Primele cuvinte pe care le-am schimbat - bineînţeles după încheierea amabilităţilor - cu Emil Ciorâţă, în vârstă de 91 de ani, au fost despre instalaţiile de curent trifazat. Pentru că l-am vizitat, în gospodăria sa de la Lieşti, omul ne-a arătat cu ce se îndeletnicise, pe lângă casă, pe vremea când era un pic mai tânăr. Printre altele, îşi construise singur instalaţia electrică a anexei gospodăreşti. Şi câtă vreme fiica lui mijlocie, Mihaela, se dusese să caute nişte fotografii de familie, nonagenarul ne-a descris, în amănunt, cum a lucrat la instalaţie.
"Asta-i una scoasă la capăt. Dar tot, chiar tot ce vedeţi prin jur e făcut de mâna mea. Fir cu fir. Nu ştiu cum merg lucrurile acum. Citesc la ziar că nu găsesc oamenii de muncă şi n-au din ce trăi. Ia uite că şi din ac fără urechi făceai ceva în viaţă, dacă voiai să ai un rost, pe vremea mea", spune Emil Ciorâţă.
Şi adevărul e că, de tânăr, rost şi-a dorit în viaţa lui. A muncit la CFR, la transporturi către canalul Dunăre - Marea Neagră şi acolo a hotărât care-i erau priorităţile.
"Unde am muncit, erau multe femei. Am avut de la cine învăţa ce-i viaţa. Dar, până la urmă, mi-am dat seama că, dacă vrei să trăieşti aşezat, nu-ţi trebuie decât una singură, a ta. Am venit înapoi în sat. Aveam 27 de ani, arătam bine, eram sănătos, cu meserie învăţată, de armată scăpasem… Nu prea-i dădea mâna niciunei fete să mă refuze. Am văzut una frumoasă, dar n-am luat-o că era dintr-o comunitate pe stil vechi şi ar fi trebuit să intru în rândurile lor, să port barbă… Nu mi-a trebuit! M-am mai uitat ici, colo. Şi am zis: eu pe cea mai frumoasă din sat o s-o iau! Am mai căutat o vreme, până am găsit-o pe scumpa mea soţie!", povesteşte Emil Ciorâţă. Se opreşte puţin. Barbăia începe să-i tremure şi ochii i se umezesc.
Din ziua în care a văzut-o pe Mărioara, au trecut aproape 65 de ani. Emil Ciorâţă s-a căsătorit atunci cu femeia pe care a considerat-o cea mai frumoasă şi care avea doar 19 ani. Şi au fost fericiţi. Au avut împreună trei copiii: Petrişor (astăzi în vârstă de 57 ani), Mihaela (54 ani, cea care vine să îl vadă zilnic) şi Liliana (50 ani). În 2012, Mărioara a plecat la cele veşnice. Cu toate astea, până astăzi, Emil Ciorâţă vorbeşte despre ea folosind aceleaşi cuvinte. Dacă o visează noaptea, îi spune dis-de-dimineaţa fetei lui: "Să ştii că azi-noapte am visat-o, iar, pe scumpa mea soţie!".
Rămas văduv, Emil Ciorâţă a jelit. Parte din sufletul lui încă o face. Dar… viaţa merge înainte şi când ai 91 de ani. Asta, dacă ţi-o doreşti şi dacă mai ai suficientă putere să speri şi să iubeşti. Or, la aceste capitole, lieşteanul nu are 91 de ani, ci… 19.
"Multe nu vă spun despre treaba asta, că mi-e ruşine de fata mea. Dar e o femeie aici, prin vecini, care mă iubeşte mult. Cu ea mai vorbesc. Ne mai dăm telefon. Ne mai întâlnim… Un lucru vă spun, că vă văd oameni tineri. Un sfat. Să nu le minţiţi. Dacă eşti căsătorit şi ai soţia ta, n-o minţi! Dacă eşti burlac şi ai amantă, la fel, să fii cinstit cu ea", spune Emil Ciorâţă. Să fi fost asta cheia fericirii lui?
În viaţă, lieşteanul a ţinut şi la prieteni. Se întristează încă, amintindu-şi de prietenii lui nemţi, din timpul ocupaţiei, Willy şi Gerhard. Au locuit într-o cameră din casa lui şi au fost nevoiţi să fugă, înainte să-şi poată lua rămas bun. Şi, crede Emil Ciorâţă cu tristeţe, probabil că ruşii care au venit peste sat i-au omorât pe cei doi ca pe nişte câini... Şi parcă ieri erau aici, mâncând pâine cu unt de dimineaţă şi învâţându-l cuvinte în nemţeşte...
Istoria e pasiunea lui Emil Ciorâţă. Ca să fie la curent cu istoria clipei, a citit "Viaţa nouă" şi apoi "Viaţa liberă", de când au apărut. Are mii de numere, care cântăresc vreo 300 de kilograme. Toate, îndesate într.-un acaret, sub mobile vechi. Şi mai are şi o colecţie mare de "Magazin istoric". Lecturile astea i-au ţinut mintea sănătoasă şi vioaie, până astăzi. Că deşi merge sprijinindu-se într-un cadru, mintea nu-i şchioapătă deloc!
Emil Ciorâţă a făcut în viaţă de toate. De la dărăcit, la care l-a ajutat şi soţia, la gestiune de cooperativă. A trimis tone de miere, cu vagoanele la… "cum îi spune oraşului din care vine preşedintele nostru? Aşa, la Sbiu!". A reparat o "casă de fier pentru bani" şi a tăiat geamuri mai ceva ca un geamgiu. I-a plăcut să construiască, nu să dărâme. A iubit o femeie alături de care a crescut trei copiii, care i-au dat cinci nepoţi. N-a urât oamenii. N-a lăsat anii mulţi şi slăbiciunea fizică să-i fure dreptul de a iubi, de a se simţi viu şi de a se gândi liniştit la ziua care vine. Probabil aşa a ajuns să simtă că, dacă Dumnezeu i-ar permite-o, cei 91 de ani ar fi doar aşa, o primă tinereţe...
