Nici acum nu au dispărut urmele FURTUNII din iulie

Nici acum nu au dispărut urmele FURTUNII din iulie
Copacii căzuţi, simbolul neputinţei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La finalul lunii iulie, Galaţiul a fost lovit de o furtună care a pus la pământ peste 120 de arbori şi a rupt sute de crengi în tot oraşul. Potrivit reprezentanţilor societăţii Gospodărire Urbană, la câteva zile de la furtună fuseseră centralizate deja peste 600 de sesizări în acest sens. 

Ridicarea arborilor, anevoioasă

I-am contactat de mai multe ori pe reprezentanţii Gospodărire Urbană după producerea furtunii pentru a vedea cum stau cu strânsul copacilor. "Unele intervenţii sunt anevoioase, altele decurg uşor. Ce trebuie să înţelegem este că o sesizare poate cuprinde câteva crengi sau câţiva copaci. Dacă este a doua situaţie, atunci durează ceva mai mult până la degajare, pentru că volumul de muncă e mai mare. Noi acţionăm cu două echipe la liber, un PRB (nacelă), o macara şi şase tractoare cu remorcă, pentru strânsul resturilor", ne-a spus, de mai multe ori, directorul societăţii, Bogdan Ardean.

La o lună distanţă, încă sunt sesizări

Deşi au trecut deja trei săptămâni şi nu mai e mult până se face o lună de la furtună, Gospodărire Urbană încă nu a reuşit să intervină la toate sesizările. De altfel, nu trece o zi fără ca pe adresa redacţiei să vină cel puţin o reclamaţie privind un copac căzut. Cea mai recentă a venit din partea unei doamne care locuieşte pe strada Nufărului, la blocul S11. "Am încercat să sun la Gospodărire Urbană, acolo nu răspunde nimeni. Am dat totuşi de cineva la primărie care mi-a dat trei numere de telefon unde aş putea suna pentru astfel de probleme, însă... surpriză. La toate cele trei numere intră căsuţa vocală. Cui să ne adresăm? Este un copac aproape rupt la noi de săptămâni bune", ne-a explicat femeia.

În încercarea de a-i veni doamnei în ajutor, i-am contactat noi pe cei de la Gospodărire Urbană pentru a le transmite sesizarea, însă aceştia ne-au spus că nu pot interveni direct. "Vom vedea despre ce este vorba acolo, dar noi nu putem să ne autosesizăm. Noi avem nevoie de hârtie de la primărie pentru intervenţie, deoarece asta este procedura. Gălăţenii trebuie să sesizeze primăria, care, la rându-i, ne anunţă pe noi", a conchis Bogdan Ardean, directorul Gospodărire Urbană.

Oricum ar fi, un singur lucru este cert. O furtună de o oră le-a dat de lucru angajaţilor Gospodărire Urbană aproape o lună. În cazul unei furtuni mai mari, ce facem?

Citit 2603 ori Ultima modificare Duminică, 20 August 2017 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.