Peste 100.000 de STRĂINI trăiesc printre noi

Peste 100.000 de STRĂINI trăiesc printre noi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Numărul oficial al străinilor aflaţi pe teritoriul României este de 114.024, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări. În primele trei luni ale acestui an, instituţia care asigură managementul prezenţei cetăţenilor altor ţări pe teritoriul statului nostru a numărat peste 10.000 de moldoveni, vecinii de peste Prut fiind urmaţi de turci, peste 9.000, şi chinezi, aproape 8.000.

Reprezentativi sunt şi cetăţenii statelor din Uniunea Europeană: italienii, aproape 14.000, germanii, peste 5.600 şi francezii, peste 5.300. O treime din totalul străinilor din România se află în Bucureşti, următoarele zone atractive pentru aceştia fiind judeţele Ilfov, Cluj şi Timiş. 616 străini, proveniţi în majoritate din Irak, Siria şi Pakistan, au făcut cereri de azil pe teritoriul României, în primele trei luni ale anului, în timp ce 14 refugiaţi, transferaţi din Grecia şi Italia, au beneficiat de măsuri provizorii de protecţie internaţională.

În paralel cu asigurarea drepturilor de şedere, inspectorii de la Imigrări i-au avut în atenţie şi pe străinii care stăteau ilegal în România. 509 persoane au fost depistate în această situaţie, 226 fiind obligate să părăsească teritoriul României, iar alte 107 fiind îndepărtate sub escortă.

Citit 1545 ori Ultima modificare Duminică, 09 Aprilie 2017 19:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.