Cine merită salariul de merit?

Cine merită salariul de merit?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şapte directori plini sau adjuncţi au salarii de merit în anul 2009, deşi unităţile şcolare pe care le conduc au obţinut procente de promovabilitate foarte mici la examenul de anul trecut * CLICK AICI pentru a vedea criteriile de evaluare a activităţii cadrelor didactice *

În loc de atenţionări, felicitări… Cam aşa s-ar putea traduce faptul că mai mulţi directori de şcoli primesc în acest an salarii de merit, deşi, în cazul unităţilor lor, promovabilitatea la bacul din 2008 a fost cu mult sub media judeţului.

După rezultatele proaste de la examenul de anul trecut, fosta conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi s-a dat peste cap ca să descopere cauzele notelor proaste şi, în consecinţă, să ia măsuri. Măsuri punctuale poate au fost, dar managerii şcolilor nu au simţit şi la salariile de merit. Iar notele la bacalaureatului din acest an au situat judeţul prin coada listei.

Rezultate slabe, doi ani la rând

Promovabilitatea la examenul din 2008 a fost de 56 la sută, rezultatele finale situând Galaţiul pe locul al treilea de la coadă. Mai multe unităţi de învăţământ au înregistrat însă procente cu mult sub media pe judeţ.

Directorii unora dintre aceste şcoli s-au regăsit fără probleme pe lista celor 82 de manageri care primesc pe parcursul anului calendaristic 2009 premierea de „merit”. Este vorba despre cei doi directori ai Grupului Şcolar „Tudor Vladimirescu” (cel mai slab rezultat din judeţ - în jur de 8 la sută), ai Grupului Şcolar „Costache Conachi” Pechea (în jur de 12 la sută), ai Grupului Şcolar „Eremia Grigorescu” Tg. Bujor (20 la sută) şi despre unul dintre directorii Grupului Şcolar „Paul Bujor” Bereşti (20 la sută). Unul dintre directorii Colegiului Tehnic de Alimentaţie şi Turism „D. Moţoc” (cu promovabilitate de 20 la sută în 2008) a primit gradaţie de merit.

Prin comparaţie, rezultatele Gr. Şc. „T. Vladimirescu” au fost, în acest an, şi mai slabe, aproape 95 la sută dintre absolvenţi fiind picaţi.  La Bereşti, procentul a crescut, de la un an la altul, de la 20 la 34 la sută, la Pechea, de la 12 la 47 la sută, iar la „Moţoc” de la 22 la 35 la sută. Doar la Gr. Şc. „Eremia Grigorescu” Tg. Bujor promovabilitatea a crescut spectaculos, de la 20 la 56 la sută.

Directorii, primii pe listă la beneficii

Pentru directorii şi directorii adjuncţi, salariile de merit se aprobă de Consiliul de Administraţie (CA) al inspectoratului şcolar, din numărul salariilor repartizate unităţii respective, după ce solicitarea managerilor a primit avizul CA al şcolii. CA al ISJ analizează cererea şi raportul de autoevaluare a personalului didactic de conducere şi aprobă nominal persoanele cărora li se va da salariul de merit.

Salariul de merit reprezintă 10 la sută din salariul de bază al beneficiarului şi se acordă timp de 12 luni. În cazul managerilor, cuantumul poate ajunge, în funcţie de vechime, şi la 200 de lei în plus la salariul lunar. Gradaţia se acordă timp de patru ani şi are o valoare mai mare, de 15 la sută din salariu.

Întrebat cum de a fost posibil ca directorii instituţiilor de învăţământ cu rezultate slabe la bacalaureat să primească OK-ul la aceste recompense, inspectorul şcolar general adjunct Mitică Dudău ne-a declarat scurt: „Cred că este o greşeală (a fostei componenţe a CA al ISJ, n.r.)”. 

La rândul lui, liderul SIP Galaţi, Valeriu Diculescu, unul dintre observatorii la acordarea distincţiilor, din partea sindicatelor, s-a ferit să găsească o vină a cuiva, dar a comentat: „Care dintre directori nu are salariu de merit - are gradaţie de merit. E ştiut faptul că primul care îşi ia salariul sau gradaţia din numărul celor rezervate unităţii de învăţământ este directorul”. 

Numărul salariilor şi al gradaţiilor de merit se repartizează de la ISJ, raportat, în primul rând, la numărul angajaţilor.

Criterii şi punctaje generoase

Totuşi, împărţirea premiilor financiare se face după o grilă strictă propusă de minister. Doar punctajele sunt stabilite la nivelului fiecărui inspectorat şcolar în parte.

Directorii de şcoală se autoevaluează în ceea ce priveşte, pe de o parte, calitatea activităţii manageriale (50 de puncte) şi, pe de altă parte, activitatea metodică, ştiinţifică, culturală şi de dezvoltare instituţională (50 de puncte). Câteva criterii ar trebui să penalizeze drastic notele proaste al absolvenţilor şcolii păstorite de managerii-candidaţi la un salariu de merit.

Referirea la rezultatele concrete e însă extrem de vagă: respectarea programului de pregătire suplimentară a elevilor aflaţi la sfârşit de ciclu (0,5 p), evoluţia ulterioară a absolvenţilor (0,5 p), promovaţi la examen în procent mai mic de 80 la sută (1 p).

Ultimul criteriu este atât de generos cu punctajul, încât e uşor de obţinut - întreg sau înjumătăţit - şi de managerul a cărei unitate şcolare are 8 la sută promovaţi, şi de cel de la şcoala cu 75 la sută promovabilitate. Iar un candidat ar putea recupera din punctaj dacă are Activităţi demonstrative la nivel judeţean (workshopuri), notate cu maxim 2 puncte.

Sindicatele să fie frâna?

„Doar într-un singur an, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a hotărât să nu repartizeze niciun salariu de merit în şcolile a căror promovabilitate la examenele de final era cu 20 de procente mai mică decât media pe judeţ. Probabil va trebui să reintroducem această regulă”, spune Mitică Dudău, precizând că doar o negociere mai dură cu sindicatele ar putea introduce în grilele de evaluare şi punctaje penalizatoare.

Premierile de-a valma nu sunt de bun augur în nici un domeniu. Oamenii de la catedră, care dau zi de zi, elevilor, note de departajare, ar trebui să o ştie foarte bine. Dar cum reforma în sistem, incluzând aici şi pe cea a evaluării, se lasă aşteptată, lucrurile se pare că pot merge şi aşa.

Citit 1907 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.