OȚELUL are astăzi primul meci amical al iernii
Foto: SC Oţelul

OȚELUL are astăzi primul meci amical al iernii
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Echipa de fotbal Oţelul va disputa primul meci amical din această perioadă precompetiţională, astăzi, în compania formației de Liga a II-a Dacia Unirea Brăila. Partida va avea loc la Stadionul "Siderurgistul", cu începere de la ora 11,00.

Cu acest meci, Oţelul intră în a doua etapă a pregătirilor pentru returul Ligii a III-a, cu accent pe acumulările tehnico-tactice. În prima parte s-a pus accent pe partea fizică, inclusiv în cadrul unui cantonament la stadion.

Alexandru Ciobanu, antrenorul principal al SC Oțelul, s-a declarat mulţumit atât de modul în care s-au comportat jucătorii la antrenamente, cât şi de atmosfera din cadrul lotului. "A fost o primă perioadă în care am pus accent pe pregătirea fizică şi putem spune că ne-am atins obiectivele din acest punct de vedere, iar jucătorii au răspuns bine acestei perioade solicitante. Este îmbucurător şi important că grupul este unit şi îi ajută pe jucătorii nou veniţi să se integreze cât mai bine şi mai repede", ne-a spus tehnicianul gălăţean.

Acesta a precizat că toţi jucătorii din lot sunt apți din punct de vedere fizic, cu excepţia lui Adrian Sălăgeanu, "pe care încă îl chinuie o accidentare mai veche, dar sper ca în cel mai scurt timp să fie apt pentru partidele amicale".

Alexandru Ciobanu a mai spus că toţi cei din club sunt concentraţi doar la atingerea marelui ţel, promovarea în liga secundă. "Urmează partea a doua a perioadei de pregătire, vom efectua jocuri de verificare în care vom pune accent pe omogenizarea echipei, închegarea relațiilor de joc. Sperăm ca până la reluarea meciurilor oficiale să fim pregătiți, atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnico-tactic, mai ales în condiţiile în care ne aşteaptă un retur foarte greu, solicitant pe toate planurile. Avem un singur obiectiv: promovarea. Suntem cu toţii concentraţi într-o singură direcţie, să ne îndeplinim acest ţel, jucătorii, stafful tehnic, cel administrativ, dar şi suporterii, pe care îi simțim mereu alături de noi", a declarat antrenorul principal al SC Oţelul.

Altfel, cel puţin deocamdată, din lot nu mai face parte mijlocaşul Andrei Puşcaşu, una din noutăţile din momentul reluării antrenamentelor. Conform lui Cornel Moisescu, preşedintele clubului, acesta are unele probleme personale şi, până la sfârşitul săptămânii, se aşteaptă un răspuns ferm de la el, dacă revine la echipă sau nu.

Citit 1695 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Februarie 2018 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.