Înălţarea Domnului este o sărbătoare pe care creştinii ortodocşi o prăznuiesc, în fiecare an, la 40 de zile după Sfintele Paşti. E ziua în care ortodocşii renunţă la salutul „Hristos a Înviat!” - „Adevărat a Înviat!” şi adoptă unul nou: „Hristos S-a înălţat!” - „Adevărat S-a înălţat!”.
Iisus a înviat din morţi şi s-a arătat mai întâi femeilor care au venit să-i ungă trupul şi mai apoi ucenicilor săi. Evanghelistul Luca scrie, în al 24-lea capitol al Evangheliei sale, despre Hristos, că după ce a Înviat şi le-a arătat acest lucru ucenicilor („Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…”), i-a îndrumat pe aceştia până spre Betania şi "ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când i-a binecuvântat, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer". Acelaşi Luca mai scrie, în “Faptele Apostolilor”, că Iisus "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu". Cum să se fi petrecut, de fapt, lucrurile? S-a înălţat Hristos în ziua Învierii Sale sau la 40 de zile după?
Pentru a clarifica această neconcordanţă, mai mulţi cercetători teologi au precizat faptul că Evangheliile sunt un soi de îndrumare spirituală, nu raportări cronologice ale zilelor în care Hristos a trăit, întrupat, în lume. Cu alte cuvinte, în Evanghelie Luca ar fi apropiat Înălţarea de Înviere pentru a sublinia unitatea şi importanţa acestor două evenimente. Totodată, ar fi menţionat, în “Faptele Apostolilor”, perioada mai mare de timp pentru a explica modul în care Hristos i-a pregătit pe apostolii săi pentru a-i înţelege Învierea şi Înălţarea şi pentru munca misionară ce avea să urmeze. Părintele Dumitru Stăniloaie - unul dintre cei mai importanţi teologi români - susţine că Înălţarea Domnului echivalează cu înălţarea firii omeneşti.
Prima menţiune a sărbătorii Înălţării Domnului care s-a păstrat este cea din textul “Despre sărbătoarea Paştilor”, scris, în 322, de Eusebiu. Acesta scria că Înălţarea Domnului era prăznuită odată cu Cincizecimea (cunoscută şi sub numele de Pogorârea Sfântului Duh) adică la 50 de zile de la Învierea Domnului. Abia spre finele secolului s-a ajuns la formula actuală de prăznuire: la 40 de zile de la Înviere.
