Calculele voleibaliştilor în lupta pentru titlu
Foto: Marian Burtoi

Calculele voleibaliştilor în lupta pentru titlu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Duelul pentru câştigarea titlului de campioană naţională la volei masculin se dă între primele trei clasate, Steaua (41 puncte), Arcada Galaţi (37) şi Tricolorul Ploieşti (35), cu şanse fiind cotată de voleibaliştii echipei din Galaţi chiar şi VM Zalău, locul al patrulea, cu 33 de puncte.

În urma victoriei de pe teren propriu cu Dinamo (scor 3-1), Arcada a urcat pe locul 2 în Divizia A1, profitând de înfrângerea surprinzătoarea a celor de la Tricolorul Ploieşti, 1-3 în deplasare cu CSM Bucureşti, astfel că acum calculele voleibaliştilor echipei gălăţene se fac pornind de la alte coordonate.

După sezonul regulat, în faza a doua va fi un "minicampionat" al primelor şase clasate, cu meciuri tur-retur, în care se va intra cu punctele acumulate până atunci. Astfel, având de recuperat patru puncte faţă de Steaua, cei de la Arcada ştiu că orice pas greşit în sezonul regulat îi poate costa ratarea obiectivului, titlul de campioană.

Coordonatorul Filip Despotovski a spus că cele mai importante şi mai grele jocuri vor fi cele din deplasare cu VM Zalău (3 februarie, în etapa a 18-a) şi mai ales Steaua (14 februarie, etapa a 20-a, antepenultima). "Tricolorul a pierdut la CSM, am pierdut şi noi un punct cu CSM în tur, deci se vede că nu este uşor cu nimeni, mai ales cu echipele din primele şase. Am urcat pe 2 şi acum avem un pot foarte mare. Trebuie să nu facem vreo greşeală la Zalău, că acolo n-au greşit nici Ploieştiul şi nici Steaua, iar apoi să câştigăm la Steaua. Obiectivul nostru acum este să ne apropiem la un punct-două de Steaua, înaintea fazei a doua, pentru a avea şanse la titlu", a declarat Despotovski.

Venit la Arcada în urmă cu două săptămâni, de la deţinătoarea titlului de campioană, VM Zalău, liberoul Adrian Feher vede o luptă în patru pentru titlul de campioană. "Ne-a ajutat înfrângerea Ploieştiului şi suntem acum pe locul secund. Nu este locul pe care ni-l dorim, trebuie să jucăm din ce în ce mai bine, ca să ne atingem obiectivul, titlul de campioană. Steaua, Ploieşti şi Arcada sunt favoritele luptei pentru titlu, dar nici Zalăul nu este de neglijat, pentru că urmează un minicampionat cu primele şase echipe, unde sunt multe puncte puse în joc la meciurile directe şi se poate întâmpla orice. Se pleacă cu punctele din sezonul regulat, aşa că orice pas greşit contează. Sper să aduc un plus echipei, împreună cu celălalt libero (n.r. - Majstorovici), care este un jucător extrem de valoros, să acoperim cât mai bine acest post. Cred că suntem echipa mai puternică şi până la urmă vom învinge", a declarat Feher.

Referindu-se la ultimul meci, cel câştigat cu destule emoţii în faţa celor de la Dinamo, Feher a văzut partea plină a paharului. "N-am făcut cel mai bun joc, iar adversarii au avut un meci foarte bun, ne-au pus în dificultate, au luat un set şi nu au fost departe de mai mult. Mă bucur pentru echipa noastră, că nu am jucat foarte bine şi totuşi am câştigat. Acesta este un semn bun, arată că ne va fi mai uşor când vom juca bine", a adăugat Adrian Feher.

Până la partida la Zalău, Arcada mai are de jucat mâine, în etapa a 16-a, în deplasare, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare (locul 9) şi apoi acasă cu "U" Cluj (locul 10), pe 27 ianuarie. Tot înaintea deplasării la Zalău este programat şi meciul retur cu Volley Ljubljana (Slovenia), pe 30 ianuarie, la Galaţi, în optimile de finală ale Cupei CEV.

Citit 1131 ori Ultima modificare Luni, 22 Ianuarie 2018 20:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.