Abia încheiate întrecerile Jocurilor Olimpice pariziene și atleții veterani se vor întâlni în cea mai importantă competiție rezervată acestei vârste. În perioada 13-25 august, orașul suedez Goteborg găzduiește întrecerile celei de-a 24-a ediții a Campionatului Mondial. La întrecere vor fi prezenți și circa 30 de atleti români, conduși de profesorul Valeriu Rosetnic. Ca de obicei, Galațiul nu poate absenta de la un eveniment de asemenea anvergură, printre cei 30 aflându-s ...
* Ceremonie. "Ăla nu prea e felinar! E candelă de Paşti!", mi-am zis în timp ce-l urmăream pe înotătorul Leon Marchand luând cu el "Lumina" olimpică din Grădinile Tuileries, pentru a o aduce pe Stade de France. Acolo sta să înceapă Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. A fost spectaculoasă. Dar poate cam lungă şi "cuminţică", în raport cu controversele de la deschidere! Bine, se tot împiedicau bieţii purtători de drapele la intrarea în arenă, dar măcar nu mai av ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, valabile luni, marţi şi miercuri, în jumătate din ţară
Luni, va fi Cod galben de disconfort termic accentuat, cu indicele ITU peste pragul critic de unități și cu temperaturi maxime de 35-37 de grade, în județele Argeş, Arad, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Municipiul Bucureşt ...
Iranul va lansa „în câteva zile” un atac asupra Israelului
Luni, 12 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant i-a transmis omologului său american Lloyd Austin că Iranul face pregătiri pentru o operațiune militară pe scară largă împotriva Israelului, sursele din comunitatea de informații așteptându-se ca aceasta să fie lansată în câteva zile, transmit Reuters și Axios.Ministerul condus de Gallant a confirmat într-un comunicat remis presei luni că acesta și Austin au avut o conversație telefonică duminică noaptea. Potrivit comunicatului ...
Chimistul francez Paul Sabatier s-a născut pe 5 noiembrie 1854, la Carcassonne. Şi-a făcut studiile liceale în localitatea natală, apoi a fost acceptat la Şcoala Politehnică şi la Şcoala Normală Superioară din Paris. A ales-o pe cea din urmă, unde a intrat în 1874. După absolvire, a fost profesor de fizică la Liceul din Nîmes, apoi preparator la College de France până în 1880, când a devenit doctor în știinţe. În 1884, a fost numit profesor de chimie, iar în 1905 a fost ...
Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere, a fost o alianță formată în anii 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia, pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de Externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslov ...
Soprana italiană Licia Albanese, naturalizată ulterior în Statele Unite ale Americii, s-a născut la Bari, în anul 1909. A început învăţând să cânte la pian, mai târziu a studiat canto și și-a început cariera, în 1934, la Teatro Lirico din Milano, interpretând Cio-Cio-San din "Madama Butterfly". Prima sa apariția la Teatro alla Scala a fost în 1935, în rolul Lauretta din "Gianni Schicchi", după care, în următoarea stagiune, a interpretat Suzel din "L’amico Fritz", Micaë ...
Operațiunea Dragoon, decisivă în cel de-Al Doilea Război Mondial
Joi, 15 August 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Pe 15 august 1944, a avut loc Operațiunea "Dragoon", invazia realizată de Aliați în sudul Franței. Operațiunea era planificată inițial să aibă loc în cooperare cu Operațiunea "Overlord", aterizarea aliaților în Normandia, dar lipsa resurselor a dus la anularea celei de-a doua. Scopul operațiunii a fost de a asigura porturile vitale de pe coasta franceză mediteraneeană și de a mări presiunea asupra forțelor germane, prin deschiderea unui al doilea front.Invazia a început prin ...
John Pemberton, farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola, s-a născut pe 8 iulie 1831, în Knoxville. A absolvit Colegiul Medical din Georgia, iar în 1850, la 19 ani, a primit licența în medicină. Și-a început cariera ca ofițer al Armatei Confederate în timpul Războiului Civil American. După război, s-a mutat la Atlanta, unde a devenit interesat de domeniul farmaciei și a început să experimenteze folosind diferite ingrediente și formule. Pemberton fusese d ...
Incendiu! Pericol de explozie la centrala nucleară Zaporojie
Luni, 12 August 2024 12:06 | Publicat în Război în Ucraina
Moscova și Kievul se acuză reciproc că au provocat un incendiu în incinta celei mai mari centrale nucleare din Europa, la ora actuală ocupată de ruși, Zaporojie, în Ucraina, fără ca ambele părți să raporteze radiații crescute, informează Reuters.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU, care este prezentă la vasta instalație cu șase reactoare, a declarat că experții săi au văzut, duminică, un fum puternic și întunecat provenind din zona de nord a ...