lucrări costisitoare de reabilitare”, a declarat Bogdan Radu Brînzan, preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”.
În cazul proprietarilor de imobile care nu iau măsuri pentru a-şi întreţine clădirile sau terenurile, reprezentanţii Asociaţiei propun municipalităţii supraimpozitarea, ba chiar amendarea acestora. „Un caz aparte îl constituie proprietarii de clădiri/terenuri care le lasă în stare de degradare totală, devenind focare de infecţie, zone periculoase. Aceştia ar trebui supraimpozitaţi de şapte - zece ori, obligându-i în acest fel să ia o decizie, în sensul valorificării terenului prin curăţare şi construire, reamenajare, ori prin vânzarea acestuia (exemplu: cazul MEHID). Totodată, propunem aplicarea unor sancţiuni contravenţionale drastice proprietarilor care au curţile, terenurile, pline de gunoaie şi vegetaţie neîngrijită, organizarea unor acţiuni de conştientizare şi educare a cetăţenilor privind importanţa reabilitării imobilelor istorice, a pietonalizării străzii Domnească, prin mijloace mass-media, prin prezenţa unor reprezentanţi ai administraţiei locale”, a subliniat preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”.

Pucheanu promite măsuri

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ne-a declarat că a purtat o serie de discuţii cu reprezentanţii societăţii civile pentru schimbarea feţei oraşului şi a precizat că, la acest moment, sunt în lucru mai multe proiecte prin care proprietarii de imobile vor fi încurajaţi şi susţinuţi să investească în reabilitarea clădirilor degradate, iar cei care vor da dovadă de nepăsare vor fi supraimpozitaţi. „Sunt deschis propunerilor venite din partea societăţii civile, particip şi la întâlnirile la care sunt invitat. Din păcate, chiar dacă multe idei sună foarte bine, avem de-a face cu tot felul de hăţişuri legislative, pe care prea puţini le pot anticipa şi le cunosc. Este posibil ca în şedinţa din luna octombrie să venim în Consiliul Local cu un proiect prin care să încurajăm proprietarii să-şi reabiliteze imobilele, să mergem până la scutirea de la plata taxelor şi impozitelor. Încă se lucrează la acest proiect de hotărâre, nu i-am dat încă o formă finală”, ne-a spus Ionuţ Pucheanu.

