Maria Stanciu

Maria Stanciu

Admitere la liceele militare

Luni, 29 Martie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ministerul Apărării Naţionale, prin Centrul Militar Judeţean Galaţi, le dă şansa elevilor de gimnaziu din Galaţi să participe la examenul de admitere  din 2010, pentru anul de învăţământ 2010-2011. Până la examenul de capacitate, ei se pot orienta către următoarele instituţii  liceale militare:  „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, „Mihai Viteazul” de la Alba Iulia şi „Ştefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc. „Fiecare dintre aceste colegii are câte 120 d ...

Au îmbrăcat Cetatea în haina primăverii

Luni, 29 Martie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, în Ajunul Floriilor, pelerinajul organizat din iniţiativa Arhiereului Dunării de Jos - asemenea manifestărilor de suflet românesc din întreaga Patriarhie care au culminat cu  cea de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, centrul spiritualităţii întregii Ortodoxii Româneşti - a înviat întreaga Eparhie. Zilele acestea, întreaga suflare românească „a mers cu Duhul lui Dumnezeu, pe cărările cetăţii”,  dar şi la Liturghie, însoţindu-L pe Hristos  prin vech ...

Denii în toate bisericile

Luni, 29 Martie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În Sâmbăta învierii lui Lazăr din morţi  la Dunărea de Jos, mărturisitorii Învierii au mers în sfintele biserici unde şi-au pomenit morţii. Coliva, prescura şi vinul au fost jertfă spre amintirea, pomenire şi comuniunea celor vii cu cei adormiţi în Domnul. Sâmbăta lui Lazăr a fost ultima sâmbătă de pomenire a morţilor, în  această mereu călătorie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos; ultima pomenire din Postul Mare a celor adormiţi se va face în Joia Mare. ...

Bizanţul - istoria comună care ne leagă

Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
* Interviu cu cercetătorul Florin Marinescu, profesor la Centrul de Cercetări Neogreceşti din Atena-Grecia * Zilele din urmă, la invitaţia Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos  s-a aflat la Galaţi cercetătorul Florin Marinescu, de la Centrul  de Cercetări Neogreceşti din Atena. Este născut (în 1946) în România, absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (1969), unde a susţinut şi doctoratul. A lucrat la Academia Română unde şi-a p ...

De la preoţia lui Melchisedec la cea a lui Hristos

Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
* Ierusalimul este dorinţă şi vis, este permanenta noastră chemare adresată de Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său în Duhul Sfânt * Istoria acestei Cetăţi a Învierii noastre este legată de Patriarhul Avraam care a trăit pe la anul 1800 înainte de Hristos şi despre care Sfânta Scriptură (dar şi istoricul Iosif Flaviu) ne relatează că aici Avraam l-a întâlnit pe „Melchisedec - regele Salemului, „rege al dreptăţii şi al păcii” (Facere 14,18). Sfântul Apostol Pavel reţine ...

Credinţa - prima virtute cu care pornim la drum

Sâmbătă, 27 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Am prezentat în numărul trecut câteva consideraţii despre credinţă între mărturisire şi tăgadă şi e important să înţelegem de ce credinţa este un dar de la Dumnezeu la care şi omul trebuie să participe, pentru a se bucura de roadele primei virtuţi - credinţa. În ideea că mărturisindu-ne credinţa devenim mărturisitori ai Binelui, ai Luminii şi ai Frumosului; scăpăm de chipul întunecat al pătimirii.„Credinţa este binele concentrat, iar binele e credinţa actualizat ...

Sâmbăta, pelerinaj de Florii

Vineri, 26 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Mâine, în sâmbăta învierii lui Lazăr din morţi, în ajunul Floriilor, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, va fi organizat un pelerinaj cu participarea credincioşilor din bisericile Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În municipiul Galaţi, se va porni din opt colţuri ale Cetăţii Sfântului Andrei, iar pelerinii înspre Catedrala Galaţilor - centrul spiritual  al eparhiei, unde dintotdeauna slujeşte Arhiepiscopul locului - se vor î ...

Sărbătoarea Bucuriei

Vineri, 26 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Sărbătoarea „Buna Vestire” este un prilej de întâlnire în Hristos şi cu Hristos pentru creştinii gălăţeni cu dor de Dumnezeu, aflaţi pe drumul Învierii. La marea sărbătoare ce a pus început creştinătăţii, gălăţenii au fost prezenţi în sfintele locaşuri, dar mai ales la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi, aşezare zidită cu mai bine de 150 de ani în urmă (în 1859). În ultimii ani, părintele paroh Cătălin Titi Oprea a purtat rugăciunea în Parohia „Buna ...

Ierusalim - „Oraşul Păcii”

Vineri, 26 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Ierusalimul („Urushalim) - Oraşul Păcii, Oraşul Sfânt de la care iradiază Lumina sfântă la prezentul continuu al lui Dumnezeu şi  unde vizează să ajungă măcar o dată în viaţă Dreptmăritorul creştin, pelerin din lumea pravoslavnică (ortodoxă), cât şi din cea iudaică şi chiar islamică. Este cea mai importantă aşezare biblică din Ţara Sfântă - cu o vechime de peste 5.000 de ani, fiind menţionat pentru prima dată în cel de-al III-lea mileniu înainte de Hristos - ...

Buna Vestire, ziua Femeii creştine

Joi, 25 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
* Astăzi, sărbătoare la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi * Ziua de 25 martie este în Biserica noastră ziua Bunei Vestiri, zi specială ce a aşezat început mântuirii noastre prin acel „Fiat” - „Fie mie după cuvântul Tău, Doamne!” - rostit de Sfânta Fecioară Maria în momentul în care Arhanghelul Gavriil a înştiinţat-o că va naşte dumnezeiesc Prunc. Buna Vestire este pentru tot omul călător spre Dumnezeu o sărbătoare a bucuriei. La Buna Vestire, Sfânta Fecioa ...
Pagina 136 din 191