Reciclarea, un concept greu de implementat în Galaţi

Reciclarea, un concept greu de implementat în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Pe lângă cele 160 de puncte de colectare selectivă supraterane, cele 16 subterane şi sutele de coşuri de gunoi din oraş, gălăţenii au parte, începând de anul acesta, şi de un aparat de colectare al dozelor de aluminiu, pus la dispoziţia lor de o companie care se ocupă de reciclare în cadrul unui hypermarket de la ieşirea din oraş. Potrivit directorului companiei CanPack Recycling, Dragoş Doru, reciclarea este un proces care depinde exclusiv de dorinţa oamenilor, nicidecum de statutul social. "Peste tot am întâlnit oameni care au grijă ce aruncă, cum aruncă şi unde, însă ceea ce contează este câţi dintre noi suntem dispuşi să procedăm astfel. O doză de aluminiu reciclată, spre exemplu, poate fi repusă în circulaţie în 60 de zile, fără să îşi fi pierdut din proprietăţi. În natură s-ar dezintegra în 100 de ani. Vorbim aşadar de protejarea mediului, prin economisirea resurselor (materie primă, energie) şi reducerea emisiilor de carbon", ne-a explicat acesta. 

Educaţie prin recompense

"Cu toţii avem nevoie de motivare pentru a contribui la colectarea selectivă, iar noi le-o oferim prin faptul că aducem aparatele de colectare în drumul lor, prin ideea de exemplu personal şi prin stimulente. Peste 2.300 de premii vor fi acordate în cadrul campaniei noastre, numită "Şi Mama Reciclează", pe parcursul unui an. Participanţii în campanie au posibilitatea să primească vouchere de cumpărături pentru a achita mai puţin la casa de marcat, să fie înscrişi automat în tombolele pentru premiile săptămânale sau lunare ori să primească premii instant", ne-a mai spus Dragoş Doru. 

De aceeaşi părere este şi Mirela Furtună, directorul Ecosal Galaţi. "Cantitatea lunară de deşeuri reciclabile valorificate, după sortare şi balotare în centrele noastre, este de aproximativ 125 de tone. Cred că această cantitate s-ar mări simţitor dacă oamenii ar fi răsplătiţi cumva pentru reciclare. În ceea ce priveşte educaţia către reciclare, cred că asta poate începe doar de la vârste fragede, din grădiniţă. Momentan, în igluurile de colectare selectivă se adună tot felul de gunoaie, contrar indicaţiilor de pe acestea", ne-a declarat Mirela Furtună.

Galaţiul, pe harta reciclării

Potrivit domnului Dragoş Doru, Galaţiul a fost ales pe harta reciclării în România datorită numărului mare de locuitori (top 10, pe ţară), dar şi graţie importanţei economice la nivel naţional. "Până la jumătatea lunii septembrie, gălăţenii colectaseră în aparatul nostru în jur de 8.500 de doze, iar eforturile lor au fost răsplătite prin diverse premii. Asta arată că din ce în ce mai mulţi gălăţeni pot fi responsabilizaţi şi că reciclarea poate deveni o rutină", a concluzionat Dragoş Doru.

Citit 3404 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 14:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.