Citit 4934 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2016 01:52

13 comentarii

  • postat de locatarii
    Marți, 20 Septembrie 2016 08:43
    84.117.45.***
    Gargara. Pe strada Alex.I.Cuza nr.51, locatarii isi intretin imobilul dar Primaria desi este si ea propietara,vrea neaparat sa il distruga.In loc sa distruga focarul de infectie de la nr.47 unde este depozitat un automobil ruginit si lucratorii Ecosal arunca gunoiul colectat din strada,extind cu buna stiinta acest focar la imobilele urmatoare unde de ani de zile pe trotuar cresc otetari si buruieni care depasesc 3m inaltime,se depoziteaza resturile asfaltice de la repararea conductei de alimentare cu apa si a gaurilor din carosabil, s-a astupat rigola si capacul de la gura de canalizare,iar apa din baltile rezultate din urma ploilor se infiltreaza la fundatia cladirii si in terasament accentuand procesul de tasare a imobilului si aparitia gaurilor in carosabil.La nr.49 Primaria lucreaza de zor la refacerea zidului exterior al imobilului demolat si declarat monument de arhitectura iar nici la 20m distanta, printre cladirile istorice cu un singur nivel, se inalta samet scheletul unui bloc cu 7 etaje a carui constructie momentan pare sistata.Ce fel de centru istoric poate fi aceasta zona unde traiesc in simbioza cladiri vechi si zgarie nori ce se construiesc in prezent. Rusinica......celor raspunzatori de mizeria din acest oras!!!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Tralala
    Luni, 19 Septembrie 2016 21:13
    5.13.153.***
    Terente Galatiul nu are un centru istoric adevarat in primul rand din cauza bombardamentelor americane din '44! Aproape ca au ras orasul! Cauta fotografi vechi cu orasul sa vezi ce strazi frumoase am avut! Comunistii au avut loc apoi unde sa-si construiasca cutiile de chibrit! Oricum, chiar si pe vremea lor orasul era mult mai aeristi fara toate masinile astea.
    1
    2
    Raportează
  • postat de Ruina srl .
    Luni, 19 Septembrie 2016 19:11
    108.245.201.***
    Iar postati poze cu Cernobal ,.... ati ajuns o ruina .
    1
    1
    Raportează
  • postat de hehe
    Luni, 19 Septembrie 2016 17:19
    5.13.239.***
    Care centru istoric? ce turist vine sa vada 3 case cand in alte orase sunt cartiere intregi.Terminati cu prostia cu turismul in Galati. Nu poti sa faci atractie turistica dintr-un oras care s-a vrut a fi industrial.
    0
    2
    Raportează
  • postat de Nelu Carbid
    Luni, 19 Septembrie 2016 17:00
    5.13.195.***
    Ce turism sa faci in Galati?
    ce sa vezi?
    Care centru istoric?
    Niste cladiri vechi de 100 de ani in care nu s-a intamplat nimic sau nu sunt reprezentative arhitectural nu sunt istorice doar pt ca sunt vechi.
    In istorie intri daca meriti nu daca te invechesti.
    Credeti ca blocurile din cartierele muncitoresti pente 60 de ani vor fi istorice?
    Centrul ar fi istoric daca ar fi o zona unitara arhitectural, adica sa zicem ca toate cladirile sunt de la incepuul sec 20. Da cand la noi s-a construit haotic , cand nu exista niciun fel de bun gust ce dreq de centru istoric sa restaurezi?
    nu mai punem la socoteala ca cladirile alea vechi nu prezinta nicio siguranta in cazul unui cutremur mai serios.
    Cand vor muri oameni sub ruinele centrului istoric atunci sa vad asociatia lu pazvante ce va mai zice.
    Si mai usor cu fondurile publice pentru renovarea proprietatilor private.
    Cine isi permite sa consolideze sa ramana proprietar, cine nu sa-I cada casa pe el. Ca nici mie nu mi-a dat statul bani sa-mi pun gresia in baie.
    0
    2
    Raportează
  • postat de VLAD ŢEPEŞ
    Luni, 19 Septembrie 2016 14:36
    81.12.149.***
    Ca sa se faca treaba serioasa in acest oras trebuie aplicate masuri drastice!
    Cei care "cotcodacesc" pe aici ca nu permite legislatia, ca nu trebuie obligati proprietarii, ca organizatia X trage sfori, ca presedintele acesteia e prieten cu Y, etc.. sunt din categoria acestor puturosi.
    FRATILOR, veniti cu solutii mai bune daca sunteti destepti, le discutam, alegem pe cea mai buna si TRECEM LA TREABA!
    Deocamdata observ ca sunt foarte putini cetateni care sunt in stare sa se inroleze in vreo Societate Civila si sa fie in stare sa faca ceva minimal pentru urbea noastra. De proiecte nici atat..
    1
    6
    Raportează
  • postat de EUEU
    Luni, 19 Septembrie 2016 13:39
    82.137.12.***
    Ong-ul Galatiul meu sau cum naiba se numeste poate ar trebui sa suporte din bugetul lor cota de 20% si sa acorde tot ei imprumuturile si nu sa propuna sa se faca asta din fondurile publice. Cei care au aruncat cu bani fara numar pe avocati si notari, au facut tot felul de aranjamente gen Boldea si altii, au recuperat si ce nu era de drept al lor sa faca bine si sa-si reabiliteze cladirile. Daca nu, sa plateasca taxe care sa creasca pe ziua de intarziere ca dobanda.Le dai un termen 1 an sa faca documentatia si 3 ani sa finalizeze lucrarea. Daca nu retroactiv sa plateasca impozite majorate pana la nivelul valorii cladirii. a ajuns la valoare li se ia cladirea. Asa e in tarile civilizate. La Viena, nu sta nimeni dupa proprietarul indolent sa-l roage. La noi proprietarii indolenti s-au invatat cu fondurile publice Comunitatea Evreiasca lua de la buget 30.000 lei/luna si n-a pus un geam in 15 ani de zile la Colegiul Cuza, la cladirea primariei la fel. Sa ne mai lase cu fondurile publice, au vrut proprietati sa plateasca, sunt de dreapta nu? Ce tot atata stau cu mana intinsa dupa pomana... Si poate ONG-ul lu peste prajit vine cu solutii mai bune decat cum sa mai tepuim bani public.
    1
    14
    Raportează
  • postat de Stimata Societate Civila si stimata Primarie :
    Luni, 19 Septembrie 2016 13:20
    89.137.225.***
    Voua va place cum arata centrul , centrului istoric , adica in fata la Catedrala pe Domneasca ??. ADICA PORCARIA DE MASINI PARCATE UNA PESTE ALTA , PE TROTUAR , SPATIUL VERDE (ce a mai ramas din el) , etc...????!!! CE PROPUNERI CONCRETE AVETI PENTRU ACEASTA SITUATIE ???
    2
    14
    Raportează
  • postat de IC
    Luni, 19 Septembrie 2016 11:53
    79.116.105.***
    Cum putem avea un centru istoric reabilitat ? Raspunsul este: sa mutam Galatiul in Germania sau macar in Ardeal ,sau sa aducem cateva mii de nemti ....
    1
    18
    Raportează
  • postat de gopo
    Luni, 19 Septembrie 2016 09:53
    82.208.137.***
    Primaria poate stimula reparatiile unor imobile, nu poate forta pe nimeni. Povestea cu impozitul urias e doar o inventie a celor care habar nu au de principiile legislatiei din Romania.
    11
    12
    Raportează
  • postat de HaHa
    Luni, 19 Septembrie 2016 09:05
    81.181.94.***
    Ce e cu discriminarea asta - vreau si eu credit cu dobanda preferentiala si 20% sa-l suporte primaria - am de restaurat o casa pe Traian. Orasul meu sa ne mai lase cu astfel de enormitati. Cine are imobil central pe Domneasca si nu are puterea sa-l restaureze sa-l vanda. Primaria si alte institutii publice gen directia de sanatate publica (daca e focar de infectie) sa-si faca datoria si sa amendeze respectivii proprietari. Primaria sa faca bine sa traga apa, canalizari pe strazile neracordate, sa termine de astfaltat strazile din oras, sa faca parcuri si amenajari in cartierele gri, gradinite, reabilitari de spitale si scoli si apoi se va ocupa si de sforaielile lui Branzan.
    2
    25
    Raportează
  • postat de Terente
    Luni, 19 Septembrie 2016 08:44
    86.34.180.***
    Ceva ca in Bucuresti, nu avem de unde scoate. Comunistii au facut praf, totul!
    6
    9
    Raportează
  • postat de popa
    Luni, 19 Septembrie 2016 08:06
    109.100.26.***
    Lungeste doamne, boala.Sa ia modelul altor orase, sa aplice metode drastice.Nu incercati fel de fel de scuze.Apucati-va odata de treaba.Balcescu, Domneasca,Cosbuc( fostul Mehid)paragina dupa demolarea garajelor(vezi Ancora) sunt o rusine si dezonoarea pentru edilii si cetatenii orasului care nu iau atitudine.Nica,Paslaru, Dobre, Durbaca etc. sa dispara...
    3
    25
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.