O stradă din Galați, ASFALTATĂ după un deceniu de insistenţe
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

O stradă din Galați, ASFALTATĂ după un deceniu de insistenţe
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În sfârşit, veşti bune pentru locuitorii de pe strada Maramureşului, care face legătura dintre strada Gării şi strada Alexandru Davila. În faţa blocurilor lor s-a turnat, în sfârşit, asfalt, astfel că oamenii nu dau cu ochii de gropi şi denivelări atunci când ies din case. 

Chiar dacă la începutul anului nu se număra printre străzile care urmau să fie reabilitate în acest an, strada Maramureşului a intrat în proces de reabilitare la jumătatea lunii noiembrie. "Lucrarea a fost atribuită serviciului public Ecosal, din bani publici. S-au făcut lucrări de ridicare a canalizărilor, frezare şi plombare, astfel încât strada să arate mult mai bine decât până acum. S-a lucrat în patru zile, între 18 şi 21 noiembrie, pentru ca traficul în zonă să fie oprit cât mai puţin", ne-a explicat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al primăriei.

În acest an, bugetul de dezvoltare a oraşului număra doar 56,8 milioane de lei, la care s-au adăugat 147,8 milioane de lei, bani împrumutaţi pentru investiţii de la CEC Bank şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Primăria îşi propuse, iniţial, finalizarea lucrărilor de modernizare a străzilor Mihai Bravu (un milion de lei alocaţi din bugetul local şi 5 milioane de lei din creditul contractat la BERD), Pictor Isser (500.000 de lei alocaţi de la bugetul local), Alexandru Ioan Cuza (600.000 de lei din creditul CEC Bank pentru reabilitarea conductei de apă), precum şi a străduţelor Caşin, Prunari şi Braşov (finanţate din alocarea de 989.000 de lei din bugetul local pentru modernizarea străzilor din Micro 17, etapa a II-a). Primăria a mai pus pe listă şi continuarea programului de modernizare a străzilor din Valea Oraşului, etapa a cincea: Izvor, Cernei, Fundătura Cernei, Dimitrie Cantemir, Griviţei, Măcin, Jupiter, Crişana şi Mircea cel Bătrân, pentru care sunt alocaţi în buget 1,7 milioane de lei. 

Astfel, asfaltarea străzii Maramureşului este cu atât mai bine primită de cei care locuiesc în zonă şi care, ani la rând, au făcut sesizări cu privire la starea din ce în ce mai proastă a betonului. "De vreo 10 ani ne tot promit autorităţile că vor avea grijă şi de acest petic de stradă, iar noi am rămas cu promisiunile. Nu s-a făcut nimic şi, sincer, noi nici nu mai sperăm", ne spunea un cetăţean la ultima noastră vizită în cartier.

Citit 11250 ori Ultima modificare Duminică, 04 Decembrie 2016 20:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.