* Arhicunoscut şi apreciat de familia fotbalului gălăţean, Nea Ghiţă Susanu şi-a împărţit viaţa între arena sportivă şi prăvălia din comuna natală care ridiculiza sistemul ceauşist * „În Galaţi se găsea, pe vremuri, un…, era să zic o prostie, iar la mine erau de toate”, povesteşte bătrânul care, în ciuda problemelor de sănătate, nu poate sta departe de cei pe care i-a omenit zeci de ani *
Cine este Ghiţă Susanu?
Are 68 de ani, este din Lieşti şi de la 18 ani e nebun după fotbal. Este căsătorit, are două fete şi un băiat. A făcut armata la Consiliul de Stat al Republicii, de unde a rămas cu pile care să-i protejeze afacerea (un Centru Comercial pe care-l căutau şi oameni din alte judeţe pentru alimente greu de găsit în acel regim).
A avut prima maşină din comună, o Volga de culoare neagră („din cauza asta mi se spunea Mannix”, râde personajul nostru). S-a ocupat într-o perioadă şi de cazarea arbitrilor care urmau să oficieze la partidele Oţelului şi a făcut aprovizionarea la protocolul marelui meci Oţelul-Juventus, din 1988.
Ciocolată, bere, ness, alune? La Lieşti!
Nu există fotbalist care să fi jucat în Galaţi în ultimii 30-40 de ani şi să nu fi auzit de Nea Ghiţă Susanu. Într-un regim echilibrat, poate că simpaticul bătrânel originar din comuna Lieşti ar fi trecut doar ca un foarte bun prieten al fotbalului, un suporter înfocat şi cam atât.
Totuşi, bărbatul care se mândreşte că vine de cincizeci de ani pe arenele sportive a devenit faimos pe timpul lui Ceauşescu: la magazinul său din comună se găseau produse alimentare cât pentru juma’ de Românie!
Iar jucătorii de fotbal, cărora pe atunci li se deschideau mai multe uşi decât astăzi, veneau tot la Nenea Ghiţă pentru a-şi cumpăra ceea ce dictatorul le „strecura” la cartelă sub formă de raţie. Ce să mai vorbim de ciocolată şi beri „străine”? Susanu era numele de cod.
„Ce-i aici, America?”
„Pe lângă mine trăia cel puţin un judeţ, ce mai! Hrăneam lumea şi, culmea, aveam parte de multe controale, anchete, de ca şi cum făceam vreun rău”, îşi aduce aminte Ghiţă Susanu, care le făcea rost şi de benzină lui Marius Stan, Mario Agiu, Nicolae Burcea, Dan Coe, Ilie Hagioglu şi altora:
„Băteam ţara în lung şi-n lat ca să aibă băieţii de toate. Aveam pe cineva la Ministerul Comerţului, altfel mi-ar fi închis prăvălia ăia care conduceau atunci judeţul. Chiar a venit o dată Carol Dina, care era prim-secretar, şi a făcut un scandal. A zis că ce-i aici, că unde se trăieşte aici, în America?
Un an şi jumătate am fost anchetat. Păi, găsise la mine douăzeci de porci daţi în două, tone de măsline, 11.000 de cutii de pate de ficat, o mie de baxuri de alune. În Galaţi găseai un…, era să zic o prostie, iar la mine erau de toate.”
„Găseai şi lapte de cuc acolo”
Foştii fotbalişti îşi aduc aminte cu plăcere că Nea Susanu se ridica din pat şi la unu noaptea ca să le deschidă Centrul Comercial pe care îl administra.
„Când treceam pe acolo, făcea masă, tăia porci, ne omenea cum nimeni n-o făcea. Mare om!” spune Gelu Popescu, iar Marius Stan admite că lieşteanul este cel mai bun prieten al fotbalului gălăţean: „Găseam la el ciocolată de afară, bere, ness, cafea bună. Azi, când vorbim despre asemenea lucruri, pare banal, dar cei care au trăit acele vremuri ştiu care era situaţia.
Nea Ghiţă venea şi după noi în deplasări, aproape că făcea nuntă când ne duceam la el.” Ilie Hagioglu, care era jucător la fostul FCM Galaţi când Susanu s-a apropiat de fotbal, vorbeşte tot la superlativ despre oaza de alimentaţie de pe vremea Împuşcatului: „Găseai la Lieşti şi lapte de cuc!”
„Pe bune cu munca, nu cu regimul”
Susanu era membru al Partidului Comunist, nu se fereşte s-o recunoască, dar spune că n-ar fi reuşit în viaţă fără multă transpiraţie. „Nu ştiu cât de pe bune eram cu fostul regim, ştiu că eram pe bune cu munca. La magazinul meu, două săptămâni dura inventarul. Treceau pe aici şi oamenii care plecau la mare.
Luau salam de Sibiu, conserve… Iar fotbaliştii, când vedeau atâta carne la mine, îmi ziceau dacă pot lua zece kile, că în Galaţi găseau numai câte un kil. Le dădeam câte 20, că erau parolişti, plăteau pe loc. Bine, ei erau mulţumiţi şi că le «dezumflam» câte-un bidon de 20 de litri de vin, o vişinată.
Omenia nu se împarte aşa, tu tot şi ăla nimic”, adaugă cel considerat fratele mai mare al fotbaliştilor. Nea Ghiţă are acum probleme de sănătate, dar şi aşa face tot posibilul pentru a nu rata întâlnirea cu stadionul... Fotbalul din oraş a rezistat şi datorită lui.
Explicaţie foto: Ghiţă Susanu, omul care asigura „păpica” fotbaliştilor pe timpul comunismului
